Îmi amintesc că anul trecut, de Paște, Delia se hotărâse ferm să îl înțarce pe Luca.
Găsise ea o idee de păcaleală și miza din plin pe ea. Îi spusese lui Luca că de Paște vine Iepurașul care îi va lăsa ouă de ciocolată prin curte și îi va lua în schimb laptele din sâni să îl dea altor bebeluși. Mie mi s-a părut că le cam măcăne metoda asta: în primul rând era o păcăleală și astea nu țin din principiu, și, în al doilea rând, cum naiba să accepte un copil să îi iei sânul de la gură și să îl dai altor copii? WTF! Nu dădea nici o mașinuță din mână la schimb cu alta, d-apăi să renunțe la cel mai gustos lucru din viața lui, așa, de pomană să îl dea la alți bebeluși? Ha! Lasă-i să moară de foame, asta e lăptăreasa mea – ziceau ochișorii lui când maică-sa îi băga subliminale.
Ca să îmi sprijin familia am intrat totuși în joc și am desenat un iepuraș de Paște care lăsa ouă prin curte și care scria că a luat laptele ca să îl dea altor bebeluși. Se semna cu drag pe desen și așa aștepta acțiunea. După ce am terminat desenul îmi venea deja să îi dau foc ca să nu apuce Luca să facă asta înaintea mea. Era un iepuraș monstruos care urma să facă un lucru rău de tot pentru copilul meu. Îl uram deja din tot sufletul.
Mda, țeapă totală pe toate planurile
A venit Paștele. Pac desenul, pac ouăle prin curtea de la țară, pac promisiunea și pac ochii dezorientați ai copilului și ai noștri. Ne-am dat repede seama că greșim, încercând de fapt să înlocuim sânii cu ouă de ciocolată, iar el și-a dat seama fuguța că sunt chiar bune ouăle. Tocmai sădeam o posibilă adicție în el. Peste vreo câteva ore de șah psihic Del îl alăpta fericită pe Luca care zâmbea împlinit, sugând împreună cu laptele mamei lui dragi și ciocolata rămasa printre dințisori. Țeapă totală pe toate planurile.
Ce am învățat din asta (cu toate că știam deja)? Că alăptatul e un lucru foarte sănătos, delicat, important și frumos și care se ține ca râia de piele. Eu nu aveam cum să înțeleg chimia lor decât privindu-i, dar dincolo de zâmbetele tâmpe de pe fețele lor nu pătrundeam. A trebuit să îi văd, peste alte luni, despărțindu-se de alăptat ca să înțeleg ce legătură frumoasă este între mamă și copil. Erau ca și cum ar renunța la cel mai frumos și mai bun drog din lume. Sufereau amândoi ca niște căței tunși aruncați în frig. Ca niște îndrăgostiți abandonați iarna în stația de tramvai. Le-a luat mult să se despartă, dar partea frumoasă e că legătura a rămas. Sau poate nici măcar nu s-au despărțit. Cine știe?
Luca încă cere „țiți” în fiecare zi. Caută cu mâinile, cu corpul, cu mintea. E ca un adolescent disperat să prindă și el ceva de pipăit, să aibă ceva la mână să îi facă plăcere. Mă-sa și sânii ei sunt prima lui dragoste și ține cu dinții de lapte de ea. Mă întreb mereu dacă este cu adevărat înțărcat. Face anul în curând de când e „on the wagon” și tot nu pare „vindecat”. Îi tot zicem că sânii mamei sunt un lucru intim și că doar bebelușii se bucură de ei, iar el acum e un băiețel mare și nu mai are nici nevoie și nici voie. Acceptă cu greu tabu-ul și se retrage ofticat. Dacă ar ști că, în realitate, tații mai au voie pe acolo cred m-ar mânca cu fulgi cu tot de gelozie. E în plin complex al lui Oedip și stă ca arcul să sară la beregată.
Parcă și mie îmi e dor de alăptat
Acum, privind în urmă parcă și mie îmi e dor de alăptat. Îmi e dor de tandrețea dintre ei doi și de momentele de liniște. Dar mai mult decât atât, nu trebuia să curăț cartofi când nu avea chef să mănânce ce era în meniu – golea un sân și gata. Nu trebuia să mestec mierea din laptele cu vanilie la ceas târziu în noapte când avea chef să bea – golea un sân și gata. Nu trebuia să stăm cu ceaiuri și pastile de răceală când era plin de muci – golea un sân și gata. Nu era nevoie să scobesc în memorie după tot felul de „povești de pe vremea mea” ca să adoarmă pruncul – pe vremuri golea un sân și gata. Iar când îi era dor de maică-sa, îi trecea imediat când golea un sân și gata. A fost frumos, dar cateodată și greu. Efortul Deliei de a fi atât de aproape și de disponibilă tot timpul a fost câteodată considerabil. Eu eram mereu în tribună iar meciul se juca doar între ei doi. Nu aveam cum să intervin, nu aveam cum să îi ajut. Delia se ” lupta” singură cu alăptarea. Era singură, pe cont propriu. Oricât de mult am încercat să ajut m-am trezit neputincios.
Au trecut vremurile alea când sânul era neconditionat la îndemâna lui Luca și acum ne apropiem de vremea când va alerga dupa sânii altor fete și va avea de muncă să ajungă la ei. Cu toate astea, când Delia a hotărât dârză că îl va alăpta cu orice preț, în timp ce rănile de pe sânii ei de proaspătă mamă zvâcneau de durere, nu știam ce va urma. O credeam nebună că se chinuie atât și vedeam un viitor cu milk, pain and rock and roll. Partea bună e că durerea a trecut relativ repede și a rămas doar laptele și rock and roll-ul. Au dansat fericiți și au rămas fericiți. Dacă era după mintea mea Luca începea să mănânce cârnați din primele zile și nu pupa lapte de mamă.
Noroc că a fost după Del și instinctele ei bune.
