Oana Moraru: Cum trebuie amenajată camera copilului pentru a-i stimula răbdarea și dezvoltarea

Oana Moraru
- Consultant educațional
camera copilului
Copilul are nevoie în egală măsură de activități, jucării și momente de plictiseală.
La unul din atelierele de evaluare pentru preșcolari, o mamă îmi povestește că fiica ei de 4 ani are tot ce își dorește acasă – o cameră mare, cu toate jucăriile importante și educative. Mi-a descris spațiul ca pe un magazin imens, cu serii de păpuși, bucătării, costume, mingi și trambuline, puzzle-uri și cuburi etc – la concurență cu orice grădiniță bine dotată.
Descrierea ei a venit ca un fel de contră justificativă de bună mamă, interesată de educație, la observația mea că fetița trece rapid de la o activitate la alta, cu timp de concentrare mai mic decât media vârstei; că există un fel de agitație și neliniște în felul în care explorează opțiunile de joacă, fără să se angajeze mai mult de câteva secunde; că aș lucra mai mult la energia pe care o pune într-o singură acțiune, cu accent pe câtă bucurie găsim în finalizarea unui puzzle sau a lecturii unei cărți, de pildă, pentru vârsta ei.

Trecerea nevrotică de la o acțiune la alta este cultivată de acasă

Pentru că niciun părinte nu e pregătit să audă despre problemele de atenție la o vârstă atât de mică, rolul meu e ingrat, dar mi-l joc oricum, pentru că am văzut deja prea multe familii gata să accepte, resemnate, la vârsta școlară, titluri argumentate clinic ale deficitelor de atenție, ca și cum acestea sunt boli independente mereu de alegerile noastre și fatalități ale destinului, fără alte responsabilități parentale.
Cu alte cuvinte, nu sunt în postura cea mai comodă să explic părinților că, de multe ori, neliniștea și foamea pentru altceva, trecerea aproape nevrotică de la o acțiune la alta, de la o jucărie la alta, fără să ajungem la o finalitate oarecare, sunt cultivate de acasă, chiar cu cele mai bune intenții.
O cameră plină de stimuli vizuali, de jucării care sună, care se mișcă, de culori în concurență una cu cealaltă, de colecții cu mașini sau păpuși redundante, cu exact aceeași funcție fiecare, în perioada cea mai plastică a creierului- nu ajută deloc vârful de lance al gândirii: acuitatea observației și durata atenției voluntare, nivelul de energie cognitivă pe care copilul învață să îl investească într-un joc sau obiect.

Lipsa răbdării de a explora

Mintea lui – hrănită cu stimuli din ce în ce mai puternici și coexistând în câmpul lui vizual zilnic – învață un soi de poftă de a ”fuma” rapid fiecare imagine, de a o consuma, fără să o investigheze în adâncime.
În ciuda faptului că trăim într-o epocă excesiv vizuală, studiile arată că tot mai mulți copii au dificultăți în a vedea lucruri subtile, detaliile sau elementele din fundalul unei planșe tematice, de pildă; analizatorul vizual e obișnuit cu mult, cu puternic și cu repede. Își ia informația de la suprafață, nu are răbdare să o exploreze în adâncime.
Părinții dau vina adesea pe școală și stilul ei ”plictisitor”, uitând că ei înșiși trimit copiii cu mintea deja în căutare de droguri puternice și senzații tari.
Într-o epocă a școlilor parentale de tot soiul, a publicațiilor care vorbesc despre câte să mai facem și să mai spunem ca să fim părinți buni. A apărut un fel de urgență a familiilor în a-și expune copiii unor stimuli din ce în ce mai diverși.

Adevărata creativitate se naște din plictis

Ne este cunoscută tuturor obsesia familiilor ”bune” pentru experiențele variate – cluburi, ateliere, cercuri, programe after-school, școli schimbate de la un an la altul – într-o disperată încercare de a-i hrăni cu tot ce poate să ofere lumea de astăzi. Mulți se simt într-o cursă pentru descoperirea talentelor, alții – în concurență cu celelalte familii care, poate, își împing copiii mai bine și mai departe prin alegerile lor.
Cercetătorii – printre care Teresa Belton, de pildă – vorbește despre cum acești copii, niciodată lăsați pe cont propriu, fără să fie îmbiați cu stimuli sau propuneri de petrecere a timpului liber – au mari dificultăți în a-și găsi ceea ce numește ea ”internal stimulus” – acel vector interior care te propulsează în viață sau busola după care îți alegi direcția.
Adevărata creativitate se naște și din plictis – din acele momente în care copilul rămâne cu sine, uneori bosumflat și cu ochii în tavan. La fundul sacului cu lacrimi sau frustrări că nu a primit o nouă idee de joacă, o nouă consolă sau o super-excursie distractivă – se află un lucru miraculos: întâlnirea cu sine, găsirea vocii interioare, a liniștii că poți fi ok în compania ta, fără să te sprijini sau să atârni de lumea din afară.

Prea multe surprize nu le fac bine copiilor

Înveți – dacă îți este îngăduit să nu faci nimic și, mai ales, să nu fii continuu în planul zilnic al părinților tăi -capacitatea de a contempla viața – un lucru cu mult mai important, spune psihanalistul Adam Philipps, decât trecerea prin ea.
Același Adam Phillips face analogia copilăriei cu plantele care au nevoie să își crească rădăcinile în același sol, fără să fie zilnic smulse și plantate dintr-un pământ în altul, doar pentru că este mai fertil. Prea multe călătorii și excursii, prea mare varietate de experiențe, surprize, daruri și cumpărături nu fac bine copiilor, chiar dacă servesc iluziilor noastre că suntem părinți prompți și interesați de buna lor creștere.
Lecțiile bune sunt acelea care ne permit să integrăm, alături de lucrurile frumoase, strălucitoare și distractive, și zona – la fel de naturală – a monotoniei, a timpului cu sine, în tăcere și plictis. De aici se nasc valori la fel de importante ca versatilitatea unor minți plimbate, de mici, prin tot felul de experiențe: se nasc autoreflecția, conștiința de sine, încrederea în forțele proprii, echilibrul identității.

Camera copilului, oglinda lui

Copiii au nevoie de timp să își decanteze experiențele. Adulții simt nevoia să își planificie timpul ca să fie fericiți. O fac, automat, și pentru copiii lor, uitând că, de fapt, adevărata lecție este despre cum îți înveți copilul să și-l planifice pentru sine, despre cum și în ce ritm își ia propriile decizii.
Într-o lume vibrantă, cu stimuli pe repede înainte, faceți din camera copiilor voștri oglinda interiorului lor: simplă, armonioasă, fără culori care țipă și serii care încurajează manii de colecționar fără discernământ.
Dacă chiar aveți multe jucării, ascundeți mare parte din ele și dați-le pe rând, de la o săptămâna la alta. Când planificați timpul, puneți, în egală măsură, în calendarul vostru cu balet, pian, călărie și înot, tot atâtea intervale goale. Din nimic și din liniște o să auzi, la un moment dat, vocea spiritului copilului tău și din timp cu sine va avea și timp să își dea seama ce îi place și ce îl motivează în viață.

Oana Moraru este profesor, consultant educațional și fondator al Școlii Helikon. Susține conferințe pe teme de educație, organizează ateliere de evaluare pentru preșcolari și școlari, precum și cursuri de formare pentru cadrele didactice. Detalii despre Oana Moraru și acțiunile ei găsiți pe www.voceaparintilor.ro. 

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()