Adela Hanafi, femeia care a transformat o dramă într-o șansă pentru copiii cu dizabilități

Adela Hanafi este femeia care a transformat o dramă personală într-o oportunitate. Mamă a unui copil cu nevoi speciale evitat de toți cei din jur și-a promis să creeze un loc unde toți copiii indiferent de cum sunt să fie acceptați. De 12 ani strânge în jurul ei părinți și micuți cu dizabilități cu scopul declarat de a-i face, la vârsta maturității, să se descurce singuri.

Totul despre mame: Cine este Adela Hanafi?

Adela Hanafi, Școala Conil: Sunt o persoană veselă, optimistă, cu drag de viață, care iubește foarte mult copiii și oamenii, în general. Sunt un om altruist care de-a lungul vieții a încercat să ajute cât de mult a putut oamenii din jurul lui.

Totul despre mame: Ești o persoană foarte veselă deși ești înconjurată de atâtea povești triste…

Adela Hanafi, Școala Conil: Dacă nu aș fi o fire optimistă nu aș putea să merg mai departe. Eu văd cât suntem de diferiți, fiecare avem propriul drum, iar unii dintre noi avem abilități speciale, pe care le putem exploata. Cred că Doamne-Doamne ne-a lăsat pe Pământ pe fiecare dintre noi cu o misiune și de aceea nu cedez în fața greutăților. Sunt un om care a trecut cu succes peste multe greutăți, lucru pe care îi îndemn și pe alții să îl facă. Poate într-un mod fatalist, să-i spunem, sunt de principiul că fiecare dintre noi ne naștem singuri și vom muri singuri, iar cât timp suntem pe Pământ trebuie să încercăm să ne facem viața frumoasă.

adela hanafi
Adela Hanafi coordonează o școală și evenimente pentru copii cu dizabilități

Totul despre mame: Cum ai luat decizia de a-i ajuta pe copiii mai puțin norocoși?

Adela Hanafi, Școala Conil: De mică am avut această pornire, de a-i ajuta pe alții. Gândindu-mă la copilăria mea mi-aduc aminte că deseori empatizam cu copiii care erau excluși din grup sau care erau mai neputincioși sau care erau mai grași și ceilalți copii râdeau de ei. Exista bullying și pe vremea noastră. Întotdeauna mă duceam să vorbesc cu ei și le eram foarte apropiată, îi valorizam în jocurile noastre, lucru care a continuat și mai târziu. A fost ceva firesc în viața de adult. Probabil că așa e și firea mea de a fi apropiată de oamenii care sunt mai puțin dotați sau mai puțin în stare să facă lucruri care pentru alții sunt mai ușor de făcut.

Totul despre mame: Când ai deschis Conil?

Adela Hanafi, Școala Conil: Conil a fost deschis în 2007 și a apărut ca o nevoie pe care eu am simțit-o. Am avut un băiețel cu nevoi speciale, Kuky. Spun că am avut pentru că el, în decembrie 2018, a trecut în lumea îngerilor. Când era mic m-am confruntat cu foarte multe probleme. El avea deficit de atenție, un retard mediu, a fost destul de greu de gestionat în primii ani de viață și a fost foarte greu să îl integrez undeva. Atunci mi-am promis mie că voi face o grădiniță în care să pot să primesc și să lucrez cu absolut orice tip de copil, fie că are dizabilități, fie că este țigan sau de altă etnie. Am făcut facultatea la Cairo, am terminat Business Administration, dar pe perioada vacanțelor am lucrat într-o școală specială și acolo a fost primul meu contact cu copiii cu nevoi speciale, cu copii autiști. A fost o experiență foarte faină pentru că am descoperit că am niște abilități pedagocice native pe care apoi le-am dezvoltat. A fost momentul când mi-am dat seama că asta este menirea mea și că îmi place foarte mult să lucrez cu copiii cu nevoi speciale. Nu aveam de unde să știu că la un an distanță voi avea propriul meu copil cu nevoi speciale și cumva a fost un fel de pregătire pentru a învăța să lucrez cu copilul meu mai departe.

adela hanafi
Sprijinul presei este important pentru conștientizarea problemelor familiilor copiilor cu dizabilități

Totul despre mame: Nimic nu e întâmplător…

Adela Hanafi, Școala Conil: Asta e cert. Eu așa cred și asta mă călăuzește în viață. Nu ne întâlnim cu oameni întâmplător. De cele mai multe ori suntem puși în situații pentru a învăța și a merge pe un drum care e bun pentru noi și pentru cei din jur. Chiar și momentele cele mai triste din viața noastră nu sunt întâmplătoare. Ele sunt niște lecții pentru a învăța și a deveni mai buni.

Totul despre mame: Cum era Conil în 2007?

Adela Hanafi, Școala Conil: Am pornit cu mult entuziasm și nimic mai mult. Eram divorțată, cu un copil care avea 9 ani, care de-abia intra la o școală specială de stat pentru că în alte părți nu a fost primit. Am avut noroc că bunica mea avea un demisol într-o căsuță și acolo am pornit cu 3 paturi. Mi-am propus să adun cât mai mulți copii. Toți din jurul meu erau împotrivă, îmi spuneau că nu să pot să fac asta. Numai bunica a fost aproape de mine. Celorlalți li se părea că este ceva foarte complicat. La momentul acela nu credeau foarte mult în sistemul privat de învățământ, cu atât mai mult nu înțelegeau ce voiam eu să fac pentru copiii cu nevoi speciale. Chiar și sora mea, care acum lucrează cu mine și e trup și suflet alături, la momentul ăla a fost foarte sceptică.

Unul dintre concertele de tobe susțunut de Kuky, băiatul Adelei Hanafi

Totul despre mame: Aveai un job?

Adela Hanafi, Școala Conil: Nu. Eram pur și simplu un om venit de la Deva la București, divorțată, cu un copil după mine. A fost o perioadă în care m-am întreținut vânzând asigurări de viață, cosmetice sau tigăi. Mă căram cu oalele dintr-un loc în altul ca să pot face demonstrații ca să pot vinde. M-am ambinționat. Mi-am imaginat că voi reuși să fac o școală ca cea de la Cairo. Era o școală privată a unei familii care avea 3 copii, cea mai mică avea un retard destul de sever. De aceea, s-au dus în Anglia, s-au școlit, au învățat foarte mult pentru că la acel moment nu exista internet să poți să te informezi foarte mult și au luat diverse metode de lucru cu copiii. Așa m-am gândit să fac un model al școlii International School in Cairo for Slow Learners. Sinceră să fiu pot să spun că visul meu a devenit realitate. E un lucru care îmi dă speranțe că pot să reușesc să duc copiii pe care îi avem și în ciclul gimanzial și apoi, eventual, și la o școală de meserii astfel încât să îi putem integra social. De fapt, acesta este scopul oricărei școli de acest tip.

Totul despre mame: Cum a fost începutul?

Adela Hanafi, Școala Conil: În primele luni a fost greu să strâng 3 copii: unul era hiperkinetic, ceilalți doi veneau de la alte grădinițe. Nu m-am adresat doar copiilor cu CES (cerințe educaționale speciale). Mă trezeam dimineața, eram și femeie de serviciu, și cadru didactic, și bucătar. Făceam absolut tot ce se putea face pentru că nu aveam bani și nici capital cu care să pornesc, ci numai o idee și capacitatea de a munci. Am început în mai, iar în septembrie deja aveam 18 copii. Atunci erau 2-3 copii cu nevoi speciale și o fetiță de culoare în grădiniță, printre copiii tipici. Era exact ceea ce îmi doream, un mediu în care să fim toți egali și să ne acceptăm unii pe alții. Acesta este ideea Conil: diversitate în absolut tot: convingeri religioase, culoarea pielii, etnie. Apoi, am început să angajez personal și, cel mai important era că făceam foarte multă engleză cu ei. Copiii aveau rezultate și, evident, unul dintre lucrurile foarte importante într-un astfel de business este să îți respecți cuvântul. Feedback-urile către părinți erau absolut sincere. Ne creasem o comunitate grădiniță-părinte-copil ideală, unde eram toți prieteni, aveam și ieșiri împreună, socializam. Aveam timp să stau foarte mult cu fiecare copil, ajungeam să le știu toate problemele de acasă, să lucrăm împreună.

Băiețelul meu venea după școală la grădiniță. Au fost și părinți care se întrebau de ce vine, nu a fost bine primit întotdeauna. Erau și părinți care dimportivă se gândeau că dacă reușim să avem grijă de copiii cu nevoi speciale, reușim să avem grijă de un copil tipic. Mulți au fost deranjați, din necunoaștere. Cei mai mulți dintre noi nu știm ce înseamnă un copil cu nevoi speciale. La momentul acela nu existau campanii de conștientizare, părinții erau foarte stresați, îi luau ca pe un pericol la adresa propriului lor copil. Cu Kuky deseori mă confruntau cu excluderea din grupuri chiar și când mergeam în parc. Deseori întâlneau părinți care își îndemnau copiii să nu se joace cu el, să stea departe că e bolnav, lucru care pentru o mamă e foarte dureros. E adevărat că sunt diferiți, dar și ei au nevoie de oameni și au o caracteristică: sunt foarte iubitori. Vor doar să fie văzuți. Dacă te porți firesc cu ei sunt extrem de iubitori și sunt foarte sinceri în sentimentele lor copiii cu nevoie speciale.

Adela Hanafi și fiul ei cel mare, Kuky

Totul despre mame: Câți copiii sunt astăzi în grădinița și școala Conil?

Adela Hanafi, Școala Conil: Acum avem 300, dintre care 100 cu nevoi speciale. Avem clase mixte, dar avem copii tipici care sunt ok cu ceilalți. Au fost părinți care au plecat cu copiii tipici la școală și mi-au spus că au în clasă copiii cu autism și copilul lor este singurul care se joacă cu el, singurul care nu are o probloemă și nu este deranjat de prezența acestuia. Se vede că a fost la Conil. Copilul tipic devine foarte empatic, dacă știi tu, cadru didactic, cum să îl implici în activități, să îi dai niște responsabilități. Copiii sunt foarte fericiți când îi valorizezi. Vezi fetițele cum se transformă în viitoare mămici, sunt foarte responsabile și le place să facă lucrul ăsta. Noi ca adulți nu înțelegem, dar ei nici nu sesizează că ar exista o problemă la celălalt copil. Se poartă atât de firesc încât nu sunt deranjați de plânsul unui copil cu autism, cel puțin în perioada de adaptare.

Totul despre mame: Cât de mult te încarcă poveștile pe care le auzi aici?

Adela Hanafi, Școala Conil: Sunt povești triste. Este foarte greu să lucrezi cu copiii cu nevoi speciale. Trebuie să fii un om dedicat. Dacă nu ai deschiderea asta, este greu. Este o muncă foarte de lungă durată, progresele sunt mici și dacă pentru un copil normal te bucuri că a luat locul întâi la o comptiție de tenis, pentru un copil special te bucuri dacă reușește să spună mamă. Suntem obișnuiți să fim competitivi, să dorim performanță, dar un părinte al unui astfel de copil se bucură numai pentru gesturi simple. Am un tătic care a venit să îmi spună, când l-am întrebat ce așteptări are de la copil peste un an, ”Nu îmi doresc decât să se uite în ochii mei și să îmi spună tata”. Sunt povești care te marchează. Pe de altă parte, există o categorie de părinți cu care este foarte greu de lucrat: cei care refuză să accepte că ar fi o problemă cu copilul lor. Din punctul de vedre al cadrelor didactice, acolo este dificutatea cea mai mare pentru că te simți neputincios. Știm că putem să ajutăm, avem rezultate cu copiii, chiar și cei cu autism care s-au integrat în școli de masă. Primul copil cu autism pe care l-am avut elev este în clasa a XI-a la un liceu de arte plastice. Cred că mai târziu pot să lucreze și să aibă propriul lor venit, că de fapt scopul nostru acesta este. Nu trebuie să fie somități. Doar să se descurce singur. Ăsta este visul oricărui părinte de copil cu dizabilități: să-l vadă că reușească să se întrețină singur. Cea mai mare temere este legată de ce se va întâmpla dacă ei nu mai sunt. Un copil tipic devine independent repede, de la 6-7 ani când merge la școală. Un copil cu nevoi speciale are nevoie de foarte mult ajutor până când reușește să devină independent.

Lucrul ăsta se poate face nu prin a insista să facă română și matematică dacă el nu poate, ci prin a descoperi ce abilități are acel copil. Dacă descoperim că ar putea să facă ceva, fie și stângaci la început, să încercăm să dezvoltăm abilitatea respectivă pentru ca mai apoi el să o folosească pentru a se întreține. De exemplu, băiatul meu cel mare scria cu dificultate, citea greu, nu mai vorbim de matematică unde era o tragedie că noțiunile erau abstracte, în schimb cânta foarte frumos la tobe. Atunci am început să îl canalizez spre acest lucru care îi plăcea. În momentul în care am organizat Conil Fest, festivalul pe care îl organizăm de 10 ani, și a fost pe scenă, lumea l-a aplaudat și a fost valorizat, performanțele lui cognitive au crescut. A fost o creștere spectaculoasă imediat. A simțit că face ceva bine. Asta este una dintre problemele copiilor cu nevoi speciale: lipsa încrederii în ei. Se confruntă foarte des cu cuvinte  de genul ”stai”, ”nu faci bine”, ”de ce faci așa”, ”stai potolit” și au senzația că nu fac nimic bine. Pentru a se proteja, știind că nu pot să facă lucruri, refuză să le mai facă. E un cerc vicios și este foarte greu să îl scoți din carapacea lui care de fapt este o autoprotecție. Au nevoie de confirmări la fiecare pas. De aici provine și agresivitatea lor pentru că acumulează frustrări. E verificat de mine. Cu cât trăiesc într-un mediu în care sunt mai acceptați și se simt confortabil psihic, nimeni nu-i bruschează și-i ceartă, se relaxează și nu mai sunt agresivi.

Adela Hanafi și sora ei, Irina Ismail, parteneră în proiectul Conil

Totul despre mame: Mă uimesc părinții copiilor cu nevoi speciale. Sunt foarte senini, sunt relaxați…

Adela Hanafi, Școala Conil: E o mare eliberare pentru un părinte să știe că copilul lui vine într-un loc sigur unde se simte bine. La grădiniță sau la școală copilul își petrece multe ore pe zi. Lucrez cu niște oameni extrem de implicați, datorită lor am ajuns unde sunt, pentru că am avut o echipă foarte bună în spate, care s-au implicat emoțional. Este o relație specială cu părinții. Ei trebuie să știe ce se întâmplă cu copilul. Sunt situații în care avem, de exemplu, copii cu epilepsie care fac crize zilnice, iar fetele știu cum să intervină. Totuși, mulți dintre părinți sunt sceptici și nu își imaginează că propriul lor copil poate să facă ceva pe o scenă, de exemplu.

Lucrurile astea le trăiam și eu cu băiatul meu când mergeam la serbări și vedeam că măcar stătea acolo sau făcea o horă mică. Stătea între copii. Pentru mine asta era important.

Totul despre mame: Ce șanse crezi că au copiii cu nevoi speciale în România?

Adela Hanafi, Școala Conil: În cei 15 ani am observat că datorită campaniilor de conștientizare oamenii s-au mai deschis. În ultima perioadă din viața lui când ieșeam cu Kuky pe stradă lumea era mai tolerantă. Îl primeau în grupuri. Am încercat să facem și noi campanii de conștientizare. Conil Fest este un exemplu. Pe scena festivalului urcă în jur de 1.500 de copii cu nevoi speciale și tipici în ideea de a arăta că toți pot să performeze pe scenă. Oamenii au fost impresionați. Mai e mult de lucrat pentru a schimba mentalitățile, dar se poate. Sunt ferm convinsă că declickul s-a produs. Sunt multe campanii în toate mediile. Noi am făcut o campanie în școli în care am vorbit despre copiii cu nevoi speciale și cum ar trebui să ne comportăm cu ei. Le-am dat un exemplu pentru a-i face să simtă ce înseamnă să ai o dizabilitate. Am dat exemplul unui copil nevăzător. I-am legat la ochi și le-am dat anumite sarcini. Au fost șocați să vadă că nu poți face nimic dacă nu te dirijează cineva.

Adela Hanafi, pe scena Festivalului Conil Fest

Totul despre mame: Câte astfel de școli mai sunt în București?

Adela Hanafi, Școala Conil: Nu mai există nicio școală ca a noastră. Am avut copii în grădiniță și când ei au terminat a fost obligatoriu să deschidem și școala. Este singura instituție de învățământ privată care este școală normală, dar unde fiecare copil beneficiază de o curicula adaptată. Înainte de a intra în clasă este evaluat și i se face o curiculă specială în funcție de nevoile lui. Există copii cu ADHD care au un IQ peste medie, dar care au probleme comportamentale. Ei merg pe curicula normală, alții nu pot ține pasul și atunci li se fac curicule speciale, iar la anumite intervale sunt reevaluați. Sperăm să facem și gimanziu, pentru că trebuie să aibă continuitate. Unii dintre ei în clasa a 5-a au fost foarte bine. Am avut fetiță cu Sindrom Down care a plecat anul trecut la o școală specială și ne spunea că profesorii erau șocați de cât de bine citea, scria, făcea socoteli. A fost totuși o muncă titanică.

Totul despre mame: Unde găsiți sprijin?

Adela Hanafi, Școala Conil: Avem și companii care ne sprijină și avem și o echipă de oameni care lucrează pentru a atrage fonduri pentru copii, pentru școală, pentru evenimentele pe care le facem, strângem 2%. Am avut partener altă școală din București. Copiii de acolo au făcut o campanie de Crăciun și au strâns cadouri pentru copiii din școala noastră, au venit și le-au oferit.

De multe ori își caută părinții sponsori, sunt companii care donează pentru un anumit copil. Am făcut o campanie ”Adoptă un copil la școală”, oferim și 3 burse pe an pentru copii care nu au posibilități. Am avut o perioadă în care primăria sectorului 5 a finanțat 30 de locuri, dar proiectul s-a oprit brusc, ne-au lăsat cu copiii în aer. Noi i-am finanțat până au terminat clasa a IV-a apoi. Sunt situații limită și oamenii sunt disperați. Școala are nevoie de foarte mulți bani. Din banii de la copiii tipici finanțăm copiii cu dizabilități.

Totul despre mame: Ce șanse are în momentul ăsta un copil cu nevoi speciale?

Adela Hanafi, Școala Conil: Dacă părinții au bani, are o șansă foarte mare. Dacă nu au bani, copiii cu nevoi speciale au șanse zero. Nu există absolut nicio șansă pentru că spre deosebire de alte țări, în care terapia este suportată de stat, logopedie, terapie ocupațională, kinetoterapie, terapii individuale de care un astfel de copil trebuie să beneficieze zilnic, aici nu se oferă nimic. Așa copilul se va dezvolta. Este o investiție acum pentru viitor. Nu suntem conștienți de lucrul ăsta. Toți acești copii, și din păcate numărul lor crește alarmant în ultima perioadă, imaginează-ți că statistic se naște 1 copil cu autism la 70 de nașteri, ar trebui să ne preocupe ca stat, ca societate.Trebuie să investim în ei acum pentru a nu-i întreține zeci de ani. Copilul ăla va putea face ceva și va putea vea o meserie care să îi aducă un venit propriu, va fi și el mulțumit că este util, iar statul nu va mai avea un asistat social în plus.

După 18 ani cei mai mulți stau acasă cu părinții și nu fac nimic. Primesc pensie și nu fac nimic. Chiar dacă este o pensie socială, se adună sume mari. Noi nu vorbim despre cei cu handicap grav și sever. Ei nu sunt în această discuție pentru că nu au cum să se recupereze. Există alte dizabilități care sunt foarte ușor de integrat. Printre copiii cu autism sunt unii genii, care trebuie stimulați. Copilul poate are niște probleme de adptare socială, dar poate fi un IT-ist genial. Atunci tu ca stat trebuie să îi creezi condițiile ca el să poate fi un IT-ist genial. Pentru un părinte care are salariul minim pe economie să plătească terapie zilnic este absolut imposibil. De-abia are grija zilei de mâine. În alte țări aceste terapii sunt suportate de casa de asigurări. Se face o evaluare și, dacă are nevoie, copilul beneficiază de terapiile acestea. Dacă nu le facem va deveni agresiv, va deveni viitor infractor. Vor fi o problemă socială majoră dacă nu ne ocupăm de ei acum. În alte condiții, cu terapie, pot fi redați societății.

Totuși, trebuie să fim optimiști, lucrurile merg spre bine pentru că sunt mai mulți implicați.


Pentru că știm că ești în căutarea unor cadouri autentice și valoroase pentru mămicile și tăticii din viața ta, în perioada sărbătorilor am redus prețurile la pachetele speciale de cărți de parenting. Alege pachetul care se potrivește cu momentul în care te afli tu sau cei dragi în viața de părinte și bucură-te de reduceri de până la 35%!

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()