Spitalul Băneasa, primul spital din România acreditat internațional de Joint Commission International

Raluca Dumitrică
Diploma Spitalul Baneasa-Joint Commission International | Totul despre mame
Spitalul Baneasa, acreditat de Joint Commission International

Acreditarea este o premieră pentru sistemul de sănătate romanesc

Diploma Spitalul Baneasa-Joint Commission International | Totul despre mame
Spitalul Baneasa, acreditat de Joint Commission International

In urma unui proces riguros de testare, Spitalul Băneasa din cadrul Rețelei de sănătate REGINA MARIA a devenit prima și singura instituție medicală din România care obține acreditarea Joint Commission International, liderul mondial în acreditările de sănătate. Acreditarea JCI reflectă recunoașterea la cel mai înalt nivel privind desfășurarea actului medical într-un mediu sigur pentru pacient, aliniat la standarde internaționale. Odată cu obținerea acreditării JCI, Spitalul Băneasa devine singurul spital dedicat sănătății mamei și copilului din topul celor mai prestigioase unități medicale din Europa de Sud-Est. Gradul de conformitate cu standardele JCI obținut de Spitalul Băneasa este unul dintre cele mai mari din regiune, respectiv 98%.

Anunțul privind acreditarea Joint Commission International a fost făcut public în cadrul unui eveniment care a avut loc pe 25 noiembrie, în incinta Spitalului Băneasa, la care au participat Fady Chreih, director executiv Rețeaua de sănătate REGINA MARIA,  Dr. Nirvana Georgescu, Director  Departament Calitate și Siguranța Pacientului, Dr. Hadi Rahimian, Director Medical Spitalul Băneasa, Dr. Mihaela Scheiner, Șef Secție Neonatologie Spitalul Băneasa și Dr. Daniela Bandrabur, Șef Secție ATI Spitalul Băneasa.

Spitalul Băneasa, in elita spitalelor lumii

Joint Commission International a acordat Spitalului Băneasa recunoașterea internațională în urma unui proces riguros de testare și evaluare a calității serviciilor medicale și a siguranței pacientului, condus de două echipe formate din cei mai experimentați specialiști din domeniul sănătății la nivel mondial.
Procesul de acreditare a Spitalului Băneasa a durat aproximativ 1 an de zile și a presupus o investiție totală în valoare de 200.000 de euro. În această perioadă o echipă de 17 membri ai Spitalului a fost implicată în evaluarea a 1160 de indicatori și 285 de standarde, demonstrând conformitatea cu standardele JCI.
În urma procesului de acreditare, Spitalul Băneasa intră oficial în elita spitalelor lumii, alături de alte unități medicale prestigioase din Statele Unite ale Americii, Japonia, Danemarca, Anglia sau Germania. Acreditarea JCI reprezintă cel mai înalt standard internațional în sistemul de sănătate, care atestă calitatea actului medical și siguranța pacientului. Din cele peste 20.000 de organizații medicale care sunt evaluate de către JCI, doar 3,53% primesc acreditarea pentru asigurarea actului medical la standarde internaționale.

Spitalul Băneasa cuprinde toate soluțiile medicale pentru mamă și copil, reunind sub același acoperiș servicii complexe de obstetrică-ginecologie si de pediatrie. Acesta este singurul spital privat din România în care pacienții au acces la operații intrauterine, supraveghere prematuri născuți de la 24 săptămâni de sarcină, terapie intensivă neonatală, departament de medicină materno-fetală, echipe chirurgicale multidisciplinare, terapie intensivă copii și adulți, chirurgie minim invazivă ginecologică, chirurgie minim invazivă abdominală, chirurgie pediatrică, chirurgie oncologică, 5 linii de gardă pentru pediatrie, obstetrică-ginecologie, neonatologie și terapie intensivă.

Performanţe în premieră

Spitalul Băneasa | Totul despre mame
O parte din echipa de profesonişti a Spitalului Băneasa

Joint Commission International, o organizație americană care reprezintă cel mai apreciat standard internațional în sistemul de sănătate la nivel mondial si care a câștigat respectul Organizației Mondiale a Sănătății, este organizația care impune și evaluează standardul suprem pentru grija și siguranța pacientului, în toată lumea. Din peste 20.000 de organizații evaluate, doar 707* de centre medicale și spitale au primit recunoașterea JCI pentru îndeplinirea misiunii de a fi cei mai buni, de a pune pacientul pe primul loc și de a se conforma tuturor condițiilor pentru ca pacientul să fie în siguranță.
„Instituțiile medicale din întreaga lume își propun să creeze un cadru sigur pentru pacient, concentrat pe calitatea serviciilor și îmbunătățirea constantă a proceselor”, a declarat Paula Wilson, președinte și director executiv al JCI. „Acreditarea JCI satisface această nevoie prin ușurarea procesului de creștere a performanței unei instituții medicale, atât în privința calității serviciilor, cât și a siguranței pacientului. Încurajez întreaga comunitate medicală din România să salute angajamentul asumat proactiv de Spitalul Băneasa pentru calitatea serviciilor și siguranța pacientului”, a completat Paula Wilson.
„Sunt onorat și mândru totodată că Spitalul Băneasa este primul spital din România care primește recunoaștere internațională, confirmând din nou performanța și siguranța serviciilor medicale oferite, la standarde americane. Obținerea acestei performanțe la nivel internațional de către Spitalul Băneasa este o premieră națională și un mare pas înainte pentru întregul sector medical, fiind prima instituție medicală care se aliniază cu succes comunității mondiale a organizațiilor acreditate JCI. Misiunea noastră de a pune siguranța pacientului pe primul loc a obținut acum recunoaștere internațională și intenționăm extinderea acesteia la nivelul întregii rețele”, a declarat Fady Chreih, director executiv Rețeaua de Sănătate REGINA MARIA.

Atenție pe toate planurile pentru pacient

Standardele care stau la baza acreditării JCI vizează în principal arii cu aplicabilitate directă în siguranța pacientului. Acestea sunt împărțite în standarde privind îngrijirea pacientului și managementul organizațional, precum accesul la îngrijire, satisfacția pacienților, controlul infecțiilor și respectarea drepturilor pacientului și ale familiei sale. Standardele JCI vizează, de asemenea, un plan integrat de management al riscurilor legate de clădire și facilități, calificările echipei medicale, îmbunătățirea constantă a serviciilor și siguranța pacientului, conducerea organizației și managementul comunicării la nivel intern și extern.
„În Spitalul Băneasa, pacientul este privit ca un întreg și sunt adresate toate nevoile acestuia de natură fizică, psihică, emoțională. Astfel, încă de la internare, se evaluează riscurile de contactare de infecții, riscul de cădere, scorul de durere, nevoile de educație, nevoile nutriționale sau de recuperare funcțională. În funcție de nevoile identificate, echipele medicale aplică protocoale de îngrijire personalizate”, declară dr. Nirvana Georgescu, Director de Calitate și Siguranța Pacientului, Rețeaua de Sănătate REGINA MARIA, cea mai extinsă reţea de servicii medicale private din România, cu peste 2000 de medici permanenţi şi colaboratori în cele 21 de locații prezente în Bucureşti şi în ţară, si lider pe piața medicală românească.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa