Maraton vestimentar de succes pentru Ducesa de Cambridge

Cambridge-totul-despre-mame

Cel mai admirat, vânat de paparazzi şi analizat personaj regal al momentului, Catherine, Ducesa de Cambridge, ne-a impresionat pe toţi cu apariţiile sale. În numai câteva zile, ducesa a reuşit performanţa de a bifa ţinută după ţinută!

Să zicem că are o nouă echipă de stiliști sau să spunem că maternitatea îi prieşte lui Kate. Oricum ar fi, e foarte clar că, în ceea ce priveşte stilul vestimentar, Catherine, Ducesa de Cambridge, stă din ce în ce mai bine şi marchează la capitolul reuşite vestimentare cu fiece apariție publică. Dacă până nu demult se spunea că e previzibilă, temătoare şi chiar plictisitoare în ceea ce priveşte vestimentaţia, iată că de la o vreme, mai precis de la recentul turneu întreprins alături de soţul său, Prinţul William, prin India şi Bhutan, Kate a înflorit, de-a dreptul, şi a devenit mult mai plină de încredere în ea la acest capitol al imaginii.

Succes după succes pentru Ducesa de Cambridge

Ultimele zile, chiar, au reprezentat un maraton vestimentar extraordinar de reuşit pentru mama Prinţesei Charlotte şi a Prinţului George. Evenimentele prilejuite de aniversarea celor 90 de ani de viaţă ai Reginei Angliei şi alte acţiuni publice importante, precum celebra cursă de cai şi, totodată, paradă a pălăriilor de la Royal Ascot, au fost bifate cu brio de Kate, iar zâmbetele sale largi şi licărul privirii ne spun că şi ea s-a simţit teribil de bine îmbrăcată în fiecare dintre piesele respective. Am făcut pentru voi un clasament cu cele mai frumoase ţinute îmbrăcate de ducesă, observând atât atenţia pentru detalii, cât şi coafurile elaborate, machiajul elegant şi fineţea accesoriilor, şi iată ce ierahie am alcătuit!

Catherine-Roland-Mouret

1.Roland Mouret şi Catherine, Ducesa de Cambridge sunt o combinaţie câştigătoare. Putem vedea clar acest lucru în ţinuta purtată de ducesă cu prilejul unei gale aniversare SportsAid, găzduită chiar de Catherine la Kensington Palace. Rochia albastră Roland Mouret purtată de ducesă a fost perfect accesorizată cu o pereche de sandale negre Gianvito Rossi, un plic Prada şi o pereche de cercei Cartier.

Catherine Royal-Ascot-2016

2. O rochie Dolce & Gabbana albă, din dantelă, a fost o alegere cât se poate de potrivită pentru celebra cursă de cai Royal Ascot, loc în care parada pălăriilor a devenit antologică. Ducesa a asortat rochia din dantelă cu o pereche de pantofi nude L.K. Bennett, o pălărie Jane Taylor şi nişte cercei Kiki McDonough.

Catherine-Order-Garter

3. Întreaga familie regală a fost prezentă la evenimentul anual Order of the Garter Service derulat la Windsor Castle, ocazie cu care Catherine, Ducesa de Cambridge a îmbrăcat o haină Catherine Walker cu croială tip rochie. Aceasta a fost asortată cu nişte pantofi roşii Gianvito Rossi, din piele întoarsă, şi cu cerceii Robinson Pelham pe care i-a purtat chiar în ziua nunţii.

catherine elizabeth

4. La slujba religioasă de mulţumire organizată în cinstea Reginei Elisabeta la Catedrala St. Paul din Londra, ducesa a ales să îmbrace o haina Catherine Walker tip rochie, de culoare bleu, cu detalii de dantelă pe zona frontală. O pălărie Jane Taylor pe care a mai purtat-o cu ocazia botezului Prinţesei Charlotte, o pereche de pantofi nude Gianvito Rossi şi un plic nude, L.K.Bennett, au întregit ţinuta acesteia.

catherine trooping

5. La evenimentul tradiţional Trooping the Colour din Londra, Catherine a purtat o haină Alexander McQueen tip rochie, aceeaşi pe care a îmbrăcat-o la creştinarea micuţei Charlotte de anul trecut. O pălărie Philip Treacy şi nişte cercei şi un medalion Mappin & Webb au fost accesoriile ducesei.

catherine

6. Cu prilejul unei petreceri în grădină, Ducesa a ales să poarte o haina DAY Birger et Mikkelsen, la care a asortat nişte pantofi şi un plic LK Bennett, dar şi o pălărie Lock Hatters şi nişte cercei Kiki McDonough.

catherine roksanda

7. O rochie Roksanda a fost o alegere foarte bună pentru Catherine, care a îmbrăcat această ţinută cu ocazia unui prânz organizat în cinstea reginei. Ca accesorii, ducesa a optat pentru un plic şi nişte pantofi L.K. Bennett, dar şi pentru nişte cercei şi un medalion Mappin & Webb.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

Foto: hrhduchesskate.blogspot.com.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()