Este adevărat că berea crește producția de lapte a mamei?

Marina Rosenfeld

Da, berea crește producția de lapte a mamei, însă acest lucru nu se întâmplă datorită alcoolului. De fapt, alcoolul acționează împotriva mamei și a bebelușului.

Multe mame care alăptează, spun specialiștii de la babycenter.com, sunt sfătuite să se relaxeze şi să bea o bere ca să stimuleze lactaţia. Este adevărat că polizaharidele din hamei stimulează producţia de prolactină. Partea bună este că şi berea fără alcool are acelaşi efect.

Alcoolul, pe de altă parte, inhibă producerea laptelui. Bebeluşii beau foarte puţin lapte în primele patru ore după ce mama a băut o bere.

Berea crește producția de lapte a mamei? De ce este atât de nociv alcoolul

Mai apoi e problema expunerii copilului la alcool. Alcoolul este la fel de concentrat în lapte ca şi în sânge. Iar acel nivel continuă să crească 90 de minute după ce aţi băut. Chiar dacă nu aţi băut mult, bebeluşul e foarte mic şi chiar şi o cantitate mică de alcool e prea mare pentru el.

Academia Americană de Pediatrie recomandă ca mamele ce alăptează să evite alcoolul. Iar dacă se întâmplă să consumaţi alcool, aşteptaţi două ore înainte de a alăpta copilul. Alcoolul va dispărea din lapte şi din sânge.

Dacă vă îngrijorează producţia de lapte, concentraţi-vă pe consumul de alimente bogate în nutrienţi şi alăptaţi constant. Dacă întâmpinaţi dificultăţi, adresaţi-vă unui consultant în alăptare înainte să vă cumpărați un bax de bere.

 

Vezi sursele

American Academy of Pediatrics. 2005. Policy Statement. Breastfeeding and the use of human milk. Pediatrics 115(2):496-506. http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/15687461 [Accessed May 2016]

Cobo E. 1973. Effect of different doses of ethanol on the milk ejecting reflex in lactating women. American Journal of Obstetrics and Gynecology 115:817-21. http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/4688584 [Accessed May 2016]

Koletzko B, et al. 2000. Beer and breastfeeding. Advances in Experimantal Medicine and Biology 478:23-8. http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/11065057 [Accessed May 2016]

La Leche League International. Undated. Alcohol and motherhood. http://www.llli.org/llleaderweb/LV/LVAprMay97p30.html

Mennella JA. 2001. Regulation of milk intake after exposure to alcohol in mothers’ milk. Alcoholism, Clinical and Experimental Research 25(4):590-3. http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/11329500 [Accessed May 2016]

Mennella JA, et al. 1993. Beer, breast feeding, and folklore. Developmental Psychobiology 26(8):459-66. http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/8293892 [Accessed May 2016]

Mennella JA, et al. 1991. The transfer of alcohol to human milk. Effects on flavor and the infant’s behavior. New England Journal of Medicine 325(14):981-5. http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/1886634 [Accessed May 2016]

Dacă vrei să fii pregătită cu adevărat pentru alăptare, achiziționează-ți din vreme “Ghidul de alăptare al doctorului Jack Newman”, de Jack Newman și Teresa Pitman.

În acest ghid, cei doi experţi în domeniul alăptării ne oferă informații complete pentru următoarele situații:

• Cum să poziționezi bine copilul la sân;

• Ce poți face când copilul refuză sânul;

• Cum să eviţi ragadele sau iritarea mameloanelor;

• Cum să te asiguri că bebeluşul primeşte suficient lapte;

• Alăptarea unui copil care are colici;

• Alăptarea nou-născuţilor prematuri sau cu nevoi speciale

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa