Sentimentul este că trăim, ca în preajma anului 1989, o mare schimbare de paradigmă socială, politică și economică în lume. Mă simt ca la Revoluție în casă. În fiecare moment mai atacă niște teroriști invizibili. La tv sau pe facebook atacă și tot se luptă.
În lume mor zilnic mult mai mulți oameni – de foame, de obezitate, de gripă, în accidente rutiere. Numai că ei sunt mereu „acei oameni” – alții decât noi. Mai mult, ei se luptă cu ceva vizibil. Nu e nimeni interesat să facă știri zguduitoare despre ei, decât anecdotic, la jurnalul de ora 5. N-am văzut la nimeni hashtag-uri despre copiii subnutriți ai lumii, în poza de profil.
De data asta omenirea este egală în fața unui inamic invizibil. O perfectă prezență care vine din toate părțile, camuflată în proximitatea semenilor noștri. Este genul de pericol ideal, creator de frică pură și deci, de oportunități de deturnare a polurilor de putere în lume cum nu au mai fost demult.
Nu virusul este pericolul ultim
Cei care alimentează acum frica – presa, în special – vor fi autorii morali ai unor mari drame sociale. Nu virusul este pericolul ultim, ci felul în care mintea noastră este jucată în capcana singurătății și a fricii.
Statul ăsta în casă ne obligă să ne uităm la noi, în sfârșit, și să facem, de mâine, alegeri conștiente. Am funcționat de prea mult timp pe pilot automat, între serviciu și casă, obosiți, astenici, robotizați, tânjind la week-end-uri vegetative pe canapea sau la vacanțe salvatoare. Astăzi, virusul este surprinzătoarea și inevitabila întâlnire a noastră cu prezentul și cu alegerea urgentă a cine vrem să fim: ori ne întoarcem animalic la instincte narcisite de supreviețuitor și prădător de rafturi, ori ne uităm la celălalt și îl integrăm ca parte din noi – înțelegând că binele lui e o condiție pentru binele nostru.
Îmi forțez în celule starea de încredere
Virusul ăsta ne redefinește incomod și în forță – prin contraste, necazuri, frici, dureri. Cu el și de la el învățăm că dacă nu renunțăm la stilul de viață individualist și decupat de celălalt, ne contaminăm reciproc – mai ales de singurătate și de lipsă de sens.
Altfel, între timp – până fiecare dintre noi reînvață că suntem toți colegi de cameră pe aceeași planetă – o să ni se ordone ce să facem, o să ne pierdem busola, puterea, pe noi înșine.
Am scos din lista mea de prieteni pe mai toți care postează obsesiv imagini și cuvinte ale fricii. Caut, cât pot, să îmi forțez în celule starea de încredere, de lumină, de iubirea pe care o simt când văd copacii înfloriți fără niciun alt efort, program sau știre care să le documenteze devenirea. Numai din efortul ăsta conștient o să găsim calea bună și decizii înțelepte despre cine vrem să fim într-o lume în care majoritatea inconștientă se lasă împinsă pe toboganele de agendă ale altora.
Fiecare dintre noi este celălalt
Toată lumea scrie p-aici ce e de făcut: care granițe să închidem, pe cine să izolăm și să testăm. Foarte bine, dar insuficient. Hai să punem și chestia asta pe listă: că fiecare trebuie să facă un efort conștient de a pune lumină și iubire în sine și de a regândi cine este. Puțini o să vorbească despre asta, pentru că frica e bună – aduce bani și putere multă celor care văd deasupra ei, peste capetele noastre înfierbântate.
Să stăm în casă, dar mai ales să stăm în centrul nostru, atenți și conștienți, cât mai conștienți că fiecare dintre noi este celălalt.
Totul bine abia după aceea…
Îți recomandăm să te uiți și la acest video
