Copiii cu ADHD și școala online. Sfaturile unui psihiatru pediatru pentru părinți

copiii cu ADHD și școala online
Copiii cu ADHD și școala online sunt o provocare uriașă pentru părinți.

Pe fondul pandemiei de Covid-19, una dintre măsurile de protecție luate de autorități a fost învățatul online. Dacă până mai ieri toți specialiștii recomandau limitarea timpului în fața ecranelor, acum copiii sunt obligați să susțină cursurile în acest mod. Iar acest lucru înseamnă, în funcție de vârstă, și jumătate de zi de lucru în fața unui monitor.

Vor fi, cu siguranță, conscințe. Atât pentru copiii mici (de la ciclu primar), cât și pentru cei mai mari. Însă, cel mai mult vor avea de suferit copiii cu ADHD.

Tulburarea neurobiologică de hiperactivitate și deficit de atenție, sau, pe scurt, ADHD, se caracterizează prin hiperactivitate, impulsivitate și lipsă de atenție. Acestea interferează cu dezvoltarea normală a copiilor, și, dacă nu este abordată la timp, se perpetuează pe parcursul vieții adolescentului și, ulterior, a adultului.

Responsabilitățile multiple ale copilului, precum temele, expunerea prelungită în fața unui ecran de computer, precum și apariția factorilor distractori, de la intrarea fratelui mai mic în cameră în timpul orelor până la animalul de companie care se urcă pe birou, reprezintă dificultăți exprimate de copiii cu ADHD ce experimentează școala online.

Școala online – despre anxietate și probleme emoționale

Tulburarea ADHD este de două tipuri: fie predominat de neatenție, fie predominat de hiperactivitate-impulsivitate.

Există și cazuri în care se remarcă o combinație a acestor două tipuri. În cazul unui ADHD predominat de neatenție, copilului îi lipsește persistența asupra unei activități, prezintă dificultăți de concentrare pe termen lung, își pierde atenția pentru sarcinile școlare, este dezorganizat.

Copilul cu ADHD predominat de hiperactivitate și impulsivitate simte nevoia să se miște constant, excesiv, vorbește mult, este neliniștit, agitat, nu are răbdare, se implică în activități riscante, fără să se gândească la posibile repercusiuni.

Având aceste elemente la baza cunoașterii mecanismului tulburării ADHD, este ușor de înțeles că, pentru un copil cu dificultăți de autoreglare emoțională, impulsivitate verbală și comportamentală, școala online reprezintă realmente o provocare, arată psihiatrul pediatru.

Expunerea la ecrane reduce capacitatea de concentrare

Pe la cabinetul meu trec, anual, în jur de 100 de cazuri de copii cu ADHD. Ceea ce am observat în perioada pandemiei este că schimbarea rutinelor școlare poate crește nivelul de frustrare al copiilor cu ADHD, dat fiind că mulți părinți au relatat, tot mai frecvent, dificultăți în gestionarea comportamentelor micuților.

De pildă, expunerea prelungită în fața ecranului diminuează capacitatea acestora de a face față efortului mental susținut, distractibilitatea fiind accentuată și de zgomotele aferente transmisiei online și de activitățile inerente ale membrilor familiei.

Într-o perioadă plină de stres și pentru un adult, școala online poate genera anxietate, probleme emoționale și dificultăți suplimentare de organizare și de planificare a activității, pentru copiii cu ADHD.

Reguli noi, stres mai mare

Cu toate că regulile de distanțare socială trebuie respectate, nevoia de conectare emoțională cu prietenii și colegii de la școală rămâne. Copiii cu ADHD au, de cele mai multe ori, capacitatea de a înțelege regulile din pandemie, dificultatea raportată de aceștia fiind legată, mai degrabă, de persistența comportamentelor de respectare a regulilor cu pierderea motivației, dacă nu se găsesc metode alternative de relaxare și de flexibilizare a noilor rutine.

Pacienții au acuzat, în mod special, o creștere a frustrării prin schimbarea rutinelor școlare, pierzând întâlnirile cu prietenii, alergatul în pauze, acestea fiind înlocuite cu păstrarea distanței sociale și a măștii.

O valoare extrem de mare în acomodarea cu noile reguli am observat că o are și perspectiva părinților legată de pandemie, precum și metodele prin care aceștia fac față stresului acumulat, dar și modalitatea de prezentare a regulilor, pe înțelesul copiilor.

Școala online și copiii cu ADHD – sfaturi practice pentru părinți

Schimbările din perioada pandemiei pot să fie mai ușor gestionate dacă mediul de acasă este unul prietenos. Atunci când toată familia este în jur și fiecare are câte ceva de finalizat, copilul cu ADHD își poate găsi mai greu ritmul de lucru, se poate frustra mai rapid, se poate simți lipsit de spațiu personal, fiind ușor distras de activitățile celor din jur.

În aceste situații, furia poate părea mai dificil de controlat. Pentru a evita conflictele în această perioadă de mare încărcătură emoțională, atât pentru copii, cât și pentru părinți, este foarte important ca părinții să acorde atenție factorilor declanșatori ai conflictului.

Faceți program zilnic clar copilului

Totodată, părinții copiilor cu ADHD trebuie să mizeze pe stabilirea unui program zilnic, cu ore clare de culcare și trezire, pe menținerea unui orar fix de masă, precum și pe acordarea de timp pentru exerciții fizice și relaxare, pe lângă programul școlar.

Rutina zilnică creează un simț al controlului, un mediu previzibil și structurat, dând sentimentul de siguranță și confort, lucru extrem de important în această perioadă plină de incertitudini. Este totuși de acceptat o întrerupere a rutinei create, dacă un copil are nevoie de atenție suplimentară pentru gestionarea emoțiilor.

Un aspect pe care părinții l-au relatat mai des, în pandemie, este scăderea motivației copiilor de a învăța și de a respecta regulile stabilite acasă. Copiii cu ADHD au o dificultate în a-și păstra motivația în activități și, de aceea, oferirea de recompense poate chiar să ajute, în acest sens. Pentru copiii mici, părinții pot crea, împreună cu aceștia, un set de recompense care să cuprindă activitățile lor preferate, oferind întotdeauna un feedback verbal pozitiv pentru îndeplinirea activităților cerute.

La copiii mai mari și la adolescenți, în stabilirea recompenselor, este important ca părintele să țină cont de dorințele acestora, care pot să fie variate, de la cea de a avea mai mult timp liber, până la cea de a comunica cu grupul de aceeași vârstă. În plus, ajută dacă părinții își pun în practică abilitățile de comunicare, cu ascultare activă a copilului și argumentarea regulilor stabilite.

Este o situație trecătoare, luați-o ca atare

În ceea ce privește medicația specifică pentru ADHD, recomand continuarea acesteia și pe perioada pandemiei. Dacă părinții au întrebări legate de necesitatea modificării dozelor, medicii psihiatrii pediatri sunt disponibili, inclusiv în mediul online.

Atât părinții, cât și copiii, trebuie să nu uite că această perioadă este una trecătoare și să încerce să se bucure de fiecare zi. Păstrarea pozitivității în interacțiune cu prevenția conflictelor, stabilirea rutinelor previzibile, cu exprimarea clară a așteptărilor și acordarea de empatie, pot ajuta în depășirea acestei perioade.

Și părinții trebuie să aibă grijă de propriile emoții, acordând atenție și timp pentru modalitățile proprii de relaxare.

Metodele bune de adaptare la stresul actual pot fi preluate de către copii de la părinți. Adulții își pot actualiza informațiile despre pandemie împreună cu copiii, din surse oficiale, dar nu mai mult de 30 de minute pe zi, evitând expunerea prelungită la informații înfricoșătoare. Noile rutine pot fi acceptate cu ușurință de copii dacă sunt expuse într-o manieră empatică, acordând timp pentru relaxare și îndeplinirea nevoile emoționale ale acestora.

Dr Mirela Hățiș este medic psihiatru specializat în psihiatria copilului și adolescentului și în psihoterapia sistemică de familie și cuplu. Conduce programe terapeutice pentru copiii cu tulburări din spectru autist, ADHD și tulburări afective. O puteți găsi la Centrul de Psihoterapie și Psihiatrie Bellanima din București.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()