Jill Biden, Prima Doamnă a SUA. L-a refuzat de 5 ori pe Joe Biden pentru că nu era convinsă că va fi o mamă bună pentru copiii lui

Prima Doamnă a Americii încă din adolescență și-a dorit să fie independentă, așa că de la 15 ani s-a angajat. A fost inclusiv chelneriță. A împletit cu succes joburile temporare cu școala, astfel încât a terminat cu succes liceul. Nu s-a îndreptat din prima către cariera de profesoară.

Cristina Călin, redactor
Joe și Jill Biden
Președintele Statelor Unite și Prima Doamnă au o poveste impresionantă de viață. Sursă foto: Facebook Joe Biden

Jill Tracy Jacobs Biden este noua Primă Doamnă a Statelor Unite ale Americii. Profesoara de limbă engleză în vârstă de 69 de ani se remarcă prin tenacitate și prin implicarea în viața socială prin programe destinate familiilor defavorizate. 

Jill Jacobs, după numele ei de fată, s-a născut în iunie 1951 în statul american New Jersey. Cea mai în vârstă dintre cele cinci surori, a crescut în suburbia Willow Grove din Philadelphia. După familia tatălui are rădăcini siciliene. Bunicul ei, prima generație pe pământ american – Giacoppo și-a schimbat numele în Jacobs. Rudele din partea mamei aveau rădăcini englezești și scoțiene.

Jill Biden, o fire independentă încă din adolescență

Jill binden studentă
Jill, pe vremea când era studentă. Sursă foto: Twitter Jill Biden

Încă din adolescență și-a dorit să fie independentă, așa că de la 15 ani s-a angajat. A fost inclusiv chelneriță. A împletit cu succes joburile temporare cu școala, astfel încât a terminat cu succes liceul. Nu s-a îndreptat din prima către cariera de profesoară.

S-a înscris la Brandywine Junior College pentru a studia marketingul de fashion însă a renunțat după un semestru considerând că nu i se potrivește. A ales ulterior Universitatea din Delaware, unde a studiat limba engleză ca materie principală, pentru a deveni cadru didactic. A considerat întotdeauna că aceasta este menirea ei. „Predarea nu este ceea ce fac. Este cine sunt”, a scris ea pe Twitter în august 2020. Noua prima doamnă a declarat că va continua să predea chiar dacă acum este Prima Doamnă a SUA.

Înainte de a se muta la Washington DC, a predat la un colegiu comunitar, la un liceu public și la un spital de psihiatrie pentru adolescenți. În timp ce soțul ei a fost vicepreședinte, doamna Biden a fost profesor de engleză la Northern Virginia Community College.

Prima căsătorie s-a terminat cu un scandal

Înainte de a se căsători cu Joe, ea a fost căsătorită cu un fost coleg de la colegiu, jucător de fotbal, Bill Stevenson. Împreună au deschis un bar, Stone Balloon, care în scurt timp a devenit o afacere de succes. Pe lângă trupele locale, pe scena barului lor au mai cântat Bruce Springsteen, Chubby Checker și Tiny Tim. Divorțul, încheiat oficial în 1975, a fost unul scandalos, iar Jill nu a obținut nimic din afacerea pe care cei doi o conduceau.

L-a refuzat pe Joe Biden de 5 ori

În martie 1975, l-a cunoscut pe Joe Biden, la o întâlnire aranjată de fratele acestuia, Frank. Joe Biden venea după o dramă. Își pierduse prima soție și fiica de un an într-un accident de mașină în 1972. Fiii săi, Beau și Hunter, au supraviețuit accidentului. La acea vreme, el era senator, în timp ce ea era încă la facultate.

jill si joe
Jill și Joe la una dintre primele lor întâlniri. Sursa foto: Instagram Jill Biden

„Era cu nouă ani mai în vârstă decât mine! Dar am ieșit să vedem ce se întâmplă. Un bărbat și o femeie la cinematograful din Philadelphia și chiar am reușit”, a spus ea pentru Vogue despre prima lor întâlnire.

Jill a mai povestit că Joe i-a propus de cinci ori să se căsătorească înainte de a accepta. Refuzurile ei se datorau și faptului că nu și-a dorit să intre în viața publică, lucru pe care ea l-a considerat la vremea respectivă ca fiind o piedică în calea carierei didactice.

Jill Biden la începutul carierei sale didactice. Sursa foto: Twitter Jill Biden

Legătura cu copiii lui Joe

Un alt aspect pe care l-a luat în calcul a fost și drama  prin care tocmai trecuse Joe Biden. „Nu i-am putut face pe ei, copiii lui Joe, să piardă o altă mamă. Așa că a trebuit să fiu 100% sigură”, a explicat ea. Într-o mărturisire emoționantă cuplul a mărturisit că cei doi băieți ai lui Joe au fost cei care au insistat ca ei să se căsătorească. De aceea, spun ei, că nu au folosit niciodată termenul ”mamă vitregă”. Jill a fost întotdeauna doar mama.

Din prima căsătorie cu Neilia, Joe Biden a avut trei copii. În accidentul de mașină din 1972 a murit Naomi. Au supraviețuit Joseph Beau și Robert Hunter.

