V-aţi lustruit ghetele pentru Sfântul Nicolae?

Știm că mai e o săptămână până vine Sfântul Nicolae, dar vă sfătuim să vă lustruiți degrabă ghetele ca să fiți siguri că veți găsi ceva în ele. De mâine și până duminică, la Muzeul Țăranului Român are loc marele Târg de Sfântul Nicolae, de la 10 dimineața până la 6 după-amiaza, și multe cadouri se arată la orizont. Vor veni să vândă şi să se tocmească cei mai pricepuți și faimoși meșteri din țară: olari, fierari, cioplitori, lingurari, cojocari, cofetari, ţesătoare, cusătorese, împletitoare, pielari, rudari, iconari. Și ce de lucruri vor aduce cu ei! Sorcove, linguri, ţuică, vin, turtă dulce, cozonaci, miere, plăcinte, cofeturi, suc de mere, kürtős kalács, măşti, fluiere, ocarine, împletituri din pănuşe, oale, scăunaşe, ii, podoabe, opinci, cergi, scoarţe, coşuri de nuiele, căuce, străchini, oale de sarmale, jucării, icoane, pristolnice, blide, marame, ibrice, mobilier pictat, carafe, chimire, curele, genţi, alambicuri, blidare, copăiţe, sărăriţe, furci, piperniţe, găvane, lingurare, cavale, păretare, lăicere, ştergare, lăzi de zestre, catrinţe, cămăşi, fote, cahle, clopoţei, zurgălăi și câte și mai câte, de toate pentru toate ghetele!

 

 

Darnicul Sfânt Nicolae…

“Se zice că Nicolae ar fi al doilea sfânt pe care l-a făcut Dumnezeu. Sfântul Mihail stă de-a dreapta Domnului şi Sfântul Nicolae de-a stânga. El ţine paza Soarelui. Cineva trebuie să-l păzească pentru că, sătul de atâta mers pe sus pe acelaşi drum şi scârbit de ce vede, Soarele încearcă mereu să fugă. Ba se abate la miazăzi, ba la miazănoape, doar, doar va ajunge la sfârşitul pământului să se odihnească. Dumnezeu a pus de strajă doi sfinţi, pe Sfântul Toader şi pe Sfântul Nicoară. Primăvara Soarele încearcă să fugă, dar Sfântul Toader îl prinde cu caii săi cei nărăvaşi şi-l aduce înapoi. Soarele însă nu se astâmpără. Atunci este rândul lui Sânicoară să-l prindă. Aşa e în fiecare an. Nădejdea Soarelui este că va scăpa într-o zi. Sânicoară e bătrân şi n-are nici cai…

Iarna începe după unii în această zi. Când îşi scutură barba sfântul, începe să ningă.

Sfântul Nicolae ajută fetele sărace. Obiceiul de a dărui copiilor dulciuri şi o nuieluşă este o inovaţie a oraşului, o prefigurare a lui Moş Crăciun cel atoatedăruitor.” (Irina Nicolau, Ghidul sărbătorilor românești, Editura Humanitas, 1998.)

 

Degrabă lustruiți-vă ghetele că e rost de multe bucurii!

 

CE? Târgul de Sfântul Nicolae;

UNDE? Muzeul Național al Țăranului Român, Șoseaua Kiseleff nr. 28-30, sector 1, București;

CÂND? De vineri, 30 noiembrie, până duminică, 2 decembrie, între 10-18;

CÂT? 6 lei biletul întreg, 3 lei biletul pentru elevi, studenți, pensionari.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație