Prințul William: ”Când trăiești o tragedie ca a mea, cu un tată absent și mama să moară când ești tânăr, emoțiile vin peste tine ca un tăvălug”

prințul william

Relația dintre Prințesa Diana și cei doi băieți ai săi, William și Harry, a fost una specială. I-a iubit enorm și asta s-a transmis din fiecare imagine care ajungea în paginile ziarelor înfățișându-i pe cei trei. Într-un interviu recent acordat televiziunii BBC, Prințul William a vorbit despre cum rolul de părinte i-a adus-o în minte tot mai des pe mama lui. 

La moartea Prințesei Diana, în 1997, William avea 15 ani, iar Harry 12. Cei doi au încercat să îi păstreze amintirea vie mamei lor și cu fiecare ocazie au vorbit foarte frumos despre relația pe care au avut-o. Mai mult, soțiile celor doi au purtat în diferite ocazii ținute sau accesorii care amintesc de cea care a fost pentru întreaga lume Prințesa Inimilor.

Prințul William: ”Rolul de părinte a venit cu un tăvălug de emoții.”

Într-un interviu recent acordat televiziunii BBC, Prințul William a vorbit despre cum rolul de părinte i-a adus-o în minte tot mai des pe mama lui. ”Să fii părinte este cea mai mare provocare pe care o poți avea în viață. Cred că atunci când în viața ta se petrece o traumă, așa cum mi s-a întâmplat mie—tata n-a prea fost prin preajmă, mama a murit când eram tânăr, emoțiile revin în valuri atunci când ești tu însuți părinte. Este greu pentru că nu este nimeni acolo să te ajute și de cele mai multe ori este cu adevărat copleșitor.”

Ducele a mărturisit că rolul de tată i-a scos la suprafață amintiri traumatice legate de moartea mamei lui într-un accident de mașină, în Paris, în 1997. Cei doi fii ai Prințului Charles au mai vorbit despre modul în care s-au simţit la moartea mamei lor când au lansat campania pentru sănătate mintală Heads Together, care încurajează oamenii să vorbească deschis despre aceste probleme.

prinții la decesul prințesei
Harry și William la înmormântarea Prințesei Diana

William și Harry au vorbit mereu cu emoție despre mama lor

În 2017, William și Harry au fost gazdele unui documentar difuzat de un post de televiziune britanic. Cei doi au povestit momente din viața lor alături de Prințesa Diana și au arătat fotografii la care publicul nu a avut acces până acum. Prinţul William a spus atunci că „Mă gândesc la ea aproape în fiecare zi. Împlinirea celor 20 de ani de la moartea ei mi se pare o ocazie perfectă să ne amintim toate lucrurile bune legate de ea şi, sperăm noi, să arate o altă faţă a ei, una pe care alţii nu au văzut-o până acum. Atât eu, cât şi Harry ne-am simţit iubiţi şi sunt extrem de recunoscător că dragostea încă există.”

Cel mai mare ajutor al Prințului William este soția lui

William, acum Duce de Cambridge, a povestit în interviu că pentru el a fost foarte important sprijinul pe care l-a avut în soția lui. ”Noi ne sprijinim reciproc și trecem prin momentele grele împreună. Am evoluat și învățat împreună. Totuși, este cert că momentele de tristețe pot apărea exact când te aștepți mai puțin și de cele mai multe ori ai impresia că poți să le depășești singur”, a spus Ducele.

William și Kate au trei copii: George (6 ani), Charlotte (5 ani) și Louis (2 ani).

Ducesa a mărturisit într-un podcast la începutul lunii mai 2020 că stilul ei de parenting este unul foarte simplu: ”Rezonez întotdeauna cu ceea ce este simplu și îmi dau cel mai bine seama de asta acum când sunt mamă. Suntem mai tot timpul ocupați, de aceea faptul că ne uităm la focul din șemineu, într-o zi ploioasă, poate să ne dea o stare de bine. Îmi aduc aminte că în copilărie ne plăcea să ne plimbăm cu părinții și încerc să fac asta și cu cei trei copii ai mei. Modul acesta de a-i crește alungă toate complicațiile și toată presiunea”, a povestit ea.

Interviul face parte din documentarul ”Fotbalul, Prințul William și Sănătatea noastră mintală”, care este difuzat de BBC. William se întâlnește cu fani, jucători de fotbal sau manageri de club pentru a vorbi despre sănătatea mintală.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()