„Râsul este terapia de bază atunci când suntem frustrate”
Când am întâlnit-o pe Maria Radu – actriță, soție și mamă – am intuit imediat în ea o femeie care vede viaţa-n clar, care încearcă să fie mai bună pentru toţi din jurul ei – familie, prieteni, public – fără să își piardă simțul umorului de-a lungul acestei misiuni importante. De altfel, alături de Maria facem haz de necaz în fiecare marți în emisiunea Totul despre mame, la rubrica Hazu’ de marți, un scurt moment de stand-up comedy în care tema principală sunt frustrările noastre de zi cu zi, frustrările femeilor care nu știu cum să se mai împartă între soț, copii, serviciu. În afara micilor ecrane, Maria joacă în Soț de vânzare, în regia lui Marius Gîlea, o piesă cu aceeași temă – soarta femeii căsătorite, acumularea frustrărilor şi totodată eliberarea lor.
Dar cine este cu adevărat Maria Radu? În primul rând, este o femeie care a realizat că iubirea absolută poate fi atinsă prin maternitate. „În tinereţe căutam iubirea la partenerii nostri, însă niciun sentiment din lume nu echivalează cu cel de mamă”, mărturiseşte Maria Radu. Pentru fiica ei, Ana Teodora, ar visa la un univers idilic şi simplu, de care ea a avut parte în copilăria de la ţară, când baba Constanţa o invita la ea în casă să-şi aleagă o gutuie sau o pară învelită în ziar. Dar să o lăsăm pe Maria să ne povestească mai departe…
Maria, cum crezi că ar fi bine ca femeile să privească frustrările prin care trec?
Să facă haz de necaz! Să nu-şi piardă niciodată simţul umorului. Râsul este terapia de bază! Trebuie să nu ne blocăm în aceste stări de frustrări. De aceea, sfatul meu pentru femei este să nu rămână singure atunci când simt că se apropie pericolul unei frustrări. Ele vin cu un soi de sentiment de dezechilibru, depresie, tristeţe. Cel mai important lucru este să ai o persoană lângă tine căreia să-i poţi spune despre tristeţea ta. Nu este o soluţie să te izolezi şi să crezi că doar ţie ţi se întâmplă si să-ţi imaginezi că toţi cei de lângă tine sunt modele de fericire. Să nu cădem în capcana aparenţelor. Toţi avem momente de tristeţe.
Atât la teatru, cât şi în emisiunea noastră joci rolul soţiei frustrate. Dar în viața reală când apar frustrările?
Există o colecţie de frustrări şi ele, din păcate, se accentuează odată cu vârsta. Dacă la începutul unei căsnicii nu eşti copleşită de frustrări, ci doar le simţi, le intuieşti, pe măsură ce trece timpul se instalează un fel de stare de detaşare. Până la o anumită vârstă, bărbatul este dispus să aibă aibă un capital de simpatie pentru o fată visătoare, după care începe să trateze femeia diferit. Dar de la un punct încolo am realizat că sunt responsabilă cu starea mea de bine. Mi-am dat seama că nu pot sta să aştept de la cei din jur multe lucruri, pentru că atunci se pot acumula frustrări. Eu obişnuiam să aştept să primesc ceva, un fel de răspuns la ceea ce dădeam. Mi-au trebuit ani de zile să mă costruiesc aşa, pentru că este foarte greu. Atunci când vrei să dăruieşti ceva sau pur şi simplu te implici, ai vrea ca celălalt om să înţeleagă şi, atunci când nu o face, apare frustrarea. Acesta este mecanismul. Mi-am dat seama că este foarte important ca tu cu tine să-ţi obţii starea de bine, independent de celălalt. Noi, femeile, suntem responsabile cu armonia în casă.
În câte din frustrările femeilor te regăsești?
În toate (râde). Am un soţ în al cărui talent am crezut foarte mult şi recunosc că am crezut mai mult în talentul lui decât în al meu. A fost o sursă de bucurie pentru mine. E mai uşor să-l susţii pe cel de lângă tine, te bucuri altfel de talentul lui. Eu tot timpul am un fel de mirare în faţa vieţii şi a oamenilor. De când l-am cunoscut, am avut această certitudine că este un om valoros şi talentat, cred în el şi vreau ca măcar el să reuşească. Aici vorbim practic de o frustrare, lăsându-mă pe mine pe planul doi. Am avut la un moment dat sentimentul că el nu realizează că şi eu am nevoie de cuvinte clare, de încurajările lui. Atunci când i-am explicat lucrul acesta, el s-a simţit într-un fel jignit. Bine, dar trebuie să-ţi spun asta?, m-a întrebat el. Uite-aşa am mai acumulat o altă frustrare.
Cum să ne raportăm atunci la parteneri?
Pe bărbat este foarte important să-l surpinzi din când în când, să faci ceva cu totul neaşteptat. Nu cred ca este bine să excluzi bărbatul din lucruri care ţin de programul copilului să să te arăţi tot timpul descurcăreaţă şi capabilă. Tu stai liniştit, că mă descurc eu, nu-i nicio problemă! Dacă bărbatul se dezobişnuieşte să te ajute, este mai greu apoi să mai facem lucruri împreună. Trebuie să se simtă parte a familiei. Cred că întrebarea mamelor este cât cerem de la partenerii noştri şi cât îi implicăm sau îl excludem. Totul cu o măsură fină.
Am tot vorbit despre frustrările femeilor raportate la bărbaţi. Care ar fi frustrările generate de copii noştri?
Eu simt că societatea în care trăim se transformă degenerativ. Se consumă, spre exemplu, tot mai multă pornografie, astfel încât acceptăm ca şi normal faptul că fiicele noastre și fiii noștri ştiu tot felul de lucruri. Am auzit deseori cuvinte de genul Las-o, dragă, să ştie! Pe mine mă surprinde – eu care mă sonsider deschisă la minte – şi mă simt depăşită. Sunt situaţii care mă lasă cu gura căscată. Şi uite o frustrare… Apoi şcoala este o nouă sursă de frustrări. Ne otrăvim cu responsabilităţile pe care ni le pune şcoala pe umeri. Este o sursă de frustrări. Am observat că totul este sub semnul ne facem că: noi ne facem că suntem părinţii ideali, profesorii se fac că sunt cei mai buni şi tot aşa. Apoi ar mai fi frica de a fi respins. Dacă pot să accept că poate nu sunt tot ceea ce şi-a dorit soţul, nu am evoluat aşa cum şi-ar fi dorit mama, cel mai greu este să realizez că nu sunt tot ce-şi doreşte fetiţa mea. Aici este o adevărată disperare pe care o am. Sursa mea de fericire vine din maternitate, recunosc. Acest lucru nu se compară cu absolut nimic. Sigur că iubirea te face fericit, însă iubirea pură, absolută, nu se poate realiza. Cu copilul, simt că pot atinge această iubire absolută. De aceea sunt pătimaşă, poate prea pătimașă. Aşa încât frustrarea aceasta, să nu îmi „pierd” copilul, mă afectează tare. Ştiu că trebuie să-i dau această libertatea de a cunoaşte lumea şi viaţa, însă uneori am tendinţa ca pe ea să o sufoc şi să-i limitez viaţa cu intenţia de a o feri de tot felul de pericole. Am momente când realizez şi mă simt vinovată. Frustrată.
Este complicat cu libertatea copilului în timpurile acestea…
Aşa este! Eu am copilărit la ţară, alergam desculţă pe câmp, în vacanţe. Cea mai bună prietenă a mea era baba Constanţa, avea peste 90 de ani, parcă era un personaj din Gabriel García Márquez. Avea camerele pline de fructe învelite în ziare şi nu pot uita bucuria cu care intram acolo să-mi aleg o gutuie. Am această frustrare că fata mea nu poate avea acest tip de bucurii. Ţin minte că acolo la ţară venea în vacanţe un copil de la Bucureşti, care se speria de orice animal. Nu putea să pună mâna pe o vacă. Eu mă miram ce fel de oameni or trăi la Bucureşti de nu sunt în stare să se apropie de un animal sau să simtă relaţia minunată cu natura. Acum îl văd pe acest copil de la București în fetiţa mea şi am un soi de regret.
Banii ne frustrează?
Există pericolul ca femeia zilelor noastre să fie bărbată. Sunt feministă, însă nu apăr cauza femeilor care trebuie să aducă banii în casă si să ia astfel locul bărbatului. Femeia adevărată face armonia casei. Femeia trebuie să aibă grijă de toate, să formeze un echilibru între planul familial şi cel profesional.
În fiecare marți, ne întâlnim cu Maria Radu la ora 15.30 pe Prima TV, în emisiunea Totul despre mame, la o porție bună de râs. Da, da, la Hazu’ de marți facem haz de necaz cu Maria de toate frustrările, nervii și așteptările din viața noastră cu zi!
„Soț de vânzare”, după Mihail Zadornov, în regia lui Marius Gîlea, cu Maria Radu, Ana Odagiu/Alexandra Sălceanu și Marius Gîlea se joacă pe 21 martie în clubul La scena și pe 22 martie la Godot Cafe-Teatru. Ne vedem acolo să o aplaudăm pe Maria!
