Riscuri pentru epilare definitivă

epilare-definitiva-totul-despre-mame

Este periculos să recurgem la epilare definitivă?

Ne dorim cu toate să scăpăm de pilozitatea din anumite zone ale corpului şi ne-ar tenta chiar să apelăm la epilare definitivă. Dar acest procedeu este realizat cu laserul și poate fi periculos în momentul în care este practicat de persoane neexperimentate!

Epilarea cu laser este utilizată din ce în ce mai mult pentru a reduce părul nedorit pentru că laserul îndepărtează părul vaporizându-l. Cele mai comune locuri pe care este aplicat acest tratament sunt picioarele, axilele, buza superioară, bărbia și zona inghinală. Cu toate acestea, este posibil să tratați părul nedorit cu acest tip de epilare în aproape orice zonă, cu excepția pleoapelor sau a zonei lor înconjurătoare, pentru că pot apărea arsuri, modificări permanente ale culorii pielii și cicatrici.

Puteți reduce foarte mult riscul apariției reacțiilor adverse dacă apelați pentru epilare definitivă la un medic calificat în utilizarea laserelor și care are cunoștințe aprofundate legate de piele. În principiu, este ideal să alegeți un dermatolog certificat pentru a efectua tratamentele cu laser. Este bine de ştiut că îndepărtarea părului cu laser nu garantează epilarea definitivă. Unele fire de păr pot fi rezistente la tratamentul cu laser sau pot crește din nou după tratament, chiar dacă mai subțiri și mai deschise la culoare.

Ce se întâmplă în timpul epilării definitive?

Înainte de tratament, zona care va fi tratată este curățată. Unor pacienți li se aplică un gel de amorțire. Anestezierea zonei care trebuie tratată ajută în momentul în care zona care va fi epilată definitiv este mică, iar pielea pacientului este foarte sensibilă. De obicei, durează între 30 și 60 de minute ca acest gel să-și facă efectul. Tratamentul cu laser are loc într-o cameră specială pentru astfel de tratamente, iar toate persoanele din cameră trebuie să poarte ochelari de protecție în timpul procedurii. Pielea este menținută întinsă și tratată cu laserul, mulți pacienți afirmând că în timpul epilării definitive au simțit ca și cum i-ar atinge vârfuri de ac calde sau ca atunci când cineva trage în pielea lor cu un elastic de borcane. Tratamentul depinde de mărimea zonei care va fi epilată, spre exemplu, epilarea buzei superioare durând câteva minute. Însă, dacă aveți porțiuni mai mari, precum picioarele, tratamentul durează mai mult de o oră.

Cele mai frecvente efecte secundare pentru epilarea definitivă

Iritarea pielii – după îndepărtarea firelor de păr cu laserul puteți experimenta disconfort temporar, înroșire și umflare. Orice semne și simptome de acest tip dispar de obicei după câteva ore.

Schimbări ale pigmentului – epilarea cu laser poate întuneca sau lumina pielea afectată, de obicei temporar. Deschiderea culorii pielii îi va afecta în primul rând pe cei care au pielea mai închisă la culoare, mai ales dacă laserul este folosit la o setare incorectă.

Apariția veziculelor – rar, epilarea cu laser poate provoca apariția veziculelor, crustelor, cicatricilor sau altor modificări ale texturii pielii. Alte probleme mai puțin frecvente care pot apărea includ alibirea părului tratat sau, în mod paradoxal, creșterea excesivă a părului în sau în jurul zonelor tratate.


Pentru că ne dorim să îți oferim materiale și experiențe care să îți îmbogătească viața de părinte, am creat un scurt chestionar care să ne ajute în acest sens. Completarea lui poate dura până la 8 minute. Și pentru că apreciem fiecare minut pe care ni-l acorzi, punem la bătaie 30 de cărți de parenting. La sfârșitul chestionarului lasă-ne adresa ta pentru a te înscrie automat în tombolă!

Citește și:
Ce trebuie să ştim despre epilarea în sarcină?
Remedii naturale pentru iritaţiile după epilare
5 sfaturi pentru a reduce iritaţiile de după epilare
DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()