Nadya Suleman, femeia care a născut 8 copii odată. Cum arată octupleții astăzi?

Mihaela Călin

Mai țineți minte povestea incredibilă de acum ceva ani, când o mamă din S.U.A. a născut 8 copii odată? Era vorba de Nadya Suleman, o femeie care a devenit celebră după această naștere ieșită din comun. Pentru că au trecut 9 ani de atunci, reporterii de la www.people.com s-au gândit să vadă cum arată astăzi octupleții.

Nașterea octupleților a fost un caz uimitor în istoria medicinei și nu a fost vorba de o sarcină naturală, ci de fertilizare în vitro. Nadyei Suleman i s-au implantat 6 embrioni, procedură care a condus la nașterea a 8 copii, deoarece 2 dintre acei embrioni s-au divizat în 2 seturi de gemeni.
Medicul ei, la acea dată, i-a implantat toți cei 6 embrioni, împotriva regulamentelor (el a fost mai târziu dat afară din Asociația Americană pentru Medicină Reproductivă și nu mai are voie să practice medicina). Cea mai surprinzătoare problemă aici este că Nadya avea deja 6 copii, care o așteptau acasă.

Tatăl celor 14 copii, donator necunoscut

Primul contact al Nadyei Suleman cu fertilizarea în vitro a fost când ea avea doar 21 de ani, în 1997. Medicul care a tratat-o a fost Dr. Michael Kamrava, același medic care a fost dat afară din Asociația Americană de Medicină în octombrie 2009. Primul copil al Nadyei s-a născut în 2001, al doilea în 2002, apoi au urmat două sarcini gemelare. În 2008, ea l-a rugat pe dr. Kamrava să-i implanteze toți embrionii rămași de la ultimul ei tratament.

Trebuie spus că tatăl celor 14 copii este un donator necunoscut.

După ce a dat naștere celor 8 copii în 2009, Nadya Suleman a devenit cunoscută sub numele de „Octomom”. Încă din prima zi, Nadya și puștii ei au devenit celebri.

Un program încărcat pentru Nadya Suleman – o mamă singură cu 14 copii

9 ani mai târziu, mama singură le vorbește reporterilor despre rutina ei nebună cu cei 14 copii. Este ceva incredibil!
Nadya Suleman este o mamă ocupată, care nu are sprijinul vreunei bone pentru copiii săi. „Eu fac totul, nu am nici un ajutor. Nu am mai avut bonă, de când cei 8 copii aveau în jur de 2 ani”.
„În fiecare zi mă trezesc în jur de 5 dimineața și pregătesc copiii pentru școală. Lucrez cu Aidan, fiul meu de 12 ani care are un handicap, ca să-l pregătesc pentru școală. La fel și cu una dintre gemene, care este autistă (Calyssa, 10 ani), căreia îi ofer îngrijire suplimentară și atenție. Apoi plecăm cu mașina și fac 4 opriri la școli diferite!”

Potrivit reporterilor de la people.com, în timp ce copiii sunt la școală Nadya Suleman își petrece timpul gătind, lucrând și făcând sport. „Copiii și cu mine suntem vegani – ceea ce înseamnă zero fast food – așa că gătesc cam 2-3 ore pe zi. Gătitul este ca un serviciu cu normă întreagă pentru mine. Este non-stop.”
În prezent, Nadya este pe deplin concentrată să le asigure copiilor ei o viață normală, sănătoasă și fericită, ceea ce nu-i lasă prea mult timp pentru viața ei personală.

Își regretă Nadya Suleman copiii?

Nadya Suleman a fost întrebată de jurnaliști dacă regretă faptul că are atât de mulți copii.
„Nu poți regreta copiii. Dar alegerile au fost copilărești. Au fost alegeri imature și egoiste. Suntem definiți prin alegerile noastre? Prin comportamentul nostru? Prin acțiunile noastre? Nu. Nu cred că asta ne definește valoarea. Mă simt de parcă nu gândeam la vremea aceea”, a declarat ea. „Dacă aș putea să dau timpul înapoi, aș face alegeri diferite? Poate. În acest moment, știu și trebuie să-i învăț pe copiii mei că trebuie să învățăm, trebuie să creștem, trebuie să continuăm să ne dezvoltăm și trebuie să facem cele mai bune alegeri posibile. Și când facem alegeri proaste, tot ce putem face este, într-adevăr, să învățam din asta. Și să încercăm să nu repetăm greșelile.”

Octupleții în vârstă acum de 9 ani arată ca niște copii normali. Sunt toți la aceeași școală și sunt copii sănătoși. Viața de acasă trebuie să fie agitată, cu 14 copii care mișună de colo-colo. Protecția Copilului din S.U.A. a fost în preajma copiilor încă de când aceștia erau mici, pentru a se asigura că toate condițiile de viață sunt potrivite pentru ei.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa