Diana Stănculeanu: „Întrebările dificile ale copiilor nu trebuie ocolite sau lăsate fără răspuns”

TOTUL DESPRE MAME

Ești copleşită de avalanşa de întrebări pe care ți le adresează copilul tău în vârstă de 4-5 ani încă din primul moment când se trezește dimineața? Să știi că nu ești singura mamă care nu știe ce să spună atunci când copilul îi pune întrebări despre moarte, sex sau alte subiecte dificile. Și nu cumva copilul tău de 4-5 ani are și prieteni imaginari? Sperăm că nu trebuie să le prepari și lor micul dejun… Sau copilul tău a început să fie anxios, să se teamă de bau-bau și de tot felul de monștri imaginari care intră pe geam, dorm sub pat și fac dezordine în casă? Ești îngrijorată și te întrebi când va trece de aceste noi frici care au apărut în viața lui?

Diana Stănculeanu, psihoterapeut specializat în terapii cognitiv-comportamentale, ne povesteşte despre schimbările prin care trec copiii la vârsta de 4-5 ani şi ne dă nouă, părinților, cele mai bune sfaturi pentru a confrunta cu fruntea sus și inima împăcată toate provocările vârstei de 4-5 ani, printre care se numără frica, apariția prietenilor imaginari și întrebările dificile.

Dacă între 3 şi 4 ani vorbim despre vârsta lui NU, între 4 şi 5 ani este vârsta lui…?

Este vârsta lui „De ce?” și a lui „Ce este/înseamnă asta?”, întrebări prin care copii descoperă lumea și învață o multitudine de informații noi. Odată ieșit din tumultul anului trei de viață, dominat de NU și de explozii intense de furie, lumea preșcolarului capătă alte dimensiuni, pe care le vor explora prin joc și prin zecile de întrebări pe care le va pune mereu, legat de tot ceea ce îl înconjoară. Dată fiind activitatea cerebrală extrem de intensă a copilului în această perioadă de vârstă – nicicând creierul nostru nu este mai activ și mai pregătit să învețe ca în preșcolaritate – recomand părinților să răspundă cu răbdare și blândețe tuturor întrebărilor copiilor, pentru că astfel nu doar că vor hrăni nevoia de cunoaștere a acestora, dar îi vor forma o atitudine pozitivă față de învățare (pentru care vom fi foarte recunoscători în anii școlarității) și îi vor păstra dinamică curiozitatea și spiritul de explorare, fără de care învățarea nu este posibilă.

Ce facem cu întrebările dificile? Cum este mai bine să reacţionăm atunci când copiii noștri vor să știe mai multe despre subiecte delicate?

Mare atenție la aceste întrebări dificile – cum sunt întrebările legate de sexualitate sau întrebările legate de moarte – care nu trebuie ocolite și lăsate fără răspuns, pentru că îi vor nedumeri și mai mult pe copii, îi vor face să își imagineze tot felul de lucruri incorecte sau nesănătoase, îi vor face să caute răspunsuri în altă parte sau să dezvolte mici obsesii legate de sex și moarte. Părinții trebuie să le dea răspunsuri copiilor de 4-5 ani pe înțelesul lor și să nu transforme niciun subiect în tabu.

Copilul meu a dezvoltat în această perioadă, pe la 4-5 ani, o serie de noi frici. Îi este frică de întuneric, de bau-bau, de despărțiri. Este normal? Ce pot face pentru a-l linişti?

Apariția fricilor și anxietății la această vârstă este explicată și de debutul în înțelegerea unor concepte noi precum „pericol”, „dispariție”, „separare” și chiar „moarte”. Ce putem face? Cred că în acest context rutinele în viața copilului devin extrem de importante deoarece îi dau sentimentul de predictibilitate și control pe ceea ce se întâmplă – știe la ce să se aștepte de la desfășurarea unei zile, știe ce se așteaptă de la el, iar asta îl ajută să își pregătească comportamentele de răspuns. Este important să le povestim ce se întâmplă în rutina de dimineață, ce se va întâmpla pe parcursul zilei, cât vom sta în vizită la bunici, ce vom face la cumpărături sau cum ne comportăm la dentist. În felul acesta îi liniştim, prin rutină şi predictibilitate.

La ce aspecte trebuie să mai fim atenţi în această perioadă, când copilul nostru are 4-5 ani?

La 4-5 ani preșcolarul face un salt în dezvoltarea de abilități sociale și emoționale. La această vârstă, copiii se joacă bucuroși cu alți copii și învață încet-încet să își înțeleagă propriile nevoi și emoții, precum și pe ale celorlalți; își fac prieteni, își organizează jocurile, pot să împartă jucării și să își aștepte rândul în activități. Ne putem întâlni însă și cu momente dificile, în care crizele de furie și opoziționismul, care erau la ordinea zilei cu un an-doi în urmă, își pot face din nou apariția în repertoriul comportamental al copilului, cu atât mai mult cu cât el poate învăța că astfel obține ceea ce își dorește. Jocurile fizice pot fi preferate în egală măsură cu activitățile liniștite, în care li se citesc povești, desenează sau rezolvă un puzzle. De asemenea, devin frecvente jocurile „de-a diverse” (mama și tata, doctorul, supereroii) care reprezintă excelente oportunități în care copilul exersează roluri sociale diferite, de adult, ce îl pregăti pentru conduita socială din anii următori.

Pentru că tot a venit vorba de joc şi de graniţa între imaginar şi real, am observat că băiatul meu aduce în viaţa reală magicul din jocurile de zi cu zi. Am senzaţia uneori că nu este conştient de diferenţa dintre real și imaginar. Ce se întâmplă de fapt?diana stanculeanu

Se poate întâmpla ca în această perioadă copiii noștri să vorbească despre lucruri imaginare ca și când ar fi reale. Acest lucru se întâmpă nu pentru că vor să ne supere sau să ne inducă în eroare, ci pentru că, în această perioadă, gândirea preșcolarului are caracteristici „magice”, care fac ca granița dintre real și fantastic să fie foarte fragilă. Același atribut magic face ca lumea reală a copiilor să fie populată de personaje înfricoșătoare din povești și filme, astfel încât vom remarca o intensificare a emoției de frică. Monstrul din dulap, balaurul de sub pat, întunericul din casă sau chiar personaje precum claunul de la circ sau chiar Moș Craciun, nu doar că sunt foarte reale pentru copii, dar îi și sperie foarte tare, chiar mai tare decât atunci când erau mult mai micuți.

Să nu mă îngrijorez nici de prietenii imaginari cu care discută uneori noaptea?

Nicidecum. Este normal ca la această vârstă copilul să aibă prieteni imaginari, pe care doi din trei copii de 4-5 ani îi „inventează”. Este un aspect firesc al dezvoltării copilului, iar prietenii imaginari vor fi înlăturați chiar de către copil din rutina vieții sale, atunci când copilul nu va mai avea nevoie de această pârghie emoțională. De obicei, acest lucru se va petrece în jurul vârstei de 6 ani. Aşadar răbdare.

Ce este anormal atunci pentru această vârstă? Când ar trebui un părinte să se îngrijoreze şi să ceară ajutorul unui specialist?

Sunt câteva aspecte la care vă recomand să fiţi atenţi. În primul rând, persistența dificultăților de limbaj la 4-5 ani necesită intervenția unui logoped. Apoi avem dificultățile de adaptare la grădiniță, cu separări dificile de părinți, menținerea crizelor de furie, retragere constantă din activități. Aceste lucruri indică o posibilă tulburare emoțională şi este cazul să mergeţi la un psihoterapeut care vă poate ajuta. Nu în cele din urmă, acordaţi atenţie serioasă lipsei de interes a copilului față de ceea ce îl înconjoară, neobișnuită la această vârstă. Poate fi semnul unei depresii, a unei întârzieri în dezvoltare sau a prezenței unor aspecte pervazive (în sfera tulburărilor pervazive de dezvoltare sunt incluse autismul, sindromul Asperger, sindromul Rett, tulburările pervazive de dezvoltare, tulburarea dezintegrativă în copilărie).

Diana Stănculeanu este coordonator, în cadrul organizaţiei Salvați Copiii, al Centrului de Educaţie Emoţională şi Comportamentală. Împreună cu alţi colegi psihologi, ea oferă consultaţii gratuite părinţilor şi copiilor.

Diana Stănculeanu ne-a povestit pe larg și despre inteligența emoțională a copiilor, despre cultivarea stimei de sine de la vârste mici și despre importanța regulilor în viața familiei.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa