Oana Moraru: Când îți extragi sensul vieții numai din relația cu copilul, deja ai eșuat ca părinte

Oana Moraru
- Consultant educațional
relația cu copilul
Nu e nevoie să-i satisfaci nevoile înainte ca el să și le conștietizeze și formuleze.

Cred că primul lucru de la care poți construi o bună relație/educație pentru copilul tău este să înveți să ieși la timp din starea simbiotică în care te afli cu el în primii 1-2 ani de viață.

De la un punct încolo, copilul tău pleacă prin casă, explorează, trântește, rupe, modifică, transformă spațiul. E primul lui zbor din cuib.

Din momentul acela nu-ți mai aparține. Nu mai stai grămadă peste el, nu îl lași să simtă că îi urmărești fiecare pas, fiecare cuvânt, fiecare pipi, fiecare caca, fiecare îmbucătură, fiecare împiedicătură, fiecare respirație.

Îl lași să se simtă pe sine, să i se întâmple lucruri, să curgă spre el viața, fără să filtrezi mai întâi tu totul.

Nu îi oferi soluții înainte de a-și fi formulat o nevoie clară

Stai în umbră, în spate, dă-i dreptul să conștientizeze EL ce i se întâmplă și de ce. Amestecă-te abia după ce ești sigur că simți cât este el de distinct, de separat de tine. Nu îi continua fiecare propoziție, nu îi supraraționaliza fiecare emoție, nu îi digera fiecare trăire, nu îi oferi soluții înainte de a-și fi formulat o nevoie clară.

Când te faci atât de necesar în ochii lui, îl faci să simtă că nici el nu își este sieși suficient. Încet-încet, ajunge să creadă că este responsabil de cât de fericit te face pe tine, ca adult.

Când te identifici atât de mult cu rolul de mamă/tată și îți extragi sensul vieții numai din relația cu copilul, când majoritatea stărilor personale de împlinire vin de la ce face și spune el – deja ai eșuat ca părinte.

Copii care nu își simt vocea

Pentru că va ajunge și el să învețe starea asta de atașament, de dependență de abilitatea celuilalt de a-l face fericit. Și își va trăi copilăria renunțând la sistemul propriu de ghidare în favoarea celui extern, exercitat de mama și de tata, și, mai târziu, de oricine altcineva.

Văd atât de mulți copii blocați în energia simbiotică a primilor ani de viață, pentru că mama și tata nu au știut să renunțe la atașamentele proprii. Atât de mulți copii care nu își știu limitele, nu își simt vocea, nu știu ce să facă cu mâinile lor, cu corpul lor, cu deciziile lor, cu supărările sau neliniștile lor. Și mai toți vin din familii ultra-grijulii și bine intenționate.

Nu e mare lucru de făcut: doar dați-vă la o parte și lăsați să curgă viața spre ei, fără să vă puneți la mijloc! Ajutorul cel bun se dă din umbră, fără să ne punem noi în lumina pe care trebuie el s-o descopere, s-o vadă și s-o simtă.

Lumina de la care se va încărca toată viața nu suntem noi. Dacă nu învață lucrul ăsta destul de devreme, mai târziu e prea târziu.

Nu suntem, ca părinți, nici mai necesari, nici mai importanți decât întâlnirile copiilor cu ei înșiși. Chiar dacă ele presupun, de multe ori, și puțină durere. E dreptul lor s-o simtă.

Oana Moraru este profesor, consultant educațional și fondator al Școlii Helikon. Susține conferințe pe teme de educație, organizează ateliere de evaluare pentru preșcolari și școlari, precum și cursuri de formare pentru cadrele didactice. Detalii despre Oana Moraru și acțiunile ei găsiți pe www.voceaparintilor.ro. 

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()