articol scris de expert

Florin Lixandru, antrenor de fitness: Cum scapi de burtă după cezariană

Florin Lixandru, kinetoterapeut
cum scapi de burtă după cezariană
Până nu primești acordul de la medic nu poți face sport.

Dacă ai născut prin cezariană, știi deja foarte bine efectele pe care această procedură le are asupra corpului. Pelvisul și mușchii abdominali sunt sensibilizați, iar burta e afectată atât de excesul de grăsime și lunile de întindere a pielii, cât și de cicatricile lăsate în urmă de către intervenția chirurgicală.

Deși poate că inițial pare imposibil, cu ceva efort și dedicație este posibil ca burta să revină la forma și aspectul avut înaintea sarcinii.

Discută cu medicul

Recuperarea după sarcină poate provoca o gamă largă de complicații, așadar primul pas înaintea începerii oricărei diete sau regim de exerciții fizice este o discuție cu medicul. Nașterea prin cezariană face acest pas chiar mai important, fiindcă această intervenție are potențialul de a favoriza apariția altor posibile complicații post-naștere. Din aceste motive sunt necesare o consultație și o discuție cu medicul, dar numai după o așteptare de 1-2 luni de la naștere, timp ce permite organismului să se regenereze.

Fiecare persoană are alt ritm de vindecare și regenerare. În timp ce unele femei se vindecă în câteva săptămâni după o cezariană, altele au nevoie de mai multe luni pentru a se recupera. Din acest motiv, numai o consultație a medicului poate determina cu exactitate unde se află tânăra mămică în drumul acesteia către recuperarea completă. Acesta poate de asemenea să ofere sfaturi personalizate în privința celor mai potrivite regimuri alimentare și exerciții fizice.

Cum scapi de burtă după cezariană: dieta e cheia

Întotdeauna, cel mai important element al scăderii în greutate este dieta. Se spune că slăbitul se realizează 80% prin dietă și 20% prin exerciții fizice și, deși procentul diferă de la om la om, în general aceste cifre sunt apropiate de adevăr pentru fiecare dintre noi.

Așadar, teoretic, poți slabi și fără să faci sport, dar nu poți slabi dacă dieta anulează beneficiile și arderile de calorii ale exercițiilor fizice. Din acest motiv, este important să se găsească o dietă ce conține mâncăruri ce sunt în același timp sănătoase și nutritive, pentru a te menține sătulă fără un aport exagerat de calorii.

Ce poți mânca

Exemple de alimente potrivite celor ce vor să slăbească sunt:

  • fructele,
  • legumele,
  • semințele,
  • alunele,
  • fasolea,
  • cerealele integrale,
  • cărnurile slabe
  • grăsimile sănătoase.
  • Exemple de mâncăruri ce trebuie neapărat evitate de oricine își dorește să slăbească sunt cele puternic procesate, produsele fast food, precum și mâncărurile sau gustările cu mari cantități de zahăr.

Este însă foarte important ca, în cazul în care alăptezi, să nu scazi exagerat cantitatea de calorii! O femeie ce își alăptează nou-născutul are nevoie de cel puțin 1.800 de calorii pe zi. Dacă această cantitate nu este respectată, organismul tău va avea mari dificultăți în a produce suficient lapte pentru a hrăni bebelușul. Așadar, 1.800 de calorii sunt suficiente pentru producerea unui lapte suficient și sănătos.
Pe de altă parte, hrănitul copilului la sân este o modalitate excelență de a elimina calorii și, în consecință, a slăbi. Pe lângă arderea caloriilor, hrănitul la sân ajută la eliminarea burții prin contracția uterului.

Exerciții fizice moderate

Exercițiile sunt o componentă importantă în reducerea greutății și eliminarea burții după cezariană, însă trebuie să ne amintim că organismul a trecut recent printr-o grea încercare și nu este încă pregătit să fie pus la încercări grele. După ce medicul a dat avizul pozitiv pentru reînceperea exercițiilor fizice, trebuie ținut minte că, la început, până și o jumătate de oră de exerciții moderate pot fi periculoase pentru organism. Prin urmare, la început trebuie efectuate exerciții fizice cât mai blânde.

Mersul pe jos e un excelent exemplu de exercițiu fizic blând și eficient pentru scăderea greutății corporale după o naștere prin cezariană. Nu pune deloc presiune asupra organismului, însă reușește să pună sângele în mișcare și că crească ritmul cardiac. Este de asemenea ușor de integrat în viața de zi cu zi, fiind o activitate potrivită pentru o conversație sau pentru a admira natura înconjurătoare.

Se vor introduce apoi treptat și alte tipuri de exerciții fizice ceva mai solicitante, însă numai la cel puțin 6 luni după operația de cezariană. Cele mai potrivite sunt exercițiile ușoare pentru abdomen sau yoga. Indiferent de exercițiul ales, trebuie ținut minte că moderația este cheia în perioada de după naștere prin cezariană. Corpul îți va transmite când este suprasolicitat și este foarte important să îl asculți.

 

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Florin Lixandru
Florin Lixandru este kinetoterapeut, specializat în terapia Vojta și terapia Schroth de recuperare în afecțiunile ortopedice neuro-motorii și certificate în evaluări plantare și postural. În cei 10 ani de experiență a dezvoltat programe personalizate în tratamentul de recuperare, prin combinarea tehnicilor învatațe de-a lungul timpului și certificate prin atestate profesionale. A recuperat 400 de copii cu afecțiuni ortopedice și 200 de prematuri și sugari cu deficiențe neuro-motorii. A tratat și recuperat peste 150 de copii cu pareze cerebrale și afecțiuni neuro-motorii și peste 150 de copii cu scolioze. Florin Lixandru poate fi găsit la Centrul Phoenix.

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa