articol scris de expert

Iritații pe pielea bebelușului. De ce apar și cum se tratează?

Dr. Alexandra Zota, dermatolog
iritații pe pielea bebelușului
Pentru a preveni apariția iritațiilor sau pentru a grăbi tratarea lor, este esențială folosirea cosmeticelor adecvate.

Pielea este fragilă și sensibilă la vârste mici, așa că părinții se pot confrunta frecvent cu iritații pe pielea bebelușului. Mai mult, funcția principală pe care o are pielea, aceea de a proteja țesuturile și organele de infecții, bacterii sau virusuri din mediul extern, la bebeluși nu este dezvoltată complet.

Prin urmare, pielea bebelușilor este mult mai susceptibilă la a dezvolta iritații cutanate, iar cum lista agenților iritanți cu care pielea intră în contact este lungă și vastă, acestea vor fi probabil nelipsite în această etapă a vieții.

Cele mai frecvente iritații care apar la bebeluși

Iritația de scutec (în termeni medicali, dermatita de contact iritativă de scutec) este poate cea mai comună afecțiune din această categorie. Deși în denumire este nominalizat factorul iritativ principal- scutecul-, în dezvoltarea ei sunt implicați și alți factori iritativi precum urina, fecalele, șervețelele umede parfumate, produsele de îngrijire.

Dermatita/ iritația periorală este o altă afecțiune comună a bebelușilor, care se produce din cauza macerării și iritării pielii din cauza salivei reținute pe piele prin utilizarea repetată a suzetei sau a ținerii degetului mare în gură. Este întreținută și agravată de frig și vânt, motiv pentru care exacerbările se produc mai ales iarna.

Intertrigo sau iritația pliurilor apare cel mai frecvent în pliurile gâtului, fiind cauzată de combinația de transpirație, căldură și frecarea pielii.

Bebelușii cei mai predispuși în dezvoltarea unor iritații de piele sunt cei cu piele sensibilă, atopică, care pot dezvolta dermatite itritative la contactul cu substanțe și ingrediente chimice, regăsite în detergenți, produse de îngrijire, parfumuri, uleiuri și diverse produse cosmetice din plante. Și hainele pot provoca iritații, mai ales cele din fibre sintetice, materiale aspre precum lâna sau cele colorate.

Cât de periculoase sunt iritațiile la bebeluși?

De obicei, iritațiile pielii la bebeluși nu sunt periculoase, însă atunci când se manifestă agresiv pot produce mâncărime și disconfort. Însă, dacă nu sunt tratate, iritațiile pot suferi complicații de natură infecțioasă (infecții micotice sau bacteriene) sau alergică (dermatită de contact alergică). Un exemplu de iritație care poate avea complicații mai serioase este atunci când iritația de scutec este concomitentă cu o infecție candidozică sau o iritație periorală cu o infecție stafilococică de tip impetigo.

Cei mai frecvenți agenți iritanți în apariția dermatitelor iritative sunt scutecele, saliva, urina, materiile fecale, transpirația, fibrele sintetice, detergenții și produsele de îngrijire neadecvate.

Recomandările medicului dermatolog în cazul iritațiilor bebelușilor

Cele mai utilizate tratamente medicale la care medicul dermatolog recurge pentru a controla iritațiile sunt preparatele antiinflamatoare. Alegerea variantei optime și a schemei terapeutice variază în funcție de mai mulți factori precum gravitatea iritației, localizarea sau cauzele determinante. Însă, tratarea iritațiilor de pe pielea bebelușilor poate începe de acasă, prin adoptarea unei rutini adecvate de îngrijire a pielii și aplicarea produselor dermatocosmetice special destinate acestei probleme, cum sunt cremele tip barieră cu oxid de zinc care previn apariția iritațiilor și ajută și la vindecarea mai rapidă a acestora.

Dacă iritația nu cedează în câteva zile/ o săptămână, este recomandat consultul la medicul dermatolog pentru stabilirea unui diagnostic și a pașilor de tratament. Pentru a proteja pielea sensibilă, predispusă la iritații a bebelușilor, trebuie respectate câteva măsuri în ritualul zilnic de îngrijire al acestuia. Pielea trebuie curăță delicat, astfel încât să nu fie îndepărtate lipidele și elementele hidratante de la suprafața acesteia.

Atenție la produsele de curățare a pielii

Recomandăm folosirea unor produse de curățare blânde, hipoalergenice, fără parfum, alcool, surfactanți, conservanți. După spălare, pielea trebuie uscată tot delicat, prin tamponare ușoară cu un prosop moale, din bumbac și apoi hidratată cu produse adaptate. Hainele care vin în contact direct cu pielea trebuie să fie confecționate din materiale absorbante și neiritante (bumbac, in), evitându-se fibrele aspre și sintetice care pot produce sau agrava iritațiile. Este recomandat ca hainele să fie spălate cu detergent special pentru bebeluși.

De asemenea, este importantă păstrarea în spațiile de locuit a unei temperaturi potrivite constante și asigurarea unei umidități potrivite a aerului pentru a evita supraîncălzirea și transpirația.

Dermatita de scutec poate fi prevenită prin schimbarea frecventă a scutecului copilului, curățarea pielii după fiecare schimbare a scutecului cu produse de curățare blânde, uscarea pielii si aplicarea unor produse care să izoleze și să repare epidermul din zona acoperită de scutec.

Atunci când măsurile mai sus amintite nu sunt suficiente, se recomandă consultul la medicul dermatolog pentru instituirea tratamentului medicamentos al afecțiunii diagnosticate și, eventual, al complicațiilor care pot surveni.

Dr. Alexandra Zota

Dr. Alexandra Zota este medic specialist dermatolog în cadrul Dr. Leventer Centre și are o experiență profesională de 8 ani.

Este membră în Societatea Română de Dermatovenerologie și în European Academy of Dermatology and Venerology.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa