Cele mai simpatice anunțuri despre sarcină din lumea celebrităților

Magda Popescu
anunțuri despre sarcină din lumea celebrităților

Două liniuțe roz aduc cu ele cea mai mare bucurie. Un moment important în viață, pe care oricine îl dorește sărbătorit alături de cei dragi. În ultimul timp, viitorii părinți au devenit foarte creativi cu privire la modul în care își împărtășesc știrile despre sarcină și bebeluși, în special pe rețelele de socializare. De la fotografii care implică animale de companie sau frați mai mari cu semne drăguțe până la tricouri personalizate și postere false, editate cu ajutorul programelor speciale.

Unele celebrități au ales să fie în pas cu tendințele și și-au anunțat fanii în moduri inedite că vor deveni părinți. Jessica Alba a anunțat pe Instagram că așteaptă cel de-al treilea copil, iar Beyoncé a dezvăluit sarcina gemelară printr-o fotografie inedită. Iată cele mai simpatice anunțuri despre sarcină din lumea celebrităților, adunate de www.realsimple.com!

Jessica Alba a anunțat sarcina cu numărul 3 printr-o imagine haioasă

Actrița și co-fondatorul Companiei Cinstite, Cash Warren, au anunțat că așteaptă cel de-al treilea copil. Vestea a fost împărtășită pe rețelele de socializare cu ajutorul unei fotografii haioase. Jessica și cele două fiice, Honor și Haven, țin în mână baloane în formă de cifre – 1,2,3!

Beyoncé și-a surprins fanii cu o ședință foto de maternitate

Cântăreața a surprins e toată lumea când a publicat o fotografie dintr-o ședință foto de maternitate și a anunțat că ea și soțul Jay-Z așeaptă gemeni. În prezent, fotografia are peste 11 milioane de aprecieri.

Justin Timberlake și Jessica Biel, anunț de ziua cântărețului

Justin Timberlake și-a folosit ziua de naștere pentru a confirma că el și soția sa, Jessica Biel, așteaptă primul lor copil. Acesta a publicat o fotografia în care săruta burta soției, împărtășind faptul că nu știe dacă bebelușul este băiat sau fată.

anunțuri despre sarcină din lumea celebrităților

Chrissy Teigen, fotografie împreună cu soțul la scurt timp după aflarea veștii

Modelul și vedeta de televiziune Chrissy Teigen a postat o fotografie care sugera bucuria veștii că vă a avea un copil. Poza era însoțită de mesajul în care-și arăta recunoștința pentru depășirea problemelor de fertilitate. Doi ani mai târziu, fiica ei, Luna, și soțul, John Legend, apar des pe feed-ul ei de Instagram.

Postarea vedetei de pe Instagram o găsiți aici: 

 

A post shared by chrissy teigen (@chrissyteigen) on

Michael și Nicole Phelps, poză la piscină

Boomer Phelps ne-a furat inima la Jocurile Olimpice din 2016. Dar ne amintim că părinții lui, Michael și Nicole Phelps, au anunțat venirea lui pe lume printr-o fotografie cu un slip în miniatură, unde în altă parte decât în fața unei piscine.

Postarea vedetei de pe Instagram o găsiți aici: 

 

A post shared by Michael Phelps (@m_phelps00) on

 

Anne Hathaway, fotografie în costum de baie

Când actrița a realizat că paparazzi o fotografiau pe plajă, a hotărât să-și anunțe sarcina – în costum de baie! Mesajul transmis fanilor a fost unul sincer: „dacă o astfel de fotografie va ieși în lume, ar trebui cel puțin să fie o imagine care mă face fericită”.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa