Antonia Noël: “Apariţia copilului este una dintre forţele care poate distruge un cuplu.”

Despre comunicarea în cuplu şi metoda ESPERE® cu Antonia Noël, specialist în Comunicare Relaţională

 

Ce este metoda ESPERE® şi cum ne poate ajuta să avem o relaţie de cuplu mai armonioasă?

Metoda ESPERE® te ajută să ameliorezi toate genurile de relaţie. Ea poate fi aplicată în relaţia cu sine (eu cu mine), relaţia părinte-copil, relaţia soţ-soţie, relaţiile profesionale (colegi, şefi, clienţi), relaţia cu propriul corp, relaţia cu natura (mediul înconjurător) şi relaţia cu divinitatea.

Principiul este de a lucra la armonizarea propriei jumătăţi de relaţie, nu la capătul de relaţie care aparţine partenerului. Metoda disociază în primul rând sentimentele de relaţie. De exemplu, chiar dacă am sentimente frumoase faţă de mama mea, se poate ca avem o relaţie dezastruoasă în privinţa comunicării. Nu pot să spun “de mâine nu o mai iubesc pe mama”, în schimb, dacă relaţia asta este cu noduri, am 50% posibilitate să o ameliorez. Relaţia este un organism viu şi de mine depinde cum o întreţin, cu ce o hrănesc (ce anume transmit în relaţie) şi cum gestionez ceea ce primesc de la celălalt. E la îndemâna oricui.

Avantajul metodei ESPERE® ţine de apariţia acestui al treilea element, relaţia şi de ieşirea din dualitatea “care pe care”. Dacă doresc să am o relaţie vie, cât mai sănătoasă cu o altă persoană, e necesar să echilibrez cele patru elemente cheie care o compun: să dau, să cer, să primesc şi să refuz. E bine ca fiecare să afle unde are deficitul – nu prea ştiu să refuz, nu prea ştiu să cer?

 

Este suficient să conştientizăm ce probleme avem în relaţie pentru a le putea rezolva?

Creatorul metodei ESPERE®, psihosociologul francez  Jacques Salomé, are o anecdotă foarte drăguţă despre etapa conştientizării. El povesteşte: „Bunica mea se plimba într-o zi cu bicicleta. La un moment dat, bicicleta se opreşte. Bunica se dă jos şi constată că roata din spate a făcut pană. Se urcă înapoi pe bicicletă şi încearcă să pedaleze. Ciudat, bicicleta nu avansează.” Morala? Conştientizarea penei nu o şi repară. Trebuie să iei pompa şi să umfli, sau să pui un petic – deci trebuie să FACI ceva. Eu le spun participanţilor mei la cursuri: “Vă garantez un lucru: dacă nu faceţi, nu funcţionează”. Singurul lucru pe care ţi-l cere metoda asta este să treci la acţiune. Dacă rămâi la conştientizare şi nu treci la fapte, nu e suficient. Cuvintele sunt necesare, nu suficiente. Conştientizarea e necesară, dar nu e de ajuns.

 

Pentru a putea funcţiona sănătos în cuplu, trebuie să funcţionăm în primul rând în relaţia cu noi. Cum ajungem să ne ascultăm pe noi înşine şi să comunicăm cu sinele?

Ascultarea de sine este de la minte la suflet. Eu le propun oamenilor să nu se grăbească. E un exerciţiu foarte simplu: să îşi dea un “telefon” şi să se întrebe “Cum mă simt în situaţia asta?” Cine te grăbeşte? Cine îţi impune? Nimeni, noi suntem autorii propriei noastre vieţi. Sunt o grămadă de stimuli în jurul nostru şi, dacă învăţăm să-i ignorăm, putem să ne dăm telefonul simbolic şi să învăţăm să ne ascultăm. Să fii în contact cu tine şi în funcţie de ceea ce simţi, să te poziţionezi şi abia apoi să răspunzi la stimulii din jur.

Cât timp nu te-ai ascultat şi nu ştii ce vrei, ce-ţi place şi ce nu-ţi place, nu o să ştii ce să-i spui celuilalt. O să faci ceva ce nu-ţi doreai să faci şi apoi probabil o să-i şi reproşezi celuilalt că nu ţi-a convenit. E important să-ţi pui întrebarea “ce am făcut eu şi ce puteam să fac diferit”. Dacă nu eşti clar cu tine, nu poţi fi clar într-o relaţie.

 

Cum putem să gestionăm reproşurile – această sursă permanentă de tensiune într-un cuplu – prin metoda ESPERE®?

Când partenerul spune: “Iar ai întârziat!”, cheia este să spui: “Te invit să vorbeşti despre tine”, adică să îl trimiţi la capătul lui de relaţie. “Dacă vrei să vorbeşti despre tine, sunt gata să te ascult”. Dacă celălalt conştientizează, poate să spună: “Mi-ar fi plăcut să vii la timp”, ceea ce schimbă total perspectiva.

Reproşurile sunt la adresa mea deci cineva vorbeşte despre mine. Încep prin a nu permite celorlalţi să vorbească despre mine, ci cu mine. Primul pas este să conştientizez mesajele negative şi să nu accept să fiu etichetat(ă). Dacă mesajul este foarte toxic, îl simbolizez şi îl restitui emiţătorului. Iau “iar ai întârziat”, îl scriu cu ghilimele pe o hârtiuţă, îl împăturesc şi spun: “Îţi restitui acest mesaj. Nu e al meu, îţi aparţine. Nu e bun pentru mine şi nu vreau să-l păstrez. Fac asta pentru mine şi nu împotriva ta”.

E important să nu păstrăm mesajele toxice pentru că ele se pot transforma în violenţă, fie faţă de o terţă persoană care nu are nicio vină, fie într-o formă de autoviolenţă: învinovăţire, culpabilizare, regrete.

Problema mea nu este să-mi trag partenerul de ureche şi să spun “Uite, vezi? Mi-ai trimis un mesaj negativ”. Important e ce faci ulterior, ce pui tu în relaţia respectivă. Curăţ “tinichelele” pe care le-am primit pentru că nu sunt bune pentru mine, dar nu e suficient. Dacă eu înjur şi în acelaşi timp îi restitui partenerului înjurăturile, nu voi schimba nimic. Dacă eu pun în relaţie lucruri frumoase, am mult mai multe şanse ca reciproca să fie valabilă.

 

Dar dacă mesajul este pozitiv şi trece neobservat?

Eu am în poşetă un carneţel în care îmi notez din când în când mesajele pozitive pe care le primesc. Această metodă m-a ajutat să conştientizez de câte ori treceam pe lângă mesaje care erau bune pentru mine şi nici nu le băgam de seamă. E un exerciţiu extraordinar de bun pentru că îţi permite să vezi cât de mult primeşti şi nu ai învăţat, nu ştii ce să faci cu asta. Mesajele pozitive trebuie păstrate, amplificate. Ele sunt o sursă de energie incredibilă pentru fiecare dintre noi.

1
2
DISTRIBUIȚI
Intră în conversație