7 mame dezvăluie secretul frumuseții!

mama si fiica in oglida

Ce n-ar da o femeie să știe secretul frumuseții! Apelăm la multe trucuri de înfrumusețare – cosmetice, machiaje, accesorii sau diverse haine cu croieli moderne, dar de multe ori parcă sunt inutile. Și-atunci, ce te face să te simți frumoasă în fiecare zi?

Frumusețea este un termen abstract de care se ocupă filosofii, ne spune Wikipedia, cu toate acestea este cât se poate de prezentă în viața noastră de zi cu zi. Cumpărăm produse sofisticate, ne punem măști pe față, ne pensăm, ne machiem și ne aranjăm pentru a deveni mai frumoase. De altfel, nici n-avem cum să ieșim din casă fără să nu aruncăm, mai întâi, un ochi în oglindă. Să verificăm. Arătăm bine sau nu?

Secretul frumuseții diferă de la o femeie la alta

Nu știu care este secretul frumuseții, dar eu, ca să mă simt frumoasă, am nevoie de puțin rimel, o pereche de cercei și parfum. Îmi dau mai multă încredere în mine, deși nu cred că schimbă prea mult imaginea generală. În timp însă, am observat că sunt zile în care aceste „accesorii“ nu-mi mai sunt suficiente. Îmi lipsește tocmai factorul esențial: bucuria sinceră ce se citește pe chip. O femeie e frumoasă atunci când îi sclipesc ochii, când are chef de viață, când îi contagiază pe cei din jur cu veselia ei. Altfel, e doar o păpușă în vitrină… inertă, vlăguită de suflet…

Ce te face să te simți frumoasă în fiecare zi?

Se știe că timpul mamelor este cumva comprimat și cele 24 de ore par uneori să fie doar pe jumătate. Și-atunci, când ai atâtea pe cap ce poți face rapid astfel încât să fii frumoasă? În continuare, șapte mămici ne dezvăluie care este secretul frumuseții pentru ele și cum reușesc să se simtă frumoase în fiecare zi, în ciuda lipsei de timp.

Loredana, 26 de ani: „Nu fac nimic special, doar mă demachiez în fiecare dimineață și seară, oricât de târziu ar fi, chiar dacă sunt sau nu machiată! Și ca să mă simt frumoasă mă dau cu puțin rimel, merg să mă pensez la cea mai tare tipă și mă dau cu parfumul meu preferat!“

Corina, 28 de ani: „Port haine care mă avantajează, adică pantaloni mulați, bluze largi și decoltate și puțin make-up. Bineînțeles, nu uit să-mi dau și cu puțin parfum“.

Maria, 28 de ani: „Nu am nici un ritual de frumusețe. Pentru mine dacă am timp să ma pieptăn, să mă spăl pe dinți și să mă dau cu un strop de parfum parcă zici că m-am pregătit de nuntă…“

Secretul frumuseții ține de starea ta interioară

Ada, 32 de ani: „Secretul frumuseții pentru mine este să mă simt eu bine în pielea mea! Să mă uit în oglindă și să-mi placă de mine, să mă simt bine când mă privesc și să nu fiu altcineva decât sunt de fapt.

De multe ori frumusețea nu are legătură nici măcar cum suntem la exterior, ci are legătură cu ceea ce simțim în interior. Dacă noi nu avem o relație bună cu noi, atunci nici hainele și nici machiajul nu ne vor ajuta ca să ne placă de noi înșine. Eu la asta lucrez în fiecare zi, să fiu bine cu mine și să-mi placă persoana pe care o văd în oglindă. Să mă privesc cu adevărat, să mă accept cu bune și cu rele, atât la interior, cât și la exterior.

Bineînțeles că de multe ori și lucrurile materiale ne ajută să avem un boost de încredere în noi și să ne simțim femei și mai frumoase decât suntem. Pentru mine asta înseamnă oricând o pereche de pantofi cu toc, niște bucle dezordonate și un ruj colorat!”

Bianca, 32 de ani: „Ritualul meu de frumusețe începe de la prima oră a dimineții, cu stretching și puțină moțăială. Nu îmi place să mă ridic brusc din pat și, dacă timpul îmi permite, prefer să mai stau câteva minute după ce m-am trezit să mă gândesc la ce am visat, să-mi interpretez visele și să mă concentrez pe ziua minunată care mă așteaptă proaspătă ca o coală albă de hârtie.

Nu plec din casă nemachiată – chiar dacă doar cu puțin anticearcăn, un illuminator pentru pomeți, mascara și un gloss hidratant pentru buze. Nu am foarte multe cosmetice, dar când îmi cumpăr aleg unele de calitate. Ca să mă simt frumoasă, aleg haine comode și colorate – în general, fuste și rochițe. Nu mă mai îmbrac de ani de zile în haine închise la culoare.

Totuși, ritualul meu preferat de frumusețe rămâne sportul, în special înotul, mersul pe bicicletă, sala sau urcatul pe munte. Activitatea sportivă mă menține în formă și mă face fericită!“

Tu cât de frumoasă te consideri?

Claudia, 33 de ani: „Mereu am fost adepta unui stil de viață cât mai simplu și natural, date fiind îndatoririle zilnice de mamă. Iar machiajul cu greu mai poate să încapă dimineața când sunt atâtea de făcut înainte de grădiniță ori serviciu. Cu toate acestea, “frumusețea exterioară” o îmbunătățesc cu puțină cremă hidratantă, o idee de rimel, puțin creion dermatograf și musai un parfum dulce. O geantă încăpătoare și haine comode întotdeauna îmi dau o stare de bine și, dacă sunt mulțumită, fericită pe interior, precis sunt și frumoasă în exterior. În definitiv, frumusețea stă în ochii privitorului.”

Secretul frumuseții vine din interior. Dacă acolo este liniște și pace se vede pe chip

Diana, 44 ani: „Frumusețea pentru mine este mai mult o stare. Bineînțeles că, în momentul în care primești complimete te simți frumoasă dar, totul stă în parerea ta despre tine și în modul în care te simți “cu tine însăți”… Dacă te simți bine în pielea ta, asta este tot ce contează.

Să știi că eu nu am fost și nu sunt adepta unui ten încărcat. Normal, când ma duc la un eveniment trebuie să acord mai multă atenție felului în care arăt, dar poți arăta bine și când speli vasele sau faci curățenie. Totul depinde de starea ta de spirit. O cremă hidratantă de zi cu factor de protecție, un rimel și un ruj sunt suficiente.

Secretul frumuseții vine din interior. Dacă acolo este liniște și pace se vede pe chip. Analizează la tine o perioadă încărcată și stresantă, vezi cum e tenul tău și apoi vezi cum ești când ești împlinită și liniștită. Diferența este uimitoare. Zâmbește, iubește, dansează și trăiește viața la maxim și vei descoperi secretul frumuseții. La 44 de ani împliniți mă simt bine cu mine, poate sunt câteva kilograme în plus, dar în rest este OK.”

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

 

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație