Psihoterapeut Corina Dobre: De ce e greșit să-ți întâmpini copilul cu ”Ce notă ai luat?”

Avatar
- Psiholog și psihoterapeut
ce notă ai luat
Perfecționismul părinților și standardele ridicate sunt metode de a le controla copiilor atât prezentul, cât și viitorul.

Mulți dintre părinții cu care mă întâlnesc știu că perfecționismul este de evitat. S-a scris mult și sper să se mai scrie despre toxicitatea perfecționismului. Să fii perfecționist poate avea nenumărate consecințe negative: relații tensionate cu cei apropiati, eficiență scăzută datorită amânărilor repetate, o imagine de sine negativă, depresie, diverse forme de anxietate, burn-out. Nimic bun, am putea să ne gândim.

Și totusi, un studiu din 2017 (Curran&Hill) arată fără că incidența perfecționismului este în creștere, noile generații percep faptul că ceilați așteaptă de la ei mai mult, și mai mult, și ei cer mai mult de la ceilalți și de la ei înșiși. Aș vrea să rămânem puțin la aceasta observație: ceilalți asteaptă din ce în ce mai mult de la ei, iar prin ceilalți înțelegem părinți și profesori.

Părinții perfecționiști, cu standarde înalte, standarde pe care le consideră motivul pentru care ei și copiii lor reușesc, pun multă presiune și, în mod paradoxal, obiectivul lor de a le ușura viața copiilor este ratat. Este rău să am standarde pentru mine sau pentru copilul meu? – am putea să ne întrebăm. În niciun caz, problema apare însă în cum se reflectă în viața voastră aceste standarde.

„Vei avea succes dacă vei face ce spun eu!”

Care este prima întrebare pe care o pui copilului tău când vine de la școală – “cum ți-a fost astăzi?” sau “ai luat vreo notă astăzi?” O notă mică o vezi ca pe un context ce îl poate ajuta pe fiul tău sau pe fiica ta să vadă unde și cum mai are de învățat sau, dimpotrivă, te tensionează pentru că îi va afecta media generală și admiterea la un liceu de elită? Este firesc să îi transmit copilului meu valori despre muncă, despre seriozitate, atât timp însă cât îl învăț că eșecul este parte firească a unui drum de învățare, sunt lângă el când îi este greu, fără să îi duc eu însă greutatea.

Perfecționismul părinților se regăsește în frica de a nu pierde oportunități în ceea ce îi privește pe copii, este o formă de control a prezentului și a viitorului („vei avea succes dacă vei face ce îți spun eu, dacă vei livra ce aștept de la tine”).

Copilul nu primește șansa de a se descurca singur

Există părinți care netezesc drumul copiilor. Trebuie să aibă media 10, prin urmare pun numaidecât la cale un plan – meditații pentru cât mai multe materii, petrec ore nenumărate alături de copii la teme, știu pe de rost proiectele pe care copiii lor le au pentru fiecare materie. Si-a uitat culegerea la școală, nu-i nimic, există grupul de whats-app al părinților și aflu eu unde este, tema trebuie făcută, nu este timp să se descurce singur.

Ar putea fi de înțeles în tot vârtejul și presiunea puse de sistem și, totusi, copilul va învăța că numai zece este nota care îl face pe părinte fericit sau dacă este conștiincios la toate meditațiile și activitățile pe care le are de bifat. Și da, în mintea copilului este clar că este vorba despre părinte, și nu despre el. Nu are voie să greșească, el merge la școală nu să învețe, ci să ia note mari. „Nu sunt în stare”, „Este prea greu”, „Fără mama sau tata nu mă descurc” sunt convingeri pe care cu siguranța și le va internaliza.

„Cum este posibil să iei numai 8?”

Alături de aceste comportamente de supraprotecție, sunt comportamentele critice ale părinților „Degeaba am stat toată seara să învățăm la geografie, nu ai fost în stare să te concentrezi. Cum este posibil să iei numai 8?!”, „Nu ești bun, ești leneș, ești superficial”. Copilul este crescut cu convingerea că este valoros numai în măsura rezultatelor livrate. „Nu sunt bun”, „orice aș face nu este îndeajuns.”

Motivația este mereu exterioară, nu este despre ceea ce își dorește copilul, despre ceea ce îi place, ci numai despre ceea ce trebuie. Părinții au nevoie să își amintească că existe și alte aspecte prin care pot să își valorizeze copilul: talente ce nu au legătură cu școala – la sport, muzică, dans sau pictură, interesul pentru masini sau poate pentru mediu, capacitatea de a fi responsabil și de a-i ajuta pe alții, bucuria cu care participă la proiectele din familie. Fiecare copil are părțile lui speciale, pe care este esențial să le descopere și trebuie să îl susținem în a le descoperi.

În spatele perfecționismului stau rănile părinților

Și pentru că perfecționsimul părinților nu are nici o consecință pozitivă, dimpotrivă – alterează starea de bine a copilului, îl demotivează, îi afectează autonomia și capacitatea de a se cunoște, ne punem firesc întrebarea ce putem face pentru a schimba lucrurile?
Le pun două întrebări părinților perfecționiști: „Cum te simți când te gândești la imperfecțiunile tale?” și „Ce îți spui ție când eșuezi?” Pentru că da, este vorba despre noi, părinții, și despre rănile noastre.

Iar răspunsul unor părinți perfecționisti, dacă este unul onest, sună cam așa: „Îmi este greu să mă gândesc la ceea ce nu merge bine cu mine, mă critic, muncesc mult, cer mult de la mine si de la ceilalți, tocmai să nu simt disconfortul propriilor mele limite. „Este despre rușine, despre durere, despre frică și tristețe”.

Luați-vă timp să vă îngrijiți de propriile răni și astfel puteți să priviți fără frică limitele și provocările pe care copiii voștri învață să le ducă. Și doar așa le puteți fi cu adevărat alături, fără să controlați ceea ce se întâmplă, ci tocmai fiind prezenți de fiecare dată când ei au nevoie.

Corina Dobre – psiholog și psihoterapeut cognitiv comportamental, lucrează de mai bine de zece alături de părinți și copiii lor.

Mamă a doi băieți adolescenți, alături de practica de cabinet, Corina coordonează programe direct pentru adolescenți, dar și pentru părinții adolescenților.

Programele pentru adolescenți au ca scop înțelegerea transformărilor vârstei, conștientizarea propriilor trăiri și descoperirea de resurse pentru a crește armonios și în contact cu propriile valori și nevoi. 

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()