Beau Biden

Jill și Beau
Jill și Beau Biden. Sursa foto: Twitter Jill Biden

La fel ca tatăl său, Beau a intrat în politică și a devenit cel de-al 44-lea procuror general al Delaware din 2007 până în 2015. Beau s-a căsătorit cu Hallie Olivere, în 2002, și au avut doi copii: fiica Natalie Biden și fiul Robert Hunter Biden II. Beau a decedat în 2015 din cauza unui cancer la creier.

Hunter Biden

Hunter Biden lucrează ca avocat pentru o firmă de avocatură din New York. Este, de asemenea, fondatorul firmei de capital de risc Eudora Global și a ocupat funcția de președinte al consiliului de administrație al World Food Program SUA din 2011 până în 2015. Hunter a avut o viață în lumina reflectoarelor, de multe ori apărând pe paginile de scandal ale ziarelor, atât din cauza profesiei, dar și a familiei. A fost căsătorit de mai multe ori.

Viața personală a lui Hunter a făcut, de asemenea, titluri, din cauza luptelor sale cu drogurile și alcoolul, precum și divorțul de fosta soție Kathleen Buhle în 2017. Cei doi au trei fete: Naomi, Finnegan și Maisey Biden.

Hunter are un alt copil (a cărui identitate a fost păstrată anonimă) cu o femeie din Arkansas, Lunden Alexis Roberts. Paternitatea copilului respectiv a făcut obiectul unui proces judecătoresc rezolvat în 2018.

La scurt timp după ce Hunter s-a despărțit de Kathleen, a început să se întâlnească cu văduva fratelui său, Hallie Biden. „Suntem cu toții norocoși că Hunter și Hallie s-au regăsit în timp ce își puneau din nou viața împreună după o astfel de tristețe”, a declarat Joe Biden pentru Page Six în 2017. „Ei au sprijinul complet și complet al meu și al lui Jill și suntem fericiți pentru ei.”

Cuplul s-a despărțit în aprilie 2019, dar Hunter a mai fost implicat în alte relații la fel de controversate.

Căsătoria și apariția lui Ashley

Joe și Jill s-au căsătorit în New York în 1977. Fiica lor, Ashley, s-a născut în 1981.

Ea a absolvit Universitatea Tulane din New Orleans și a obținut un master în asistență socială la Universitatea din Pennsylvania. A fost fostul director executiv al Centrului pentru Justiție din Delaware, un grup de advocacy nonprofit și, de asemenea, asistent social pentru Departamentul de servicii pentru copii, tineri și familiile lor din stat.

Copiii familiei Binden
Beau și Hunter la începutul căsniciei dintre Jill și Joe. Sursă foto: Twitter Jill Biden

Jill Biden a vorbit și despre familia ei și despre luptele cu care s-au confruntat atunci când soțul ei și-depus candidatura pentru președinție. „Știu că, dacă încredințăm această națiune lui Joe, el va face pentru familia ta ceea ce a făcut pentru a noastră – ne aduce împreună și ne face întregi, ne duce mai departe, păstrează promisiunea Americii pentru noi toți.”

Jill Biden, bunică

Jill cu nepoții și nepoatele. Sursă foto Shutterstock

Astăzi, Jill este și bunică. Nepoatele ai, Naomi și Natalie au povestit într-un interviu că este mereu pusă pe șoții. ”Este foarte răutăcioasă”, a spus Naomi, amintind de o întâmplare când Jill a găsit un șarpe mort în curte pe care ulterior l-a folosit pentru a-i speria pe copii.

Jill Biden a fost mereu implicată în cauze sociale

Jill Biden a deținut anterior titlul de a doua doamnă, în timp ce soțul ei a ocupat funcția de vicepreședinte al SUA din 2009 până în 2017.

În această perioadă, activitatea sa a inclus promovarea colegiilor comunitare, pledarea pentru familiile militare și sensibilizarea cu privire la prevenirea cancerului de sân. La colegiile comunitare ajung de obicei persoane din medii defavorizate sau cei care nu au avut în liceu note foarte bune.

Cu toate acestea Jill Biden a ales să meargă să predea și într-o astfel de școală „Simt că pot face o diferență mai mare în viața lor. Îi iubesc, iar ei se simt foarte confortabil pentru mine. Iubesc femeile care se întorc la școală pentru a obține o diplomă, pentru că sunt mult mai determinate”, a declarat Jill Biden.

Jill este și președintele Biden Breast Health Initiative, o organizație nonprofit înființată în 1993. Prin această asociație oferă gratuit programe educaționale de conștientizare a sănătății sânilor în școli și alte comunități din statul Delaware. În 2007, Jill Biden a ajutat la înființarea Book Buddies, care oferă cărți pentru copiii în familii cu venituri mici.

Ea a lansat, de asemenea, inițiativa Unirii Forțelor împreună cu prima doamnă Michelle Obama, care a inclus ajutarea veteranilor militari și a familiilor acestora să acceseze programele de educație și resurse de angajare.

În 2012, Jill a publicat o carte pentru copii numită ”Nu uitați, Dumnezeu să binecuvânteze trupele noastre”, bazată pe experiența nepoților ei, care fac parte din familii de militari.

carte jill binden
Cartea publicată de Jill Biden

Ea a fost un susținător puternic al soțului ei în timpul campaniei din 2020, apărând alături de el și organizând evenimente și strângeri de fonduri.

jill și joe campanie 2020
Jill și Joe Biden în campania electorală din 2020. Sursa foto: Twitter Jill Biden

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa