Oana Moraru: Integrarea copiilor cu probleme de comportament nu trebuie să perturbe sănătatea colegilor!

Oana Moraru
- Consultant educațional
copii cu tulburări de comportament
Așa cum există dreptul la educație pentru copilul cu probleme, așa există și dreptul celorlalți copii de a se simți în siguranță fizic și emoțional.

Sunteți profesori și aveți în clase copii cu tulburări de comportament? Integrarea lor nu înseamnă amestecarea disfuncțională a acestor copii cu ceilalți. Nu dacă acest lucru perturbă sănătatea emoțională și fizică a colegilor.

Sentimentul ăsta că ești singur pe holurile statului, pe holurile sistemului, aruncat de-o parte, fără ca nimeni să nu aibă nicio răspundere – una din cele mai mari surse de anxietate pentru români.

Am văzut astăzi un filmuleț de la intrarea într-un reputat colegiu din Capitală. Copil de clasa a V-a, lovit de un altul, de două ori, de trei ori. Niciun adult acolo, curte nesupravegheată, pauze lăsate de izbeliște.

Pe scurt, povestea din spatele filmului: copil cu părinți influenți își lovește colegii de ceva timp. Părinții acestora fac plângere; conducerea școlii nu intervine pentru că se consideră cuvântul unor copii împotriva altui copil. Tatăl agresorului trece și el la amenințări legate de reputația personală și inoportunitatea scandalului pentru el. Părinții vin cu dovezi video, conducerea școlii se repliază puțin și propune notă scăzută la purtare. Agresorul e în continuare în clasă, colegii vin la școală cu frică.

Dreptul la educație al unor copii cu tulburări de comportament vs drepturile colegilor

Copiii nu mai povestesc ce li se întâmplă în pauze, când nu se uită nimeni, pentru că se tem și pentru că au învățat că adulții nu fac nimic pentru ei. Părinții presează mai departe. Pentru că povestea nu pare să se încheie, o parte din profesori se coalizează împotriva copiilor. Că poate exagerează ei, că hai să fie liniște, ca să nu avem probleme.

Directorul speră ca elevul să o facă așa de lată într-o zi încât să-i poată da nota 4 la purtare și exmatricula legal. Cu ce cost? Cu suferința altui copil. Mai mult, spune directorul, agresorul nu poate fi izolat, pentru că are dreptul la educație. Între dreptul la educație și dreptul celorlalți copii de a se simți în siguranță fizic și emoțional – nu cântărește nimeni.

Asta nu e o situație unică, e paradigma în care a înflorit agresiunea în școlile noastre: pauze nesupravegheate, lipsa de răspundere personală pentru siguranța copiilor, lipsa de proceduri clare pentru îndepărtarea copilului agresiv și obligarea familiei de a urma un traseu terapeutic, lipsa profesorilor de sprijin. Și, peste toate, ca un tragic corolar – frica funcționarului de a recunoaște că are o problemă, reflexul laș de a o băga sub preș, de a-i sh-sh-i pe cei din jur, doar-doar s-o face liniște.

De ce nu e supravegherea obligatorie în pauze?

Nu știu de ce copiii sunt văzuți în țara asta ca cetățeni de mâna a doua. De ce e în regulă ca la locul lor de muncă să le fie fizic frică?
De ce nu e supravegherea în pauze obligatorie în școli și de ce nu se știe zilnic numele profesorilor care răspund direct de siguranța fizică a copiilor?
Cum poate un director de școală să fie atât de slab și cine îl trage pe el la răspundere?

Ce pot face profesorii care se confruntă cu o astfel de situație?

Pași pe care îi pot urma profesorii:

1. Consemnați comportamentele, cu dată și descriere exactă.
2. Discutați cu copilul. Aflați tot ce puteți despre starea lui de spirit, familie, nevoi.
3. Povestiți unui psiholog și cereti sfaturi.
4. Invitați familia la dialog. Asigurați feed-back zi de zi acasă timp de 2 săptămâni despre ce face copilul în clasă. Testați cât poate familia să regleze acasă când este în cunoștință de cauză despre ce se întâmplă la școală.
5. Dacă nu funcționează reglajul de acasă, mergeti la director și cereți un psiholog care să urmărească o zi comportamentul copilului în clasă.
6. Cereți psihologului o recomandare scrisă. Dacă aceasta presupune un proces terapeutic pentru familie și copil, rechemați familia în biroul directorului și puneți-i în vedere că elevul nu mai poate intra la ore fără dovada că primește ajutor. Copilul va veni la școală și își va primi dreptul la educație într-un spațiu asigurat de școală, sub supravegherea altor profesori sau a consilierului, unu la unu, după un program personalizat pus la cale de toate catedrele, prin rotație. Cu profesorii care au “ferestre” în orar.
7. Copilul reintra în colectivitate în anumite intervale și la anumite ore, cu profesor de sprijin sau terapeut. Nu este niciodată lăsat nesupravegheat în pauze.
8. Toată clasa primește consiliere săptămânală, de grup, despre cum reactionăm și ce facem când ne simțim în pericol. Cui ne adresăm. Cui cerem ajutor. Cine răspunde de restabilirea echilibrului.
9. Familia face dovada periodic a ședințelor de terapie. Nu are cum să le susțină financiar? Consilierul școlii caută ONG-uri, face apeluri repetate pentru găsirea unei soluții. Nu sacrificăm niciodată alți copii în speranța că se reglează problema cu autoritate, pedepse și note mici la purtare. Afecțiunile emoționale și tulburările de comportament, traumele de acasă nu se rezolvă cu un sistem de pedepse și recompense.
10. Școala organizează periodic sesiuni de informare și ședințe de parenting cu familia și specialiști invitați.
11. Școala se asigură că are un ghid scris pentru părinți sau suficientă comunicare din care reies limpede așteptările profesorilor și rolul familiei în activitățile copiilor. Un ghid/regulament în care sunt prevăzute toate consecințele nerespectării răspunderilor personale. Regulamentul școlar standard e ineficient.

Stiu că v-ați enervat pentru că sună utopic. “Nu avem ce spui tu acolo. Ce visezi tu e departe de adevăr. Vino în teren, să vezi realitatea!”.

Realitatea e că într-o zi, părinții copiilor agresați se vor deștepta și vor demonstra oficial efectele negative pentru siguranța emoțională a copiilor în scoĺi, iar directorii se vor trezi cât de curând cu nenumărate procese penale. Răspunderea adultului pentru siguranța minorului e de nenegociat sau de amânat. Răspund profesorul de la clasă, dirigintele, profesorul de serviciu, directorul. După ce își fac ei bine treaba, răspunde și familia.

Oana Moraru este profesor, consultant educațional și fondator al Școlii Helikon. Susține conferințe pe teme de educație, organizează ateliere de evaluare pentru preșcolari și școlari, precum și cursuri de formare pentru cadrele didactice. Detalii despre Oana Moraru și acțiunile ei găsiți pe www.voceaparintilor.ro. 

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()