Orice s-ar spune, o mamă e o mamă!
O fetiţă bucălată cu două codiţe răsucite şi ţepoase, de parcă ar fi fost mereu stropite cu o soluţie dulceagă de apă cu zahăr, pe post de fixativ, îmi era cea mai bună tovarășă de joacă pe timpul vacanţei. Doar peste ani aveam să aflu misterul care o înconjura.
La fel ca noi, puştoaica, despre care o verișoară a mea spusese că semăna perfect cu Pipi Şoseţica, venea în perioada verii în vizită la bunici şi era nelipsită de la jocurile noastre. Iar seara, atunci când plecam fiecare pe la casele noastre, o vedeam cum alerga fericită în braţele părinţilor săi, care o strângeau la piept cu putere, în timp ce noi rămâneam doar cu smotoceala bunicilor, nefiind la fel de norocoşi să ne petrecem vacanţa de la ţară împreună cu părinţii, pentru că ai noștri rămăseseră în oraş, la serviciu.
Peste ani buni, când ne-am reîntâlnit ca adulţi şi ne-am depănat una alteia povestea de viaţă, am aflat cu ceva surprindere că tovarăşa de joacă din copilărie era un copil adoptat. Deoarece părinţii săi se luptaseră cu lungi şi complicate probleme de fertilitate şi pentru că îşi doreau extrem de mult să aibă un copil, o înfiaseră şi îşi oferiseră tuturor şansa şi bucuria imensă de a fi o familie.
Fără etichetări inutile!
Mi-am adus aminte de ea când am găsit zilele acestea, pe internet, un pasaj atribuit actriţei Sandrei Bullock, la rândul său mama unui băieţel înfiat: „M-am săturat să aud de la toată lumea că nu este copilul meu, că nu este sânge din sângele meu și că eu sunt o mamă adoptivă. Sunt mamă, punct. Nu am nevoie de altă etichetă. Am adoptat acest copil și sunt mândră de el. Poate că nu are ochii mei, zâmbetul sau culoarea pielii mele, dar are inima mea. Mama este cea care crește un copil, care îl iubește și îi asigură lucrurile de care are nevoie. Nu contează dacă avem același sânge sau nu. Îmi țin fiul în brațe și îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi l-a dăruit. Dacă calea obișnuită de a-ți crea o familie ar fi funcționat în cazul meu, nu aș fi întâlnit niciodată acest copil. Așa a fost să fie: noi doi a trebuit să ne întâlnim. A trebuit să fiu mama lui. Știu de ce s-a întâmplat ce s-a întâmplat sau de ce nu s-a întâmplat ce n-ar fi trebuit să se întâmple: ca să îl pot întâlni pe acest băiețel care este, în toate felurile posibile, fiul meu.”
Am avut și eu, adesea, această nedumerire: de ce trebuie să le spunem unor părinţi adoptivi că sunt un alt fel de părinți, în loc să le recunoaştem, pur şi simplu, statutul de părinte? Ce schimbă această etichetare și care este scopul ei?
Viaţă reală e plină de surprize
Declarația emoționantă atribuită actriței Sandrei Bullock a avut mii de like-uri, zeci de mii de share-uri și a adunat la un loc sute de comentarii însoțite de fotografii ale familiilor adoptive din lumea întreagă. (Pe noi ne-a impresionat până la lacrimi un comentariu care spune „am trei copii și unul dintre ei este adoptat, dar am uitat care”). Până la urmă, nici nu mai contează dacă declarația de mai sus chiar aparține Sandrei Bullock sau este scrisă de grupul ei de fani. Nouă ne-a întărit convingerea că da, mama unui copil adoptat e mama lui şi punct: „Nu ești sânge din sângele meu, dar ești al meu într-un fel miraculos; nu ești născut de sub inima mea, ci chiar în inima mea!”
Foto: Sandra Bullock Fan Club
