Ziua zet sau ziua de care te temi mai mult decât de moarte

TOTUL DESPRE MAME

M-au trezit niște crampe. Era încă noapte, cam trei și jumătate. Mă duc la baie ca de obicei în ultimele opt luni: în fiecare noapte, o dată sau de două ori, chiar dinainte de a afla că sunt însărcinată. Crampele astea imită al naibii de bine sindromul premenstrual. Și eu care mă bucuram că am scăpat de asta.

Hmm, mi-e așa de somn. Mă pun la loc în pat, dar, ca de obicei, mi-e greu să mai adorm. Nici crampele astea nu mă slăbesc deloc. Mă duc din nou la baie. Chiar că mi-a sărit somnul. Mai am două săptămâni până să nasc, dar mai știi? Soțul mă întreabă dacă totul e ok. Îi spun că din două una, ori îmi vine ciclul, ori nasc. Nu-i sare somnul din prima – poate totuși nu e nimic. Stând așa în mijlocul patului, cu un prosop pregătit preventiv, meditând la lumina unei veioze chioare, îmi dau seama că mi s-a rupt apa. Nu în șuvoaie ca în filme, ci din timp în timp, după… contracții. Contracții?!

Înțelegem în sfârșit că ziua de care ne temeam mai mult decât de moarte, fie că suntem femei ori bărbați, a venit. Ziua în care ți se naște primul copil. Când nu știi ce o să se întâmple pentru că ai făcut toate pregătirile pentru când copilul va fi aici, dar ți-a fost prea teamă să citești sau să întrebi exact ce se întâmplă, pas cu pas, când vine pe lume. Ziua pe care am ignorat-o timp de vreo șapte luni, de când știu cu siguranță că vom avea un copil.

Poate tocmai de asta, nu ne panicăm. El aprinde lumina mare, să se dezmeticească. Eu mă gândesc cu ce să mă îmbrac. E fix mijlocul iernii, este noapte, frig. N-o să mă ducă niciun taxi, izvorând așa, la fiecare câteva minute, când vin contracțiile. Deci asta însemnau acele faimoase contracții: banalele crampe de menstruație. Păi de ce n-a zis nimeni așa? Îi durea gura? „Cum sunt contracțiile? Cum îmi dau seama că au început?” „Nu-ți face griji, o să știi.” Uite că n-am știut, mi-am dat seama când am avut de ales între menstruație și naștere. Doar nu era să am menstruație acum!

Mă gândesc iar cu ce să mă îmbrac. Numai salopeta de gravidă mă mai încape. Nu-i nici o grabă, am văzut în filme că ai timp berechet. Soțul a început să strângă prin cameră, își scoate haine să se îmbrace. Îi spun să nu se grăbească, avem timp.

– O să-l sunăm pe nașul, ne duce el cu mașina la clinică.

– Nuuuu! Nu acum, așteptăm până la cinci și jumate, e ora la care se trezesc ei de obicei să plece la muncă. Chiar dacă e sâmbătă, se vor trezi din obișnuință.

Soțul se conformează. Mi-e somn. Ce oră, dormeam așa bine! Îmi pregătesc bagajul dând indicații din vârful patului. Parțial era pregătit deja. Acte, bani, telefon, încărcător, haine. Grozavă zi! Jumătate din teama de această zi consta în groaza de a naște la Spitalul Mare, unde ești tratată ca o vită, unde e mizerie, oamenii își bat joc de tine și copilul tău în feluri inimaginabile.

Am eliminat  această jumătate făcând pe dracu’ în patru să mergem la cea mai bună clinică particulară. Nu fiindcă e cea mai scumpă din țară, ci fiindcă variantele mai ieftine fie sunt prea departe și iarna poate fi o problemă în a ajunge acolo la timp, sau fiindcă nu au mijloacele necesare să intervină în caz de urgență medicală și te livrează direct la Spitalul Mare. Unde nu știi dacă dă cineva doi bani pe viața ta și a copilului tău.

Partea asta am eliminat-o. Restul temerii ține de naștere în sine. Mi s-a spus ca n-ar trebui să fie nicio problemă să nasc natural. Știu că e spre binele copilului și așa voi face, dacă nu intervine nimic neprevăzut. Mi-e frică de mor, dar alung gândul departe, departe. Încă nu e vremea să mă gândesc la asta. Amân inevitabilul în totală ignoranță. Ignorance is bliss. Așa că rămân calmă.

Se trezește și soacra de atâta zarvă: „Cum să vină, dragă, acum? Doctorii au zis că abia peste două săptămâni, deci n-are cum să vină acum copilul! Sigur nu vine, numai să nu fie probleme, dar nu sunt, nu cred, nu vă faceți griji. Nu e nimic, vă zic eu!” În mintea mea se desfășoară unul din acele momente Ally McBeal, în care zboară creieri, se dezumflă capete, cade un meteorit mititel. Totul fără prea mare deranj și mizerie.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa