„Nu mai suport școala online!”, îmi spune zilnic copilul meu. Pentru autiști, educatia a devenit o traumă!

școala online și autismul
Școala online și autismul. Nimic nu se compara cu bucuria lui David de a fi la școală, în clasa lui!

Școala online și autismul. Este o poveste care a început cu mult entuziasm la sfârșitul lui martie 2020, dar acum, când miroase a termen lung, începe să se transforme în traumă. David începe să-și piardă răbdarea în fața calculatorului și nu trece o zi în care să mă întrebe: „Când deschid ăștia școlile? Eu am respectat toate regulile, de ce trebuie să fiu pedepsit?”

În naivitatea noastră am crezut în martie că școlile vor fi închise cum a fost anunțat inițial, între 11 și 23. După 23 martie copilul era dornic să-și vadă colegii și s-a mulțumit cu minutele petrecute pe Zoom. Ne amăgeam zilnic că de luni ne vom întoarce la școală, până ne-am resemnat definitiv.

În septembrie 2020, David deborda de fericire: era cu colegii săi de clasă, cu profesori, chiar dacă, pentru a fi cu ei avea mască și dezinfectat în fiecare pauză pe mâini. A înțeles că astea-s regulile, că doar așa poate fi în clasă. De când Bucureștiul a intrat iar în codul roșu și s-a schimbat platforma de lucru, îl țin cu greu cu ochii în monitor 6-7 ore pe zi.

Școala online și autismul. De ce nu mai suportă David noua variantă

Întotdeauna când David dă semne de depresie, de anxietate, nervozitate sau toate astea la un loc, stau ore în șir de vorbă cu el ca să înțeleg cauza. Factorul declanșator este esențial când mergi la braț cu autismul. Este indiciul care te duce la rezolvarea problemei și implicit calmarea copilului.

„De ce au schimbat aplicația zoom? Îmi plăcea că acolo orele durau 40 de minute și avea numărătoare inversă”

Acum lucram pe Classroom (G Suite), mie îmi pare la fel, are video, sunet, poți să închizi camera și să mănânci un sandviș, nu am sesizat prea mari diferențe față de Zoom. Dar David da. Și nu le iartă, nu trece cu una cu două peste ele.

I-am explicat toate aceste asemănări, i-am dat eu voie să iasă după 40 de minute, am încercat să minimalizez disconfortul creat de schimbarea aplicației. Pentru el încărcarea temelor în platformă este de domeniul SF! Evident că eu fac asta, oricât de priceput ar fi David la tehnologie.

Integrarea unui copil cu autism nu se poate face de acasă, din fața calculatorului. Principalul avantaj de a merge la școală, socializarea, a dispărut cu totul. Și asta va avea urmări serioase pe termen lung.

„Nu mă simt ca în clasă! Parcă nu mai înțeleg profesorii ce spun, chiar dacă îmi explici tu”

În clasă David era cu totul alt copil. După anii în care am dat și ultimul neuron la schimb pentru acomodarea lui cu tot ce însemană școala, trebuie să o luăm de la capăt cu noile reguli și modalități de predare/învățare.

Acolo, în clasa lui, în ultima bancă pe care o împărțim deja de 3 ani amândoi, lucrurile aveau firescul lor. Copilul știa că este acolo pentru a învăța lucuri noi, pentru a fi atent la explicațiile profesorului, pentru a cere rapid un „translate” de la mine atunci când nu înțelegea.

Acum pare a nu mai înțelege nimic. Vocile care înainte ajungeau direct la mintea lui nu mai au nicio rezonanță pentru David. Îi ascultă, dar pare că nu mai înțelege nimic. E absent și demotivat și eu, pentru prima dată în viața mea aș lua pastile ca să-mi țin zenul în frâu.

„Acasă eu sunt obișnuit să fac alte lucruri! Acasă mă joc, ascult muzică, plec la plimbare, primesc musafiri și fac teme cu tine, Georgiana. Școala e la școală, acasă este pentru altceva!”

Îl înțeleg și-n aceași timp vreau să țină pasul cu ceilalți copii. Suntem blocați de la 8 la 14 în fiecare zi într-un taifun de sentimente. Eu nu pot face nimic altceva, pentru că trebuie să-l țin pe David în fața monitorului, să-i fac fișe adaptate din mers, să-l fac să scrie, să asculte, să nu-l apuce nervii.

Dar îl apucă, din ce în ce mai des, pentru că știa că viața nu însemană constrângere și forțare, el a fost învățat să facă totul activ, implicat și mai ales cu plăcere. Mereu am găsit soluții, dar asta e o provocare prea mare chiar și pentru mine.

Acasă nu e școală, căci și la școală scăpase de apucăturile de acasă. Când era mic îi venea să mănânce în oră, să alerge printre bănci, să-și scoată jocurile pe bancă în timp ce colegii lui scriau. În ani de zile a trebuit să-l învăț regulile și disciplina școlară și acum o luăm de la capăt. Invers. Până când va trebui să o iau iar și iar de la capăt?

scoala online și autismul
Școala online și autismul va avea efecte grave, pe termen lung. Integrarea nu se face din calculator.

Școala online și autismul. De ce trebuie să plătească copilul meu pentru ignoranța altora?

Nu mai pot fi obiectivă. Uite că așa, la nervi mi-am dat singură dreptul de a fi cât pot de subiectivă. Sunt furioasă pe toată lumea, fără excepție! Sunt furioasă pe cei care au nu respectat regulile de protecție de am ajuns în scenariul roșu. Cât de greu a fost, frate să te speli pe mâini, să porți mască și să o lași mai moale cu petrecerile și băile de mulțime?

Tu știi că fiul meu nici măcar nu era obligat de lege să poarte mască pentru că este autist? Și, cu toate astea, i-am băgat în cap că te protejează pe unul ca tine și stă săracu cu masca pe față acum.

Știi cum se roagă acum copilul meu seara? „Doamne, Dumnezeule mare, pune odată virusul ăsta în izolare, să mă duc iar la școală și să nu mai port mască în tramvai și pe stradă!” Îți dai seama ce traumă e în mintea lui?

Nu mai are treabă cu îngerașul, nu mai vrea bomboane, vrea să pună virusul în izolare ca să meargă la școală! Vorbește direct cu Dumnezeu pentru asta! Doar eu cred că pot înțelege cât de grav e, dacă a ajuns ca ăsta să-i fie singurul gând. Amestecă rugăciunile cu campaniile de informare ale guvernului într-un mod care pe mine mă sperie.

Ușor-ușor copilul meu se transformă și încep să pierd teren. Copilul meu fericit și exuberant, mereu cu zâmbetul în sus și cu chef de viață se întreabă de ce trebuie să facă școală la masa din sufragerie.

Și apropos de Guvern. Îi pasă cuiva de la conducerea țării cum învață un copil autist în școala online? Da, știu, e minoritate, și la noi în țară autismul este o cantitate neglijabilă, pe care cei care ce conduc nu dau două parale. Am căutat „măsuri speciale pentru copii cu autism în scenariul roșu”, am înroșit google să văd dacă cineva cu scaun înalt și funcție măreață s-a gândit măcar odată la amărâții ăia cărora li s-a întors lumea cu fundul în fus. Surpriză! Nimic.

Ce vreau? Nimic de la nimeni. Tot eu cu David trebuie să găsim soluții. Și școala 144

După ce că aveam doar praf în ochi în adaptarea curriculară, profesorul de sprijin și alte „măsuri speciale” făcute din pix, acum s-a ales praful de tot! Noroc că suntem într-o școală în care lucrează OAMENI, în care David contează, în care profesorii îi înțeleg modul de lucru, în care nu-l ceartă nimeni dacă mai închide camera.

Mă bucur că are totuși ore la care intră cu drag și rezistă cele 45-50 de minute. Încep cu asta. E ceva decât un haos total. Încep ușor ușor, în stilul „Hakuna Matata” cum spunem noi, să ne obișnuim cu ideea că școala va rămâne la noi în sufragerie mult timp de acum încolo, iar colegii și profesorii însemană niște voci ieșite din monitorul calculatorului.

„Parcă școala ar fi un joc video acum!” îmi spune David. Lui îi plac jocurile video și încerc să mă leg de acest gând al lui să ne jucăm de-a școala până când vom ieși din scenariul roșu.

Să nu vă prind cu glume din alea că înainte de alegeri scade brusc numărul de cazuri și redeschideți școlile în decembrie vreo două, trei spătămâni. Nu mai pun botul la așa ceva! Dacă reușesc să-l fac pe David să accepte cu bucurie școala online, păi așa să rămână până devine verde Bucureștiul!

Nu mai pot să mă joc de-a „uite școala, nu e școala” cu mintea lui! Mintea unui autist este cu totul diferită de cea a unui copil tipic. Am obosit să tot explic asta. Mi-ar plăcea ca, măcar odată, lucrurile să fie simple, ca lumea să ne înțeleagă fix așa cum suntem.

Doamna ministru, dacă aveți o clipă liberă în agenda dumneavoastră, poate reușiți să faceți acel „plan de măsuri pentru elevii cu CES”, dar să fie pe bune, flexibil și util. Un profesor care predă online unei clase într-o aplicație nu poate face mare lucru pentru un copil special.

Un copil cu autism nu se poate concentra 6-7 ore pe zi în fața unui monitor, decât dacă are alături o mamă care inventează din mers fișe adaptate și tehnici de calmare a unui copil frustrat de școala online. Dar cât o putem ține așa?!

Dacă îți place cum scrie Georgiana și te interesează povestea autismului lui David, citește și episoadele anterioare: AICI

Mai multe despre viața de zi cu zi a Georgianei găsești pe pagina de Facebookunde marchează toate micile și marile realizări ale lui David. 

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()