Să-i învățăm pe copii valoarea banilor!

Ramona Dinescu
valoarea banilor

Valoarea banilor este ceva de care cu toții suntem conștienți, mai puțin copiii mici. Vine un moment în care și ei trebuie să înțeleagă cât valorează fiecare leu, cum se câștigă și cum se cheltuie.

Nu cred că sunt singura mamă căreia copiii îi cer în permanență să le cumpere câte ceva. ”Mami, îmi doresc foarte tare acest lego”, despre care dintr-o privire aflu că are prețul de 500 de lei. Wow! Iar dacă azi i-am luat un lego, maine cu siguranță mai vrea unul, eventual unul la fel de scump și pe care dacă refuz să i-l cumpăr, se lasă cu o mare supărare. Iar când lucrurile acestea se repetă zilnic, ori doi copii care cer, căci și cel mic învață că poate să ceară la nesfârșit, parcă nu mai este atât de funny să fiu mămica cool pe care ei o adoră în orice situație. Soțul meu mă sfătuiește că ar fi bine să nu le spunem că nu avem bani căci el a rămas cu sechele din copilărie când auzea mereu aceeași placă și că ar fi bine să găsim alte alternative pentru a-i refuza frumos. Dar care?

Plecând de la această întrebare, am început să mă documentez serios pe această temă, căci recunosc că suntem într-un impas legat de acest subiect al cheltuirii banilor pe toate plăcerile și mofturile copiilor.

Platon spunea că părinții ar trebui să le lase copiilor moștenire respectul, nu bogățiile materiale. Se pare că știa bine ce spunea deoarece părinții sunt responsabili nu doar pentru asigurarea hranei, a hainelor sau a adăpostului pentru copiii lor, ci și de a-i învăța despre viață. Iar banii sunt o parte din viață.

Din păcate, mulți copii nu sunt învățați despre cum să se ocupe de bani și de finanțele personale. În școală învață ce este o amibă, dar nu și ce este și cum să se descurce cu un carnet de cecuri.

Se pare că cel mai bun moment pentru a începe educația financiară este înainte ca cel mic să meargă la școală. Copiii au nevoie să facă o legătură emoțională între muncă și recompensa financiară, la o vârstă destul de mică. Dacă nu-i învățăm devreme conceptul de a cheltui, a economisi, a plăti și a munci, vă puteți lovi de probleme mai târziu.

O rentă lunară?

Personal, cuvântul alocație sau rentă lunară pentru copii mi se pare o mare aberație. Până la urmă, pentru ce exact să le dăm o rentă? Acest lucru ar face ca întreaga situație să sune a prosperitate. Banii nu cresc în copaci, iar una dintre greșelile pe care am putea să o facem ar fi să-i pregătim pe cei mici pentru a avea așteptări nerealiste.

Nu spun că fac bine, însă de curând am început să ne învățăm copiii cu ideea de comision. Fiecare are sarcini bine definite în jurul casei, iar fiecare treabă este comisionată ca atare. Dacă își îndeplinesc datoriile, sunt plătiți, dacă nu, nu. Am avut câteva rețineri legate de această metodă pentru că aș și vrut ca cei mici să mă ajute necondiționat, însă am acceptat acestă situație tocmai pentru că vreau să învețe că banii se câștigă greu și trebuie prețuiți.

Următoarea etapă, conform specialiștilor, este aceea de a-i învăța cum să cheltuiască și să economisească banii câștigați. Cert este că, a fi capabil să-ți ghidezi copiii prin acest proces, este crucial, deoarece astfel se cimentează fundația viitorilor adulți responsabili.

Punem copiii la muncă?

Copiii au nevoie să învețe virtutea muncii de la vârste destul de mici. Dacă-ți pui copilul la treabă nu înseamnă că îl abuzezi. Din punctul meu de vedere abuz asupra copilului ar însemna să-l las să se joace toată ziua jocuri video și să ronțăie chips-uri. Trebuie să ne asigurăm însă că treburile pe care le atribuim celor mici să fie potrivite vârstei lor. Eu, de exemplu, îi pun să strângă jucăriile, să spele legumele pe care le voi pune eu la mâncare, îi rog să șteargă praful de pe mobilă (chiar dacă eu trebuie să o mai fac o dată în urma lor), să-și ducă rufele murdare la spălat și alte câteva activități minore dar care cred eu că se vor transforma în mai mult cu trecerea timpului. Și pe mine părinții m-au pus la treabă, fără nici o recompensă, evident, și chiar dacă atunci nu mi-a convenit neapărat, acum pot spune că mi-a prins bine.

Știm cu toții că, la vârste foarte mici, copiii sunt încântați să ajute și sunt foarte fericiți dacă sunt și apreciați. Însă, dacă vor primi și o recompensă, dorința lor de implicare va fi și mai mare și vor învăța astfel aplicat despre valoarea banilor.

Lecții neprețuite

Se știe faptul că cei mici au tendința de a-și imita părinții, iar obiceiurile noastre legate de manevrarea banilor vor fi un exemplu pentru ei. Valoarea banilor tot de la noi o învață.

Nu-ți pune doar copilul la treabă; lasă-l să te vadă și pe tine muncind. Sau mai bine, munciți împreună. Învață-l că prin muncă se câștigă banii.

Când vine vorba de a economisi și a cheltui, lasă-ți copilul să stea lângă tine la masă când faci bugetul familiei și arată-i cum împarți tu banii. Nu numai că va înțelege mai bine principiile pe care i le predai, dar se va simți mândru de el atunci când își va managerui banii.

Eu am încercat să le mai explic că fiecare lucru costă și care este valoarea banilor. Fie că vorbim de mâncare, de energie electrică, de benzină, haine, etc, toate au un preț, pentru toate primim o factură care trebuie plătită din ceea ce câștigăm.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

Foto: Guliver

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa