În zbor, barba nu crește


Cum se vede autismul cu ochi de copil

Horia Rizea, În zbor barba nu crește, Editura Frontiera 2012

 

Fiul meu a aflat că, atunci când zbori, barba nu crește. Și nici atunci când dansezi. Nu, în timp ce mâinile şi picioarele ţi se mişca în ritmul muzicii nu mai ai timp să creşti. Doar să râzi şi să fii vesel şi să te simţi uşor ca un fulg şi da, aşa cum spune şi Horia Rizea, autorul cărții, “când zbori barba nu creşte”. Iar noi toţi, dar mai ales fiul meu, Petru, de patru ani şi două luni dansăm aproape toată ziua. Nu, să nu vă închipuiţi că suntem mari dansatori, rude îndepărtate cu Fred Astaire. Avem însă o Shirley Temple a noastră. O avem pe Olguţa. Care dansează tooooaaaată ziua şi râde şi te ia de mâna să o însoţeşti pe orice ritm. Chiar şi pe cel al maşinii de spălat. Pentru că aşa e ea, un pic mai specială.

Săptămâna trecută am fost cu toţii la lansarea cărţii micului autor Horia Rizea, în vârstă de 13 ani. Cărticica sa vorbeşte despre surioara lui, Kiti, o fetiţă frumoasă, de asemenea mare dansatoare, diagnosticată cu autism. Petru al meu nu a vrut să stea de vorbă cu Horia. A stat mândru şi cu privirea studiat ignoranta preţ de câteva secunde, cât i-am făcut cunoştinţă cu mama lui Kiti. Apoi a plecat dispreţuitor spre încăperea ce adăpostea cărţile pentru copii. Cărţile pentru copii “normali”, “deştepţi”, “puternici”, nu pentru unii că ăsta, Horia, care recunoaşte sus şi tare că are o soră “ciudată” şi se mai şi apucă să scrie cărţi despre ea! Cred că exact acestea erau gândurile lui Petru în ziua aceea. Şi, în timp ce noi ne-am întors acasă încărcaţi de multă energie pozitivă captată de la familia lui Kiti, Petruţ a ignorat cărticica şi toată întâmplarea cu lansarea timp de două zile. După care…

După care a început să o răsfoiască. Îl urmăream cu coada ochiului. Întâi iau plăcut desenele. Apoi, undeva la pagina 8, a observat că şi fetiţa asta, care poartă o boală cu un nume pe care el l-a tot auzit în ultima vreme rostit cu tristeţe sau extremă seriozitate în glas, face exact ce face surioară lui: Gggggggggg... Olguţa face: Aaaaaaaa. Şi flutură mânuţele. L-am văzut zâmbind. Apoi a întors pagină cu pagină. O mai lăsa. Se mai juca. Revenea asupra poveştii iar şi iar. Odată mi-a spus: „Da, cred că toţi fraţii sunt geloşi când apare o surioară în viaţa lor”.

Citindu-l pe Horia, Petru al meu a înţeles că şi alţi frăţiori mai mari au grijă de surioarele lor speciale cum ştiu ei mai bine – cântându-le la chitară, cum face autorul – sau învârtindu-le şi gâdilându-le, cum face el cu Olga. A înţeles că e normal să îţi fie frică, că e normal că uneori să te simţi stânjenit de reacţiile surioarei speciale în faţa prietenilor tăi, că este firesc să ai ceva mai multă grijă atunci când fugi şi treci pe lângă ea fiindcă se dezechilibrează foarte uşor, dar şi că este normal să o iubeşti şi să îţi vină să o smotoceşti, întocmai cum fac fraţii mai mari cu surioarele lor mai mici. Cred că a realizat pentru prima dată că nu este singur. .

La sfârşitul zilei, l-am văzut pe Petru pentru prima dată în ultimii patru ani relaxat. Şi mai puţin agresiv. Mai puţin avid de atenţie din partea noastră. Şi tot de atunci parcă o implică pe Olguţa ceva mai mult în jocurile lui. Cu siguranţă o îmbrăţişează mai mult. Pentru că, aşa cum spune şi Horia, sora lui este o soră mai puţin obişnuită, însă este sora lui, iar el nu a cunoscut alt model de soră. “De aceea, familia noastră este destul de interesantă, chiar dacă nu seamănă cu altele.”

Iar eu pot confirma: este adevărat, nu suntem o familie obişnuită, însă este familia noastră, cea în care râdem, plângem, visam, dansăm iar uneori mai şi zburăm!

 

Cărticica În zbor barba nu creşte povesteşte adulţilor şi copiilor de tot felul despre cum se vede autismul prin ochi de copil. Se găsește pe rafturile librăriei Cărturești

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație