articol scris de expert

Cristian Nițescu, chirurg estetician: Cum scapi de pielea lăsată după naștere sau după operația de micșorare a stomacului

Dr. Cristian Nitescu, chirurg plastician
cum scaăi de pielea lăsată
Dacă ai făcut o operație de micșorare a stomacului și ai slăbit semnificativ, ai putea avea nevoie de o altă intervenție pentru a scăpa de pielea lăsată.

Chirurgia estetică postbariatrică vine în întâmpinarea nevoilor acelor persoane care au trecut printr-o operație bariatrică și au rămas cu surplus de piele și cu alte probleme de ordin estetic, în mai multe zone ale corpului. Multe mame, fie după ce nasc, fie după ce apelează la astfel de intervenții, se confruntă cu provocarea de a scăpa de pielea lăsată, inestetică și este important să știe care sunt soluțiile.

În momentul în care o persoană se îngrașă, pielea compensează pentru kilogramele în plus și se întinde. Asta se poate observa ușor atunci când apar vergeturile. Chiar dacă, după ce urmezi operația de micșorare a stomacului, celulele de grăsime încep să se reducă, pielea își păstrează în continuare suprafața dobândită în procesul de îngrășare. După topirea masei grăsoase, de adipocite, asistăm la fenomenul de laxitate a pielii, gravitațional, adică de lăsare a pielii de sus în jos: pielea sânilor, pielea abdominală, a feselor, a coapselor, a brațelor. Soluția este chirurgia estetică.

Cum scapi de pielea lăsată după slăbire

Chirurgia estetică, precum și cea estetică postbariatrică, este realizată de către un specialist în chirurgie estetică și poate implica mai multe tipuri de intervenții chirurgicale, cu scopul unei conturări optime a corpului, coapselor, brațelor pacientului. Procedurile pentru chirurgia estetică sunt diverse și recomandate pacienților în funcție de particularitatea fiecărui caz.

Pentru acoperirea nevoilor fiecărui pacient, se pot realiza o serie de proceduri chirurgicale, precum: abdominoplastie, ridicare sâni, cu sau fără implanturi mamare, brahioplastie, lifting de coapse, lifting de fese, cu sau fără implanturi fesiere, lifting facial precum și proceduri estetice minim-invazive, la nivelul feței (de exemplu, fillere cu acid hialuronic).

Cine apelează la chirurgia estetică postbariatrică?

Solicitările pentru chirurgia estetică postbariatrică au început să apară în piața de profil la aproximativ un an de la dezvoltarea domeniului chirurgiei bariatrice în Romania, în 2011.

Ca specialist în chirurgie estetică, primesc, an de an, mai multe solicitări pentru aceste proceduri, deși procentul celor care apelează la chirurgia estetică postbariatrică este încă mic în România. Din datele mele, undeva la 10-12% persoane din cele care optează pentru chirurgia bariatrică fac și chirurgie estetică postbariatrică.

Costurile destul de ridicate precum și o cultură medicală destul de precară limitează, deocamdată, numărul celor care vin la cabinetul meu pentru serviciile chirurgiei estetice postbariatrice.

Așa cum poate că era de așteptat, femeile sunt cele care apelează mai des la procedurile de chirurgie estetică postbariatrică, mai exact 9 din 10 pacienți sunt de sex feminin, în general, din segmentul de vârstă 30 – 50 de ani. Înainte de operație, pacientul trebuie să aibă cel puțin 1 an de la intervenția de chirurgie bariatrică, să aibă o greutate stabilă și niște analize medicale bune.

Perioada de recuperare

Procedurile de chirurgie estetică se realizeaza sub anestezie generală, putându-se efectua, după caz, și două, sau chiar mai multe proceduri, în cadrul aceleiași operații.

După operație, pacientul are, în general, nevoie de circa 3-5 săptămâni pentru recuperare. Pentru un bun rezultat postoperator, este nevoie ca pacientul să fie compliant și să respecte cu strictețe pașii din protocolul medical.

Aceștia trebuie să urmeze strict indicațiile medicului și, bineînțeles, să își poată lua o perioadă de concediu. Este esențial ca pacientul să aloce timp pentru o recuperare corectă, până la integrarea în mediul sau social și profesional. Dacă au apelat anterior la chirurgia bariatrică, obiceiurile alimentare sunt, de regulă, schimbate în bine, și pacientul nu trebuie decât să le păstreze. În ceea ce privește tonusul și încrederea în sine a persoanei care trece prin procedurile de chirurgie estetică, acestea sunt mult îmbunătățite, din declarațiile foștilor mei pacienți.

În principiu, situațiile în care nu este indicată operația sunt rare și țin mai mult de starea de sănătate fizică și mentală a pacientei/pacientului și, implicit, de analizele medicale preoperatorii. Dar, chiar și asa, aceste probleme pot duce doar la amânarea intervenției, nu și la anularea ei.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Cristian Nițescu
”Frumusețea și armonia corporală sunt un atu pentru oricine. Mai mult ca niciodată, societatea de azi explorează imaginea. Întotdeauna frumusețea și armonia corpului au fost un punct de atracție, o caracteristică a persoanei. Astăzi poți îmbunătăți natura. Chipul, corpul vorbesc foarte mult despre noi”.

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa