Provocările pubertății

dificultati pubertate

Am avut o preadolescență intensă: schimbările erau la ordinea zilei și orice nimic devenea complicat într-o secundă. Erau lucruri pe care le doream în mod clar – să văd, să înțeleg, să pot alege, să iubesc. Eram când depeșistă (o zi fără jeanșii de depeșistă era de neconceput), când rockeriță (astăzi n-aș mai putea sta cu pletele atârnate peste ochi!), iar aspectul fizic în asamblu era la fel de important ca notele de la școală. Sau poate chiar un pic mai important.

Acum am ajuns să oftez, privindu-i pe puștii din jurul meu, exact ca părinții mei când mă vedeau cu blugii de depeșistă: “Of, tinerii din ziua de azi!” Mă gândesc, puțin îngrijorată, la cum va fi preadolescența și adolescența copiilor mei… Ca să îmi mai risipesc din angoasă, am discutat cu Diana Stănculeanu, psihoterapeut și coordonator al Centrului de Educaţie Emoţională şi Comportamentală din cadrul organizației Salvați Copiii, despre provocările pubertății și am primit de la ea cele mai bune sfaturi pentru părinți.

Diana, care sunt marile provocări ale pubertății? Prin ce trec copiii noștri când ajung la vârsta de 10-12 ani?

Preadolescenţa este o vârstă a schimbărilor rapide şi dramatice. Aceste schimbări se văd în felul în care copiii se comportă, îşi exprimă sentimentele şi emoţiile sau interacţionează cu membrii familiei. Este important ca părinţii să îşi adapteze felul în care interacționează cu copilul la nevoile în schimbare ale acestuia. În măsura în care vor şti mai multe despre schimbările prin care trec copiii, vor putea să-i înţeleagă şi să le facă faţă mai bine. La intrarea în preadolescenţă, orice copil se confruntă cu două mari provocări: biologică (este vorba despre schimbările fizice) și psihosocială (se schimbă felul în care gândeşte, simte, interacţionează cu ceilalţi).

Ce ne poți spune despre provocarea biologică din timpul pubertății? Ce se petrece de fapt?

Cu excepţia primului an de viață, în nicio altă etapă de viaţă nu se petrec schimbări atât de rapide şi semnificative în corpul uman ca în preadolescenţă și ulterior, în anii adolescenței. Primele semne de schimbare în aspectul fizic diferă de la copil la copil şi pot apărea la vârste diferite. Aceste schimbări sunt ceea ce numim “pubertate” şi pot debuta chiar de la 8-9 ani. În mod obişnuit, însă, ele apar după 11 ani. De obicei, fetele încep să crească mai repede, uneori chiar cu 18 luni înaintea băieţilor. În medie, ele pot lua până la 17 kg în greutate şi se pot înălţa chiar cu 20-24 de cm. Băieţii iau în greutate până la 19 kg şi cresc în medie cam 25 de cm pe durata pubertăţii. Aceste schimbări se petrec de obicei brusc, rapid, motiv pentru care sunt numite “pusee de creştere”.

Pusee de creștere care nu sunt niște etape chiar plăcute…

Așa este. Din nefericire pentru copii, schimbările sunt rareori uniforme, armonioase, predictibile. De cele mai multe ori, procesul nu este deloc plăcut. Întâi cresc extremităţile corpului: braţele şi picioarele se lungesc şi ating dimensiuni de adult cu mult înainte ca trunchiul să se dezvolte, astfel încât ei par disproporţionaţi şi dizarmonici. Nici faţa nu pare să iasă din acest tipar dizarmonic al schimbării: nasul şi urechile cresc înaintea capului. De asemenea, apar diferenţe între partea stângă şi dreaptă a corpului, care nu se dezvoltă în acelaşi ritm; de pildă, urechea stângă poate fi mai mare decât cea dreaptă; acelaşi lucru se poate observa la nivelul palmelor, labelor picioarelor, sânilor sau testiculelor. Toate aceste schimbări la nivelul corpului îi fac pe copii nesiguri și, dat fiind accentul pus pe imaginea fizică în această perioadă de vârstă, nu este surprinzător faptul că acum ei devin foarte preocupaţi de felul în care arată.

Mai sunt și alte neplăceri cauzate de aceste pusee de creștere?

Ritmul inegal de creştere nu afectează doar aspectul fizic al preadolescentului, ci şi capacitatea sa de efort fizic. Inima şi plămânii copilului îşi măresc dimensiunile şi capacitatea odată cu trunchiul, iar acesta rămâne în urma membrelor. Astfel, în timp ce membrele lungi îi dau adolescentului un aspect atletic şi îl fac să pară capabil de efort fizic susţinut, în realitate el nu are energie pe măsura aspectului fizic. Preadolescenţii nu sunt leneşi, ci doar au o mai mare nevoie de odihnă decât adulţii.

Ce se întâmplă cu schimbările hormonale?

Transformarea fizică nu se referă doar la aspectele vizibile. De pildă, creşte producţia de hormoni asociată dezvoltării sexuale. Nivelul de testosteron din organismul puberilor va fi de 15 ori mai mare decât înainte, în timp ce estrogenul din organismul fetelor va atinge un nivel de opt ori mai mare. Aceste schimbări hormonale afectează diferit dezvoltarea copiilor. Glandele de la nivelul epidermei devin active, iar consecinţele sunt piele cu aspect gras, transpiraţie abundentă, acnee, un miros specific al corpului. Schimbările hormonale asociate dezvoltării sexuale generează modificări la nivelul formei corpului, dezvoltarea completă a organelor sexuale, apariţia părului pubian, precum şi schimbarea tonului vocii, în cazul băieţilor. Fetele au prima menstră, iar băieţii experimentează prima ejaculare.

Se spune adeseori că hormonii “sunt de vină” pentru schimbările din comportamentul adolescenţilor. Este adevarat că schimbările hormonale se resimt la nivelul emoţiilor care devin mai intense şi imprevizibile. Ce recomandări ai pentru părinții care își pregătesc copiii pentru intrarea în adolescență?

Este foarte bine ca în această perioadă părinții să ofere ofere informaţii despre contracepţie şi boli cu transmitere sexuală, să discute deschis despre diferenţele dintre fete şi băieţi, precum și despre relaţiile de cuplu şi relaţiile interpersonale în general. Nu uitați să stabiliţi reguli precise legate de întâlnirile în mediul extern al casei!

La ce să ne așteptăm cu privire la provocarea psihologică?

Orice părinte ar putea să afirme că, odată cu această etapă de vârstă, gândirea copilului său devine sofisticată, complexă. Preadolescenții sunt critici şi pun la îndoială orice, întrevăd noi posibilităţi în orice situaţie şi nu sunt dispuşi să accepte lucrurile aşa cum sunt sau doar pentru că un adult afirmă că nu pot fi schimbate. Cu toate acestea, în ciuda dezvoltării ample a structurilor gândirii, copiii pot face presupuneri şi supoziţii incorecte. De pildă, adesea fac greşeala de a supraestima influenţa pe care ar putea să o aibă asupra mersului firesc al lucrurilor din jurul lor. În consecinţă, tind să ia totul personal şi să se învinovăţească inutil atunci când lucrurile nu merg conform planurilor lor. De asemenea, preadolescenţii cad adesea în capcana “citirii gândurilor”. Gesturi şi comportamente inocente din partea celorlalţi pot fi interpretate ca o critică personală, dat fiind faptul că ei trag pripit concluzii când vine vorba de ceea ce gândesc şi simt ceilalţi. Pe de altă parte, un preadolescent acceptă cu dificultate că cineva din jur, mai ales un părinte, poate să înţeleagă sentimentele noi şi intense pe care le experimentează. Unii încep să aibă convingerea că sunt invincibili şi că nimic rău nu li se poate întâmpla. De aceea, ei işi asumă foarte des riscuri. Deşi de cele mai multe ori cunosc consecinţele comportamentelor de risc pe care le fac, vor presupune că nimic rău nu li se poate întâmpla.

Dar, adeseori, iau decizii bune…

Da, îşi surprind părinţii prin raţionamente corecte şi comportamente mature. Focusul lor este însă mai degrabă pe ceea ce se întâmplă imediat, în prezent, decât pe consecinţele pe termen lung ale unei acţiuni. Să luăm fumatul, de pildă: un preadolescent este mult mai impresionat de posibilitatea de a părea cool acum în faţa prietenilor decât de aceea a îmbolnăvirii de cancer peste 20 de ani. Comportamentul s-ar schimba mai degrabă sub impactul unor consecinţe negative imediate şi semnificative pentru ei, precum îngălbenirea dinţilor, ten cu aspect obosit şi îmbătrânit (în cazul fetelor) sau bani insuficienţi pentru CD-ul sau tricoul favorit.

Mai suntem noi, părinții, modele pentru copiii aflați în preadolescență?

diana stanculeanu

Puberii au nevoie de părinţii lor pentru a învăţa corect ce înseamnă independenţa, asumarea responsabilităţii şi încrederea. Chiar şi discuţiile în contradictoriu într-o situaţie de familie îi învaţă pe copii cum să se exprime, cum să se afirme într-un mediu sigur, înainte de a face aceleaşi lucruri în prezenţa altora, în contexte sociale diverse, mai mult sau mai puţin securizante. În consecinţă, părinţii se pot aştepta la mai multe discuţii în contradictoriu şi situaţii conflictuale odată ce copilul a păşit pragul preadolescenţei. Este foarte important însă să le lăsăm spațiu pentru exprimarea liberă a opiniilor și argumentelor deoarece, astfel, exersează abilități importante care îi vor ajuta în anii următori să facă față diverselor presiuni ale grupului în care vor intra.

OK, îi încurajăm în exprimarea liberă, însă îi lăsăm să ia și decizii serioase în ceea ce-i privește? Sau este încă prea devreme?

La fel cum au făcut atunci când au fost mici, la această vârstă copiii vor să ia propriile decizii, doar că deciziile sunt mai mari acum şi au consecinţe pe măsură. Părinţii se îngrijorează cu privire la siguranţa copiilor lor, ei se tem că aceștia lor vor avea probleme sau vor face năzbâtii la şcoală, îşi fac griji că prietenii copiilor lor îi vor influenţa negativ. Dacă, însă, părinţii şi-au încurajat copiii să decidă singuri când aceştia aveau 2, 4 sau 6 ani, oferindu-le informaţii într-un context sigur, este foarte probabil să traverseze această perioadă fără probleme. Responsabilitatea principală a părinţilor în această perioadă este să îşi protejeze copiii, respectându-le nevoia de independenţă.

Cum facem acest lucru?

Preadolescența este primul test prin care părinții primesc dovada că au construit o bază solidă timp de câţiva ani. Toate cărămizile pe care le-au adăugat până acum în educarea copilului devin în prezent foarte importante. Am pregătit o listă pentru părinții care vor să știe cum să le ofere copiilor independență, ei ar trebui să:

– găsească moduri prin care să rămână lângă copiii lor fară a-i constrânge;

– fie dispuşi să asculte, să discute şi să ofere sfaturi;

– încerce să înţeleagă emoţiile din spatele comportamentelor copiilor lor;

– demonstreze că ei vor fi mereu acolo, pentru a le oferi copiilor ajutor;

– îi ajute să îşi descopere calităţile şi caracteristicile speciale;

– trateze cu seriozitate temele copiilor şi să îi sprijine în pregătirea lor pentru şcoală;

– îi cunoască pe profesorii copiilor lor;

– le permită copiilor să invite acasă prieteni;

– știe unde sunt copiii lor şi cu cine, dar în acelaşi timp să le respecte nevoia de intimitate;

– demonstreze că puberii pot avea încredere în ei;

– îşi ajute copiii să distingă singuri ce este bine şi ce este rău.

– îşi ajute copiii să găsească moduri eficiente prin care să reziste presiunilor grupului de prieteni;

– îşi ajute copiii să îşi dezvolte sentimentul de responsabilitate şi competenţă;

– îi implice în luarea de decizii familiale şi să le respecte punctul de vedere;

– îi încurajeze să ofere ajutor celor din jur;

– discute cu ei despre viitor şi despre toate posibilităţile sale;

– îi încurajeze să aibă vise legate de modul de desfăşurare al propriei vieţi;

– îi ajute să găsească moduri prin care să îşi atingă obiectivele.

Diana Stănculeanu ne-a povestit pe larg despre inteligența emoțională a copiilor, despre cultivarea stimei de sine de la vârste mici, despre importanța regulilor în viața familiei și despre provocările vârstei lui NU.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație