Ortodont Ela Bănică: Cum le dai copiilor dulciuri fără să le distrugi dantura

cum le dai copiilor dulciuri
Pentru a nu face carii, este esențial ca micuții să consume dulciuri de un anumit tip, cu măsură, și să se spele ăpe dinți în mod corect.

Știm cu toții cât de mult iubesc copiii dulciurile, dar și cât de ușor le este să facă exces de zahăr, atunci când li se dă ocazia. De la prăjituri de casă delicioase, la produse din comerț, puțini copii ar refuza un desert. Totuși, ca specialist în sănătate orală, unul dintre sfaturile pe care le ofer părinților când vine vorba despre dulciuri și relația lor specială cu micuții, este să controleze excesul de zahăr și să îi învețe pe copii că, pentru binele sănătății danturii lor, dulciurile ar trebui consumate cu moderație.

Foarte importantă este rutina de igienă orală, care trebuie respectată susținut, pentru a evita apariția cariilor și distrugerea danturii, indiferent că vorbim despre copii cu dinți de lapte sau despre copii cu dinți permanenți.

Copiii trebuie duși la control din 6 în 6 luni

Cariile nu se formează peste noapte. În schimb, procesul de degradare a smalțului este treptat. În cazul dinților de lapte, riscul cariilor este mai ridicat, deoarece smalțul este mai subțire și fragil, iar camera pulpară mult mai mare. Bacteriile se pot răspândi cu mai mare rapiditate decât în cazul dinților maturi, iar distanța de la o simplă pigmentare la o carie gravă este una foarte mică.

Pentru a preveni apariția cariilor și pentru a depista problemele într-un stadiu incipient este obligatoriu să duci copilul la un control stomatologic, la fiecare 6 luni. Cel mai bun moment pentru a cultiva obiceiuri alimentare sănătoase este în jurul vârstei de 3-5 ani. Alegerea unor opțiuni sănătoase în acest moment al dezvoltării copilului crește probabilitatea unui impact pozitiv de durată asupra sănătății lor orale.

Carbohidrații pot determina apariția cariilor

Alimentația copilului îi poate afecta sănătatea orala și, în acest sens, responsabilitatea cea mai mare o au părinții. Carbohidrații și zahărul pot provoca carii, în special atunci când contactul lor cu dinții este de lungă durată. Ca părinte, cel mai bun gest pe care îl poți face pentru copilul tău și educația lui de sănătate orală este să îl înveți, înainte de toate, să înțeleagă cum să facă singur alegeri sănătoase pentru dantura lui.

Cel mai eficient este să îi integrezi chiar tu în alimentația zilnică acele produse care îi anulează, pe cât posibil, pofta de dulce, oferindu-i totodată vitaminele necesare și hrana de care are nevoie, ca să nu simtă nevoia să mănânce foarte multe dulciuri.

Limitați consumul de banane

Pentru a-l învăța să aibă obiceiuri alimentare potrivite la maturitate, oferă copilului tău gustări din fructe și legume în loc de carbohidrați. Pentru sănătatea orală, cele mai bune fructe și legume sunt cele care conțin un volum mare de apă, precum perele, pepenii, țelina sau castraveții. Limitați consumul de banane și stafide, deoarece acestea conțin o concentrație mare de zahăr.

Cum le dai copiilor dulciuri: evită-le pe cele lipicioase

Stafidele si smochinele uscate, fulgii de ovăz sau untul de arahide, jeleurile, caramelele, mierea, melasa și siropul, deși delicioase, se lipesc de dinți, ceea ce împiedică saliva să dizolve zahărul. Încearcă să îl ajuți pe copilul tău să le evite sau să le consume rar.

Dacă nu știai, brânzeturile sunt o alternativă sănătoasă a gustărilor dulci, cu precădere brânzeturile maturate cheddar și cașcavalul elvețian, deoarece acestea cresc fluxul salivar și ajută la îndepărtarea resturilor de mâncare de la nivelul dinților.

Un alt sfat util ar fi ca, în cazul în care intenționezi să oferi copilului dulciuri, să o faci imediat după masă, atunci când fluxul salivar este maxim și poate să contracareze efectele dăunătoare ale zahărului.

Cum le dai copiilor dulciuri: sucuri cu măsură și…cu paiul

Nici băuturile dulci nu fac excepție de pe lista produselor dăunătoare dinților. De preferat ar fi ca un copil să nu consume excesiv nici sucuri acidulate sau naturale ci, așa cum am mai specificat, să aleagă fructele. Dacă, totuși, copilul este amator de sucuri, îndrumă-l să consume sucurile naturale si acidulate doar cu paiul, pentru a minimiza contacul sucurilor cu dinții. Este esențial să evite consumul de băuturi acidulate între mese.

Nu uita că, mai presus de orice, igiena este esențială când vine vorba despre sănătatea orală a copilului. Învață-l să clatească gura cu apă, după gustări, și să aștepte aproximativ 30 de minute înainte să se spăle pe dinți. Guma de mestecat cu xylitol reduce aderența bacteriilor care determină cariile.

Dr Ela Bănică

Dr. Ela Bănică este medic specialist în Ortodonție și Ortopedie Dento-Facială și fondatoare a clinicii Ortho Institute. A introdus conceptul de ortodonție funcțională în România și explică efectul acesteia asupra creșterii și dezvoltării sănătoase. Totodată, dr. Ela Bănică este singurul medic din România specializat în Ortodonția Pediatrică preventivă sau naturală Myobrace, precum și în Ortodonție și Terapie Miofuncțională. Experiența sa clinică include 11 ani ca Asistent Universitar la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București, doi ani ca Masterand Ortodonție Linguală la Universitatea René Descartes din Paris, alți doi ani ca Rezident Ortodonție Linguală la Bretonneau Hôpital din Paris, un an de specializare în Ortopedie Dento-facială Pediatrică la Londra și mai bine de 15 ani ca medic Specialist Ortodonție și Ortopedie Dento-Facială.

 

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()