Fă sport împreună cu copilul tău la Clubul Wellness Body Exprim!

Raluca Dumitrică
Zumba | Totul despre mame
Orele de Zumba fac parte din abonamentul Body Exprim

Oferta exclusivă a Clubului Wellness Body Exprim îți aduce sport și relaxare!

Zumba | Totul despre mame
Orele de Zumba fac parte din abonamentul Body Exprim

Fiecare sarcină mi-a adus un munte de fericire, dar şi multe, chiar foarte multe kilograme în plus. La finalul primei călătorii în lumea gravidităţii aveam cu 20 de kilograme mai mult (şi pornisem de la 56 de kilograme), iar la a doua sarcină cântarul mi-a spus că m-am îngrăşat 22 de kilograme, cu plecare de la 64. A treia minune, însă, a pus într-un fel capac şi mi-a adus 30 de kilograme peste greutatea mea de 62 de kilograme pe care o aveam în momentul în care am rămas însărcinată. Nu fusesem niciodată o silfidă, ba chiar am avut momente în care greutatea mi-a dat serios de furcă, dar de data aceasta provocarea de a slăbi a fost chiar mare. Cu efort susţinut, eliminarea din alimentaţie a preparatelor culinare păcătoase şi sport efectuat periodic am reuşit să dau jos aproape toate cele 30 de kilograme nesuferite.

Achiziţionează aici abonamentul de 1 lună ALL INCLUSIVE pentru adulţi şi un pachet de 8 şedinţe la una din activităţile pentru copii din cadrul Clubului Wellness Body Exprim la preţul exclusiv de 250 RON în loc de 530 RON!

Clubul Wellness Body Exprim te ajută să descoperi avantajele sportului

O altă parte foarte bună a scăderii mele în greutate a fost şi faptul că am început să apreciez mai mult sportul şi să simt pe propria-mi piele care sunt beneficiile sale pentru corp. Pe lângă cele de ordin estetic (pielea este mai fermă, braţele sunt mai tonifiate, abdomenul şi coapsele scapă de pufoşenia care se vede neplăcut prin haine), am remarcat şi alte avantaje care privesc buna funcţionare a organismului. Îmi este mult mai uşor să fac efort fizic, să merg cu unul sau chiar cu doi copii în braţe pe scări, să alerg după ei sau să le fac faţă fără nazuri şi poticneli unui parcurs întortocheat şi lung cu bicicletele. Multitasking-ul îmi iese mai bine, am energie în plus, dar mă simt şi relaxată, iar aceste mari amănunte contribuie şi la o stare de spirit de excepţie. De aceea, vă sfătuiesc pe toţi să vă îndreptaţi mai mult atenţia asupra sportului, pentru a vă bucura şi voi de aceste beneficii pe care le aduce.

Iar dacă nu ştiţi unde să mergeţi, alegeţi Clubul Wellness Body Exprim, care vine cu o ofertă de neratat pentru părinţi, dar şi pentru copii!

Nu rata oferta Body Exprim!

Oferta Clubului Wellness Body Exprim cuprinde un abonament de 1 lună ALL INCLUSIVE pentru adulţi şi un pachet de 8 şedinţe la una din activităţile pentru copii din cadrul clubului. Abonamentele sunt valabile o lună de la data efectuării primei şedinţe.

Abonamentul de 1 lună ALL INCLUSIVE pentru adulţi permite accesul nelimitat la toate activităţile aerobice din programul pentru adulţi, aquagym, sala de fitness, cycling, piscină în intervalul orar specificat, 1 invitatie gratuită pentru un prieten, potrivit regulamentulului, saună gratuită şi 10% discount la masaj.

Copiii au 8 şedinţe de acces la una din activităţile: BabyGym, AcroDance, Street Dance, Aikido, Balet, Dezvoltare fizică.

Activităţi variate pentru părinţi şi copii, la Clubul Wellness Body Exprim

Clubul Wellness Body Exprim oferă o gamă largă de activităţi sportive, atât pentru copii, cât şi pentru adulţi. O clasă unică în România este Aerial Yoga, în cadrul căreia veţi învăţa cu ajutorul hamacului să pierdeţi contactul cu solul şi să vă cunoaşteţi propriul corp. Distracţia şi voia bună sunt întotdeauna prezente la clasele autorizate de Zumba şi Kangoo Jumps, iar aventura îşi face apariţia în cadrul lecţiilor de Cycling. La AquaGym trăiţi o senzaţie unică şi beneficiaţi de un antrenament acvatic potrivit pentru oricine. Antrenorii de excepţie vă vor ajuta să vă atingeţi obiectivele în sala de fitness, iar senseii sunt pregătiţi să vă introducă în tainele artelor marţiale. Activităţile desfăşurate în piscina Body Exprim vă vor îmbunătăţi starea de sănătate fizică şi psihică, fiind şi un prilej de relaxare maximă.

Body Exprim, cea mai bună alegere

Echipa Body Exprim este una profesionistă, antrenorii au o vastă experienţă în domeniul wellness şi sunt foşti sportivi de performanţă, cu titluri de renume mondial, european şi naţional.

Centrul Body Exprim dispune de piscină, sală de cycling, sală de fitness şi trei săli foarte mari de aerobic, de peste 120 mp fiecare, utilate cu pardoseli sportive, instalaţii de climatizare, sisteme audio-DVD-TV, oglinzi, aparatură şi accesorii sportive de cea mai bună calitate, provenite de la firme cu notorietate globală. Body Exprim vă pune la dispoziţie patru vestiare pentru copii, patru vestiare pentru adulţi, grupuri sanitare, saună, două săli de masaj, solar, sală de aşteptare, recepţie, bar sportiv. Toate sunt utilate corespunzător şi vă oferă confortul şi ambientul necesar.

Programele Body Exprim vă vor stimula nu numai corpul, dar şi creativitatea, expresivitatea, astfel încât să arătaţi bine, dar să fiţi şi sănătoşi şi relaxaţi şi să puteţi comunica prin mişcare şi gest propria personalitate.

Termeni şi condiţii ofertă

Abonamentele au valabilitate o lună, iar preţul total al abonamentului ALL INCLUSIVE şi al abonamentului de 8 şedinţe activităţi copii este de 250 ron în loc de 530 ron. Această ofertă este valabilă numai în cadrul achiziţionării din magazinul online TOTUL DESPRE MAME. 

Puteţi folosi un singur voucher în nume propriu, dar puteţi achiziţiona mai multe pentru a le oferi cadou. Pentru folosirea voucherului trebuie să faceţi o programare la Body Exprim prin: telefon la 021.220.3042 sau 0730.076.163.

Pentru a beneficia de ofertă, trebuie să prezentaţi la Body Exprim codul primit pe mail, printat. Voucherul este valabil o lună de zile din momentul activării primei şedinţe.

Oferta este valabilă pentru persoanele care nu au mai avut abonament activ la Body Exprim în 2014.

Achiziţionează oferta aici!

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa