2 aprilie nu este despre baloane albastre, puzzle și vorbe-n vânt. 2 aprilie este despre AUTISM, un diagnostic pe viață, un fel de a fi, un mod unic de a trăi pe care ne străduim să-l accepte pe cei din jur. Uneori obosim să ne facem văzuți și auziți și atunci am vrea să fim luați de mână de un străin care să spună: „Te văd că mergi la braț cu autismul!”
O zingură zi din an este dedicată autismului, 2 aprilie. Fețe publice țin discursuri frumos meșteșugite, se fac promisiuni pe care noi le credem de fiecare dată, ni se zâmbește, se fac poze cu noi, oamenii se prefac că ne văd, că ne aud, că le pasă. Imediat după 12 noaptea magia dispare, ca-n basmul Cenușăresei. Noi rămânem cu autismul și redevenim invizibili.
2 aprilie ar trebui să fie în fiecare zi
Dacă stau să mă gândesc mai bine, 2 aprilie nu este despre persoanele cu autism, nici despre familiile lor, este despre voi, oamenii normali și capacitatea voastră de a ne vedea, de a ne înțelege. Aveți o șansă pe an să ne dovediți că nu suntem invizibili, aveți acum posibilitatea să ieșiți din zona voastră de confort și să aplecați urechea la ciudățeniile noastre.
Nu-i nimic, poți doar să te prefaci! E un început! Știu că e greu să înțelegi că băiatul meu iubește mașinile de spălat și se plimbă prin oraș ore-n șir cu tramvaiele, știu că este mai înalt decât tine, dar țopăie când e fericit de se zguduie pământul, și mai știu că azi o să zici că e ok asta.
Știi ce-aș vrea? Să zici la fel și mâine, și poimâine și-n fiecare zi a anului. Făcând asta mereu și mereu vei ajunge să nu te mai prefaci și te vei comporta cu mine și cu copilul meu ca și cum ți-am fi egali.
Știai că autiștii sunt sigurele persoane de pe pământ care nu trăiesc așa cum ar vrea o facă? Știai că autiștii se străduiesc în fiecare zi să pară altfel decât ceea ce sunt ca să-ți fie ție pe plac? Că se străduiesc să respecte niște tipare de comportament pe care tu ai spus că sunt normale? Și doare.
Doare pentru că își schimonosesc felul pur de a fi și pentu că tu nici măcar nu observi asta. În loc să-i aplauzi reușitele, le vânezi greșelile. Nu și de 2 aprilie. Atunci te prefaci și de aceea aș prelungi ziua asta la infinit. Să-mi creez iluzia că ar fi posibil să nu te mai holbezi la copilul meu când este el însuși.
Spune-i unei mame de copilul special că o vezi că merge la braț cu autismul
Dar nu face asta neapărat de 2 aprilie. Spune-i că o vezi în orice altă zi a anului. Poate că nu-i vei invita copilul la aniversarea puștiului tău, dar cheam-o pe la tine 10 minute în orice altă zi a anului.
Lasă-i copilul să se apropie preț de câteva clipe de copilul tău. Stai liniștită: autismul nu este contagios, nu se ia, copilul tău va fi la fel de normal și după interacțiunea cu un copil special.
Dimpotrivă, va avea mult de câștigat: va învăța să fie bun, pentru că autiștii nu știu ce este răutatea, minciuna și ura. Copiii cu autism sunt suflete curate care au nevoie de prieteni, de oameni, de zâmbete, de acceptare. Dă-le o șansă! Intră puțin în lumea lor, lasă-te dus de valul „ciudățeniilor” și vei descoperi o lume paralelă cu a ta care s-ar putea să-ți placă. Măcar puțin.
Spune-i unei mame că o vezi că merge zilnic la braț cu autismul, dar nu-i spune pe 2 aprilie, spune-i altă dată. N-o întreba dacă e greu, n-o întreba dacă mai rezistă, n-o întreba câte nopți n-a dormit, n-o întreba cum ar fi fost dacă nu avea copilul ei autism. Astea sunt întrebări tâmpite. O mamă își iubește copilul său cu autism și a acceptat cu seninătate tot ceea ce trăiește.
Întreabă o mamă cu copil special când îți poate da 5 minute din viața ei. Vei vedea că o pui în dificultate. În primul rând că îi ceri asta, apoi că nu știe cum să se organizeze ca să aibă acele 5 minute pentru tine. Pentru că viața ei are alt ritm decât al tău. Cele 5 minute ale ei vor fi cele mai valoroase și mai chibzuite minute pe care cineva ți le-a acordat vreodată. Pentru că viața ei nu-i aparține, viața ei este legată de cea a copilului său.
Caută un autist și fă-l prietenul tău!
Sunt peste 30.000 de copii cu autism în România. Unul dintre ei poate fi pe strada ta, în scara ta de bloc, în clasa copilului tău, în parcul unde mergi de obicei, în lista ta de Facebook poate fi o mamă care crește un copil cu autism. Caută unul, observă-l o vreme, zâmbește-i când îl întâlnești, lasă-ți copilul să se joace cu el, întreabă-l ce face.
Eu am avut noroc în viață de suficient de mulți de oameni buni care au făcut asta cu copilul meu, dar nu toate mamele de copii cu autism au șansa asta. Majoritatea sunt singure și se simt date la o parte de oameni care se prefac că nu le văd.
- CITEȘTE ȘI : Există fericire la braț cu autismul – scrisoare pentru mamele care au copii speciali și sunt la început de drum
Noi, mamele copiilor cu autism nu vrem milă, nu vrem bani, nu vrem să fim mai cu moț decât nimeni, vrem doar să ne simțim în largul nostru pe stradă, în parc, la cumpărături, la școală. Vrem să trăim în aceeași lume cu tine, fără să mai simțim că ne lipsește ceva. Visăm la o normalitate, la toleranță și acceptare, visăm să stăm cu tine la aceeași masă.
Urmărește mesajul lui David de 2 aprilie aici!
Momentan e doar un vis care se întâmplă odată pe an, de 2 aprilie. Pe 3 ne trezim și coborâm în lumea noastră, a izolării sociale și stăm acolo cuminți, până anul viitor, pe 2 aprilie, când ne vei vedea din nou că mergem zilnic la braț cu autismul!
