Psiholog Corina Dobre: Ce se poate face cu ”copilul problemă” al clasei sau al grupei?

Avatar
- Psiholog și psihoterapeut
copilul problema
Copilul problema reprezinta o problema reala atat pentru parinti, cat si pentru profesori si colegi.

În fiecare grupă de grădiniță sau clasă de școală sunt cel puțin unul sau doi copii care tulbură bunul mers al lecțiilor, strică sau lovesc, se împrietenesc cu greutate cu ceilalți. Sunt o reală provocare pentru educatore, învățătoare sau profesori. Sunt uneori copiii pentru care, după o lună-două de la începerea școlii se convoacă de urgență o ședință cu părinții pentru că sunt “o problemă”. Adesea, după un timp, soluția cea mai la îndemână este aceea de a fi excluși din grupă, din școală sau din grădiniță.

Excluderea însă dintr-o comunitate poate avea, pentru un copil, consecințe din cele mai nefericite, asociate pe termen lung, după cum studiile de specialitate subliniază, cu intensificarea comportamentelor nedorite, achiziții academice sub media vârstei, simptomatologie depresivă sau consum de substanțe în viața adultă. Ceea ce înseamnă rezolvarea problemei pentru clasă si profesori poate duce la agravarea problemelor pentru copilul exclus.

Cum se poartă copilul problemă?

Care sunt însă comportamentele dificil de gestionat? Sunt copiii care îşi pierd cumpătul adesea, dacă au pierdut la fotbal sau dacă colegul de bancă refuză să le împrumute guma de șters, de exemplu. Ei pot să explodeze în momente de furie intensă, să lovească sau să distrugă. Se ceartă cu adulţii și se simt nedreptățiți “numai pe mine mă pedepsiți, pe colega mea de bancă nu ați văzut-o când a vorbit.”

Sfidează profesorul sau refuză să se conformeze cererilor sau regulilor clasei: își mănâncă pachetul de acasă în timpul orei, refuză să ia parte la activitățile grupei sau clasei atunci când profesorul o cere, “nu îmi dictați dumneavoastră mie ce am de făcut”, “și dacă nu vreau să fac, ce o să îmi faceți?”, “și dacă îl chemați pe tata, tot pe mine o să mă apere”.

Vorbesc în timpul orei, le este greu să își asume consecințele propriilor comportamente, îi învinovățesc pe ceilalți pentru propriile greșeli: “așa este, l-am lovit, dar dacă nu mă mișca când scriam l-aș fi lăsat în pace.” Își necăjesc colegii și nu se opresc la disconfortul evident al acestora: le deranjează jocul, pentru că nu știu cum să se integreze, pot să strice lucrurile sau să își lovească colegii. Toate aceste comportamente pot să aibă grade variate de intensitate.

Copiii cu comportamente opoziționiste sau agresive, precum cele descrise mai sus, se văd adesea ca fiind defecți, răi, nedemni de iubire. Cercetările arată de asemenea că acești copii au tendința, mult mai frecvent ca media, de a interpreta interacțiunile sociale neutre ca fiind agresive, rău intenționate la adresa lor. Adesea, atunci când se confruntă cu o situație negativă, o percep ca fiind provocată intenționat de către ceilalți. Percepând realitatea în mod distorsionat, ca fiind atât de amenințătoare, își vor menține sau chiar agrava problemele de conduită.

De asemenea, abilitatea de a înțelege situațiile sociale poate fi mai scăzută. Drept urmare, pot trece cu vederea expresii faciale importante, gesturi corporale sau indicii verbale care pot schimba sau modifica sensul sau tonul unei interacțiuni sociale. În plus, par să nu aibă abilități suficiente de rezolvare neagresivă a problemelor, ca răspuns la un conflict sau într-un moment frustrare. Le este dificilă inclusiv generarea și selectarea dintre alternative de soluții prosociale, precum și capacitatea de a adopta soluții adecvate social de ieșire dintr-un impas cu colegii sau cu adulții.

Ce pot face profesorii pentru un astfel de copil? Care este responsabilitatea familiei?

Este foarte important ca părinții și profesorii să fie implicați împreună pentru a susține copilul. Responsabilitatea este desigur a părintelui, dar fără sprijinul cadrelor didactice problemele de comportament ale copilului nu se vor ameliora, dimpotrivă. Iată ce se poate face!

1. Primul și cel mai important pas pentru recuperarea și intrarea într-un ritm normal a copiilor cu probleme de comportament o constituie relația cu adulții – părinți sau profesori. Pentru învățători, educatoare sau profesori este esențial să își construiască o relație pozitivă, caldă, de încredere cu elevul său. Etichetarea, mustrarea în fața clasei, reglarea furiei pe copil sunt opusul acestor comportamente și nu vor face decât să amplifice intensitatea tulburării.

2. Atât la școală, cât si acasă, au nevoie de contexte pozitive care să le ofere ocazia să primească recompense pozitive. La grădiniță/școală ajută să primească responsabilități punctuale: să șteargă tabla, să aranjeze băncile etc.

Părinții/profesorii și copiii cu comportamente problematice sunt prinși adesea într-un cerc vicios – cu cât un copil se comportă mai problematic, cu atât mai puțin probabil este să fie recompensat pentru comportamente pozitive. Adulții vor fi concentrați să gestioneze diverse situații tensionate – să oprească certuri sau bătăi, să insiste cu privire la teme și la treburile casnice, iar probabilitatea de a aprecia comportamentele pozitive, atât de putine câte sunt, devine din ce în ce mai scăzută.

Zero critică și negativism

Este de aceea important ca adultul să își păstreze mintea limpede și să nu lipească de copil etichete negative, care să îl facă să îl vadă mult mai problematic decât este. De asemenea, în același contex al unui cadru pozitiv, dacă vreau ca elevul/copilul meu să își gestioneze sănătos emoțiile negative, furia mai ales, adultul, părintele sau profesorul reprezintă primul model pe care copilul îl va urma.

3. Un context pozitiv de creștere este unul cu zero critică și zero negativitate. Este dificil pentru adulți să rămână pozitivi când pare că doar stau cu gura pe copil să se comporte conform cu așteptările lor. Nu există însă o altă cale, dacă vreau să îl ajut pe copilul meu să își înțeleagă și să își gestioneze momentele dificile. “Niciodată nu mă ascuți.” “Nu îți pasă de nimic.” “Esti cel mai rău elev pe care l-am avut.” – nu vor face decât să adâncească problemele. Propuneti-vă acasă și, de ce nu, și la școală, regula “0 critică si negativitate”, stabiliți împreună care sunt aceste comportamente și monitorizati în timpul unei săptămâni evoluția acestora, pentru fiecare dintre membrii familiei.

Copiii au nevoie de reguli

4. Reguli clare și consecvente, cu sens și exprimate pozitiv, sunt baza fixă pe care un copil va crește. Deasemenea, regulile au sens numai dacă adulții, părinți sau profesori, pot rămâne fermi în implementarea lor, fără să devină critici sau agresivi.

5. Copiii cu probleme de comportament interpretează distorsionat, negativ comportamentul celor din jur – ”a avut ceva cu mine”, ”numai el este de vină”. Au nevoie să învețe să își asume responsabilitatea pentru propriile lor actiuni, să exerseze empatia, dar o vor face dacă vor simți pe pielea lor ce înseamnă să fii înțeles și apoi să exerseze situație de situație ce simt si cei din jur.

Ajutorul unui psiholog, adesea și psihologul școlar, cooptat în echipa formată dintre părinți și profesori, poate să ușureze drumul spre o mai bună integrare a copiilor cu comportamente dificil de gestionat la școală.

Corina Dobre – psiholog și psihoterapeut cognitiv comportamental, lucrează de mai bine de zece alături de părinți și copiii lor. Mamă a doi băieți adolescenți, alături de practica de cabinet, Corina coordonează programe direct pentru adolescenți, dar și pentru părinții adolescenților. Programele pentru adolescenți au ca scop înțelegerea transformărilor vârstei, conștientizarea propriilor trăiri și descoperirea de resurse pentru a crește armonios și în contact cu propriile valori și nevoi. 

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()