Când apelăm la psiholog?

psiholog copii

psiholog copiiDe vorbă cu Diana Stănculeanu despre situațiile în care ar trebui să apelăm la un psiholog pentru copii

L-am dus pe băiatul meu cel mare în vizită la psihoterapeutul Diana Stănculeanu, la Centrul de Educaţie Emoţională şi Comportamentală din cadrul organizaţiei Salvaţi Copiii, pentru o “joacă”. Eram îngrijorată de faptul că educația noastră, destul de relaxată, îmi transformă copilul într-un omuleț ghidat numai după propriile reguli, preluate, desigur, din povești și din desene animate, unde totul este posibil.

După această examinare și evaluare, Diana mi-a făcut un portret corect al băiețelului meu, explicându-mi de ce, în cazul nostru, vizita la psiholog a fost determinată de o alarmă falsă.

Cu această ocazie am rugat-o pe Diana să ne explice pe larg când este momentul să apelăm la psiholog pentru a-i ajuta pe cei mici să depășească problemele de comportament sau dificultățile emoționale cu care se pot confrunta încă de la vârste mici. 

Diana, de ce psihologul nu are un loc în cultura noastră? De ce ne este rușine încă să apelăm la psiholog?

Psihologul este o resursă pentru echilibrul oricărei familii, iar suportul de tip psihologic este în primul rând un demers educaţional. Aşa cum învăţăm ce anume trebuie să mâncăm pentru a fi sănătoşi, ce este esenţial să facem la locul de muncă pentru a avea randament, similar putem învăţa principii şi metode care să ne ajute să rămânem părinţi competenţi şi relaxaţi pentru copiii noştri. Cel mai adesea mergem la psiholog când dificultăţile sunt deja severe, când viața noastră personală, socială şi profesională este profund afectată. Şi, chiar şi atunci, mergem cu speranţa că vom primi “sfatul-minune” care ne va scăpa rapid de probleme.

 

Părinţii nu sunt scutiţi nici ei de travaliul emoţional în relaţia cu copilul. Eu mi-am pus deseori întrebarea ce-i de făcut în relația cu cei mici, în cazul diverselor probleme, chiar şi minore. Ne învaţă psihologul cum să adaptăm totul în beneficiul real al copilului?

Se întâmplă foarte rar ca un părinte să consulte un psiholog doar pentru a identifica resursele propriului copil şi a învăţa cum anume ar trebui să se comporte şi ce mesaje ar trebui să transmită pentru a creşte un copil sănătos, echilibrat, autonom şi sigur pe sine. Cel mai adesea părinţii vin la psiholog când sunt copleşiţi de dificultăţile pe care le observă în relaţia cu copiii. E păcat, pentru că ar fi mai simplu ca părinţii să acţioneze prezentiv, psihologul având desigur resurse de adaptare a soluţiilor în funcţie de personalitatea fiecărui părinte sau copil. De asemenea, am observat că mulţi părinţi aşteaptă de la copiii lor să vorbească deschis despre dificultăţile pe care le întâmpină, chiar despre nevoia de a merge la psiholog. Este însă o aşteptare nerealistă, pentru că, foarte adesea, copiii, chiar şi la vârsta adolescenţei, nu înţeleg foarte bine ce li se întâmplă. În acest context, să fim atenți la copiii noștri, la nevoile lor, la orice schimbare apărută în rutina lor de zi cu zi, devine esenţial.

 

Care sunt însă semnele care ar trebui să ne pună pe gânduri şi să ne ajute în a lua decizia de a apela la un psiholog? 

Sunt destul de multe astfel de semnale, haideţi să le punctăm pe rând:

– Întârzieri în dezvoltarea limbajului, în raport cu alţi copii de aceeaşi vârstă;

– Dificultăţi legate de somn (copilul nu doarme singur), episoade de insomnie, dorinţa de a dormi foarte mult, dar la ore nepotrivite în timpul zilei, de alimentaţie (mănâncă extrem de puţin, refuză mâncarea, orice masă este însoţită de episoade de plâns, desene animate sau poveşti);

– Dificultăţi de atenţie sau învăţare (copilul nu “stă locului” nici măcar în activităţi care par să îi facă plăcere);

– Crize de furie prelungite, frecvente în mai multe contexte de viaţă ale copilului (la locul de joacă, la grădiniţă, acasă);

– Accidente nocturne (udă patul noaptea, la o vârstă la care controlul sfincterian a fost deja achiziţionat);

– Episoade de tristeţe, plâns şi retragere socială, inclusiv renunţarea la joc, cu o durată mai mare de două săptămâni;

– Dificultăţi mari legate de separarea de părinţi (refuzul taberelor şcolare, al petrecerilor “în pijama” la alţi prieteni);

– Refuzul de a merge la grădiniţă sau şcoală (dincolo de dificultăţile inerente ale primelor săptămâni de grupă mică sau clasa I);

– Scădere bruscă şi aparent nejustificată a notelor sau a randamentului şcolar;

– Copilul este victimă a comportamentelor agresive în şcoală, în relaţie cu alţi colegi sau cu un cadru didactic;

– Copilul are comportamente agresive la grădiniţă sau şcoală, în relaţie cu alţi colegi sau cu obiectele din jur (muşcă, loveşte, aruncă cu obiecte sau le distruge);

– Episoade de auto-agresivitate; este întâlnit în cazul copiilor mici care se lovesc cu capul de podea sau de perete, precum şi al adolescenţilor care recurg la auto-vătămare (cum ar fi tăiatul pe braţe), fără intenţii de sinucidere;

– Pierderea interesului pentru activităţi care altă dată îi făceau mare plăcere;

– Absenteism şcolar;

– Schimbări bruşte de dispoziţie (acum este vesel, iar în cinci minute plânge sau este furios), fără cauze aparente;

– Acuză frecvent dureri de cap, burtă, stări de vomă sau leşin, dificultăţi respiratorii sau stări de “rău”, fără o cauză somatică;

– Diagnosticarea cu o problemă severă de sănătate fizică.

 

Ce facem atunci când familia noastră trece prin schimbări majore, cum ar fi un divorț, o schimbare de domiciliu sau un deces? Le înfruntăm la fel ca pe problemele cotidiene sau este nevoie de suport psihologic?

Este foarte important în aceste cazuri să apelăm la suport. Evenimentele majore de viaţă, precum piederea unui membru de familie, prieten sau chiar animal de casă îndrăgit de copil, divorţul părinţilor, absenţa prelungită a unuia dintre părinţi din motive profesionale, de pildă, îmbolnăvirea unui membru al familiei, apariţia unui nou membru – frate, soră, atrag după sine dificultăţi emoţionale şi comportamentale din partea copiilor, pentru rezolvarea cărora recomand cu tărie să apelăm la psiholog.

 

Diana, la ce vârstă a copilului recomanzi să se facă prima evaluare de sănătate mintală?

Toţi părinţii ar trebui încă din primii doi ani de viaţă ai copilului să solicite chiar medicului pediatru informaţii legate de evoluţia emoţională şi cognitivă a copilului. Puţini părinţi știu de pildă că în jurul vârstei de un an şi jumătate se poate realiza primul test screening al unei tulburări severe de sănătate mintală – autismul, care identificat precoce permite o intervenţie timpurie, mult mai eficientă.

În concluzie, aş recomanda părinţilor să nu mai privească psihologul ca pe un bau-bau, ci mai degrabă ca pe prieten al familiei şi al educatorilor. În plus, la Centrul de Educaţie Emoţională şi Comportamentală al organizaţiei Salvaţi Copiii, aflat în Bucureşti, în zona Piaţa Unirii, psihologii oferă consiliere gratuită.

În emisiunea Totul despre mame din 24 mai am discutat cu Diana Stănculeanu despre vizitele la psiholog, cu copiii noștri: când, cum, de ce, cine? 

Diana Stănculeanu ne-a povestit pe larg despre inteligența emoțională a copiilor, despre stima de sine a copiilor, despre importanța regulilor în viața familiei, despre provocările vârstei lui NU, despre provocările pubertății, dependențele adolescenților de substanțe și despre efectele pe care îl divorțul părinților asupra copiilor.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație