Când copiii adormeau în copăiţă și buciumul se folosea pe post de telefon

Sau cum a fost în vizită la Muzeul Satului cu asociația De dragul artei

 

În urmă cu ceva timp, vă invitam să mergem la Muzeul Satului Dimitrie Gusti din București împreună cu asociaţia De dragul artei, la un atelier creativ cu tema  Meserii la țară. Am fost şi noi, într-o sâmbătă dimineaţă însorită şi caldă, şi vreau să vă povestesc acum despre toate lucrurile frumoase pe care le-am făcut.

Noi am participat la grupa piticilor, de 2-3 ani. Aşa încât încă de la intrare ne-a întâmpinat un grup vesel de codiţe blonde şi cămăşuţe cadrilate, care mai curajoase, care mai timide şi lipite de braţele părinţilor însoţitori. Ne-am trezit strigate pe nume: Olga, bine ai venit! O doamnă blândă şi cu nişte ochi senin albaştri ne-a zâmbit, introducându-ne în mijlocul celorlalţi copii. Cine mă cunoaşte ştie deja că nu excelez la capitolul socializării ad-hoc. Mă gândeam încă de acasă cât de stinghera mă voi simţi în acea zi la Muzeul Satului, cum va trebui să umblu „cu grupul”, ca turiştii, pe uliţele de acolo… Ei bine, toate gândurile acestea s-au risipit pe loc, pentru că Ramona, coordonatoarea şi însoţitoarea noastră pe drumul spre gospodăria din Fundul Moldovei are ea aşa un dar, de a te face să te simţi în largul tău, de a-ţi linişti copilul încă temător şi de a-i atrage pe cei mici către activităţile pregătite, doar prin vocea sa blândă.

Aşadar, am pornit pe uliţele bătute de soare, adunând indicii tainic ascunse prin copaci, pe garduri, pe margini de ferestre vopsite în albastru. Se părea că va fi vorba de ceva de meşterit, pentru că tot adunam ciocane, cleşti sau potcoave lucitoare. Şi am tot cules astfel de unelte desenate până am ajuns la o casă frumoasă, cu o curte mare şi plină de flori şi pe care copiii au luat-o cu asalt pe dată.

Pe prispa casei ne aştepta deja Ramona, legănând un copiluț de jucărie într-o copaie de lemn. Copiii au înconjurat-o pe dată, fetele “bătându-se” pentru dreptul de a adormi păpuşa, băieţii, ca băieţii, mai circumspecţi, pe lângă mămicile lor. Ne amuzam cu toţii de joacă asta a lor de-a legănatul, înfăşatul sau preparatul mâncării pentru copii, ascultând-o pe Ramona cum le povesteşte celor mici că pe vremuri, la ţară, mămicile nu aveau balansoare electrice sau blender, cum avem noi azi. A, şi trebuie să vă spun că Ramona are o voce! Numai să o auzi cântând un cântecel de leagăn de demult şi ţi se zbârleşte pielea pe tine!

După ce am potolit “copilul” din copăiţă, am putut intra în casa-muzeu, să ne vedem de treburi, ca nişte părinţi adevăraţi. Am avut voie chiar şi să atingem obiectele vechi – leagănul de lemn, măsuţa mică cu trei picioare, soba pe care dormeau străbunicii noștri, cizmele de cătănie păstrate cu sfințenie de gazdă, diferite batiste frumos brodate şi ceva lână netoarsă, prilej cu care cei mici au văzut cu ochi miraţi cum arată un pulovăr, înainte de ajunge în dulăpioarele lor. Ramona ne-a arătat strămoşul telefonului, mai bătrân chiar decât cel al lui Graham Bell – buciumul. Au râs copiii de aşa gadget mare şi tare s-au mai minunat de melodia lui!

Ei, dar gospodarul nu are de treabă doar în casă, ci şi în grădină. Aici până şi Olguței mele cele sperioase i-a plăcut. Împreună cu ceilalţi copii, aşezaţi cuminţi pe paturici de lână groasă, au sortat în străchini mici diferite semințe – de grâu, de porumb, de fasole – pe care le-au plantat cu grijă în pământ, urmărind pe repede-inainte cum din ele, sub ploaia verii, cresc plăntuţe mici, iar în cele din urmă ajung legume numa bune de pus în oală. Şi au avut chiar şi ocazia de a atinge un ştiulete de porumb cu iarbă mătăsoasă. Unul adevărat!

 

Dar câte nu au mai făcut copiii în ora aceea caldă de sfârşit de săptămână! Au căutat fier în lădiţe cu nisip, fier din care au construit mai apoi potcoave pentru căluţii din grajd. Au vizitat atelierul potcovarului şi au atins uneltele sale, cu greu dându-se duşi din căsuţa de lemn. Au făcut concursuri de alergări iar în final au meşterit împreună cu părinţii potcoave argintii pentru căluţi năzdravani şi batiste dantelate cu care să îşi şteargă lacrimile, cât cată-n zare după mândruţ.

Ne-a plăcut mult la atelierul de la Muzeul Satului şi ni s-a părut că ora aceea a trecut ca o clipă. Ne-am propus să revenim şi, mai mult, să mai mergem şi la alte activităţi organizate de cei de la De dragul artei. Pentru weekendul acesta am programat o vizită la Muzeul George Enescu, pentru a participa la programul Muză. Muzică. Muzeu şi o alta la Palatul Mogoșoaia, pentru evenimentul La Palat animat.

 

Haideţi şi voi!

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație