Ridurile de expresie pot fi camuflate printr-un machiaj inteligent

Raluca Dumitrică
ridurile de expresie femeie
Poţi să-ţi camuflezi ridurile de expresie respectând câteva reguli! Dacă te gândeşti că adâncirea ridurilor de expresie poate fi încetinită prin controlul
Ridurile de expresie femeie
Ridurile de expresie pot fi camuflate cu ajutorul machiajului

Poţi să-ţi camuflezi ridurile de expresie respectând câteva reguli!

Mai toată lumea are riduri de expresie, iar prezenţa lor pe chip nu este altceva decât o parte a personalităţii noastre.  Există, în schimb, unele riduri mai pronunţate aflate în zona frunţii, pe lângă ochi sau buze, care ne scot din sărite atunci când ne privim în oglindă, dar pe care le poţi estompa prin machiaj! Iată ce trebuie să faci ca să scapi de ridurile de expresie!

Dacă te-ai întrebat mereu de ce apar ridurile de expresie, află că ele se ivesc în urma mişcărilor repetate ale muşchilor faciali care ne ajută să ne exprimăm non-verbal când ne mirăm, ne încruntăm, ne bucurăm, ne speriem, ne concentrăm sau ne îngrijorăm. Aceste expresii sunt fomate prin intermediul angrenării câtorva zeci de muşchi, care, la rândul lor, fac ca pielea fetei să se încreţească.

De ce apar ridurile de expresie? Expresiile faciale făcute conştient sau inconştient duc la riduri de expresie

Ştiai că pentru a râde avem nevoie de mai puţini muşchi decât pentru a ne încrunta? Unii specialiştii ne spun că avem nevoie de 17 muşchi pentru a râde şi de 43 pentru a ne încorda, în timp ce alţii consideră că 26 de muşchi lucrează pentru a ne folosi zâmbetul şi 62 pentru a ne manifesta supărarea.

O dată cu trecerea timpului, pielea îmbătrâneşte şi îşi pierde elasticitatea, iar micile „şanţuri” formate la suprafaţa ei devin vizibile şi permanente. Prima zonă în care se formează riduri de expresie este fruntea, după care urmează zona ochilor şi cea a gurii. Pe frunte ridurile apar deoarece aceasta foloseşte muşchiul care controlează sprâncenele. Este, aşadar, normal ca în acea zonă să apară riduri fine, mai ales la persoanele care comunică mult cu privirea. De celaltă parte, oamenii care zâmbesc şi râd mult au o predispoziţie de a dezvolta riduri în părţile laterale ale gurii, riduri care, uneori, ajung până spre nas. În cea ce priveşte persoanele care stau mult timp încordate şi supărate, acestea pun presiune pe muşchiul aflat în jurul ochilor şi al pometelui şi aşa apar acele riduri cunoscute în popor cu numele de „laba gâştii”.

Dacă te gândeşti că adâncirea ridurilor de expresie poate fi încetinită prin controlul expresiilor faciale pe care le faci, te înşeli. O parte din expresiile faciale pe care le facem sunt intenţionate, dar cele mai multe dintre ele sunt rezultatul emoţiilor pe care le trăim şi care se manifestă involuntar. Astfel, singura soluție pe care o avem la îndemână este să încercăm să ascundem ridurile de expresie cu ajutorul unui machiaj natural.

Estompează ridurile de expresie în 5 paşi!

1. Spală faţa şi hidrateaz-o cu crema de zi potrivită. Aplică produsul cât faţa este încă umedă pentru ca loţiunea să intre bine în piele. Deoarece pielea matură este mai uscată, are nevoie de hidratare în plus, pe care o obţii cel mai bine folosind o cremă potrivită tipului de ten. Crema va mai umple puţin ridurile fine şi le va reduce aspectul uscat.

2. Foloseşte o cremă cu factor de protecţie solară, care ţine la depărtare radiaţiile ultraviolete care adâncesc ridurile fine. Întinde  loţiunea SPF cu mişcări circulare, când faţa este uscată în totalitate. Poţi să mai foloseşti şi o cremă de zi care să aibă şi factor de protecţie. Cel mai bine e să alegi un produs de calitate, cu un SPF mai mare de 15.

3. Aplică o bază de machiaj (un primer) pe ridurile de expresie, care te ajută să umpli ridurile fine. Pune o cantitate mică de primer pe degetul inelar şi masează zona cu riduri până când produsul intră bine în piele. Pentru că primerul are o formulă neuleioasă, el este foarte util persoanelor cu ten gras sau mixt deoarece absoarbe sebumul, dar este potrivit şi persoanelor cu ten uscat, oferind şi un plus de hidratare.

4. Foloseşte concealerul. O picătură sau chiar două de concealer pusă pe vârful degetului inelar şi întinsă pe zonele cu probleme, astfel încât să se uniformizeze în totalitate, face minuni. Foloseşte-l cu măsură, totuşi, deoarece cu cât este mai mult, cu atât va duce la efectul opus celui scontat, iar ridurile se vor vedea şi mai mult (regula este să nu foloseşti mai mult concealer decât încape pe vârful degetului). Nu uita că nu este recomandat să îl întinzi pe suprafeţe mari de faţă.

5. Apelează la un fond de ten lichid, care va estompa ridurile de expresie de pe frunte sau din jurul ochilor şi al gurii. Cel mai indicat este un fond de ten light, care să conţină particule luminoase ce camuflează şi mai mult ridurile. Pune o cantitate mică pe degetul inelar şi masează-l în piele, într-o singură direcţie, având grijă să se uniformizeze perfect şi să nu ai un aspect făinos pe chip.

Andreea Marinescu/andreearaicu.ro

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa