Experții TDM, dr. Mihaela Leventer: „Datorită mamelor depistez cele mai multe cancere de piele. Au tot respectul meu!”

Dr. Mihaela Leventer
- Medic dermatolog
Un studiu statistic relevant, efectuat în 2017 de Fundația Dr Leventer pentru sănătatea pielii privind cunoștințele românilor despre bolile grave de piele, a arătat că femeia preia responsabilitatea sănătății în familie. Mama își duce copilul și soțul la doctor, tot femeia de vârstă adultă își duce părinții și socrii la medic.
Îngrijorată și mereu atentă cu cei din jur se lasă ultima și adesea trece neatentă cu semnele pe care organismul i le arată. Concluzia studiului nu m-a surprins, mama e centrul organizatoric al familiei și în inima ei se cuigărește toată grija.

De ce vin mamele la dermatolog cu micuții?

De cele mai multe ori vin cu cei de vârstă preșcolară să verifice alunița proaspăt observată. Le spun că nu au de ce să fie îngrijorate pentru că este normal să înceapă să apară alunițe pe pielea micuților. Trebuie să fie atente cu expunerea prelungită și neprotejată la soare, dar copiii până la vârsta pubertății nu au riscuri.
Ar trebui să-i aducă la control anual, începând cu pubertatea. Mamele își mai aduc micuții pentru orice bubiță pe piele și caută să înțeleagă unde greșesc când copilul devine atopic. Le spun: “Curățati prea mult, îl spălați pre des. Pielea nu rezistă atacului detergenților și coloranților vestimentari. Lăsați copilul să-și dezvolte o relație corectă cu mediul înconjurător, fără obsesia curățeniei absolute.”

Interesant este că mamele nu aduc copii cu acnee decât când boala este deja foarte evidentă.

Persistă conceptul că acnea trece de la sine. Când le spun “Nu stoarceți punctele negre” adesea văd privirea acuzatoare a copilului care spune “Ți-am spus eu să le lași în pace!“.
Acest gest făcut cu credința că ajuta, de fapt amplifică acneea. În plus, “învață” copilul să-si autoagreseze pielea și nu este bine.

Nu lăsați fetele să ascundă coșurile cu machiaj

Mai văd mame tolerante cu machiajul de camuflaj aplicat de fetițele de 13-14 ani peste coșurile traumatizate. Pe toate le sfătuiesc să încurajeze aspectul natural care nu este rușinos și să meargă la medicul dermatolog, să ceară sfaturi de îngrijire corectă și tratament adaptat problemei. Sfatul medicului ajută în mod esențial la prevenirea agravării afecțiunii și la apariția cicatricilor.
Cumva de la pubertate spre adolescență mamele se mai relaxează cu copiii și trec la grija față de părinți și restul familiei. Așa se face că dotorită lor depistez cele mai multe cancere de piele, care de cele mai multe ori sunt asimtomatice (n.r. nu au manifestări evidente) si apar ca niste “ bube” care nu mai trec.
Mama este astfel cel mai important partener al medicului. Aveți tot respectul meu!

 

Puteți afla mai multe despre dr. Mihaela Leventer AICI 

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()