Top 15 mame cu stil la Globurile de Aur 2015

julianne-moore-totul-despre-mame

Globurile de Aur 2015 au adus pe covorul roşu o serie de mame celebre

Mult aşteptatele Globuri de Aur desfăşurate pe 11 ianuarie în Los Angeles au strâns chiar la fața locului o grămadă de privitori curioşi, dar şi mai mulţi de partea cealaltă a ecranului televizorului sau al calculatorului. Printre vedetele care s-au perindat pe covorul roşu la acest eveniment s-au numărat şi o serie de mame celebre care ne-au încântat cu alegerile lor vestimentare, în unele cazuri previzibile, dar în altele realmente surprinzătoare. Culorile dominante ale serii au fost bej, roşu, galben şi bleumarin, deşi au fost câteva vedete care nu au renunţat deloc la negru şi au defilat cu aplomb în astfel de rochii.

La fel ca la ediţia trecută, pe lista participantelor s-au aflat şi câteva mame cu bebe la purtător, care au stârnit, însă, o serie de discuţii aprinse pe marginea alegerilor lor vestimentare inspirate sau neinspirate. Una dintre cele mai criticate apariţii a fost cea a vedetei din The Imitation Game, actriţa Keira Knightley, însărcinată cu primul bebeluş, în timp ce Sophie Hunter, soţia partenerului său de film, Benedict Cumberbatch, aflată tot la prima sarcină, a fost cea mai elogiată. Criticată a fost şi Rosamund Pike, care a născut în urmă cu 5 săptămâni, şi despre care s-a spus că s-a grăbit să între într-o rochie mult prea decoltată.

Iar dacă pentru rochiile frumoase sau mai puţin frumoase pe care le-au purtat mamele celebre la eveniment sunteţi gata să îi creditaţi numai pe stiliştii ce le-au propus, aflaţi că lucrurile nu stau tocmai aşa. Ultimul cuvânt în ceea ce priveşte alegerea unei ţinute pentru o ceremonie de acest fel sau pentru orice altă apariţie publică îl au chiar vedetele, care decid ce anume să poarte din seria de propuneri făcute de stiliştii lor.

Iată cele mai frumoase 15 rochii de la Globurile de Aur 2015!

Julianne Moore | Totul despre mame

1. Julianne Moore a ales o rochie Givenchy Couture bleumarin cu argintiu, din paiete şi pene, căreia i-a asortat o pereche de cercei Chopard şi o brăţară voluminoasă cu diamante.

Jennifer Lopez | Totul despre mame
Jennifer Lopez, in Zuhair Murad

2. Jennifer Lopez şi Zuhair Murad reprezintă o combinaţie câştigătoare, iar acesta a fost şi motvul pentru care actriţa şi cântăreaţa americană a ales să poarte o ţinută de la designerul libanez. O pereche de sandale nude Stuart Weitzman şi un plic Jimmy Choo au întregit look-ul vedetei.

Salma Hayek | Totul despre mame
Salma Hayek, in Alexander McQueen

3. O rochie Alexander McQueen a fost alegerea actriţei Salma Hayek pentru evenimentul californian. O serie de bijuterii Boucheron, un plic Alexander McQueen şi o floare prinsă în păr au fost accesoriile vedetei.

Sienna Miller | Totul despre mame
Sienna Miller, in Miu Miu

4. Sienna Miller a îmbrăcat o rochie Miu Miu custom-made, căreia i-a asortat o pereche de sandale argintii Jimmy Choo şi un plic din satin în aceeaşi nuanţă cu rochia.

Leslie Mann Totul despre mame
Leslie Mann, în Kaufmanfranco

5. Galbenul a fost culoarea care a fermecat-o pe actriţa Leslie Mann la Globurile de Aur, aceasta alegând o rochie Kaufmanfranco într-o nuanţă puternică de galben. La capitolul accesorii, vedeta a ales un plic verde Ferragamo, o serie de bijuterii Kimberly McDonald şi nişte sandale Jimmy Choo.

Kate Hudson | Totul despre mame
Kate Hudson, in Atelier Versace

6. Kate Hudson a ales din nou o rochie Atelier Versace pentru un eveniment atât de important, de data aceasta alegând o rochie albă, şi mai îndrăzneaţă decât cea purtată anul trecut la Premiile Oscar. Un plic albs simplu şi nişte bijuterii Forevermark au accentuat look-ul vedetei.

Giuliana Rancic | Totul despre mame
Giuliana Rancic, in Maria Lucia Hohan

7. Moderatoarea de televiziune Giuliana Rancic a reuşit să iasă în evidenţă la ceremonie printr-o spectaculoasă rochie Maria Lucia Hohan. Mai multe bjuterii cu diamante Forevermark şi o coafură simplă au întregit ţinuta vedetei.

Katherine Heigl | Totul despre mame
Katherine Heigl, in Zac Posen

8. Katherine Heigl a îmbrăcat o rochie Zac Posen de culoare bleumarin, care i-a accentuat perfect silueta. Nişte sandale din satin şi o serie de bijuterii cu diamante şi safire au fost accesoriile vedetei.

Amanda Peet | Totul despre mame
Amanda Peet, in J Mendel

9. Actriţa Amanda Peet, care a născut în urmă cu o lună al  doilea bebeluş, a ales o rochie lungă J. Mendel, dintr-un material plisat, căreia i-a asortat nişte bijuterii simple şi un plic strălucitor.

Camila Alves | Totul despre mame
Camila Alves, in Monique Lhuillier

10. Modelul Camila Alves a ales o rochie Monique Lhuillier de culoare rochie roz pal, căreia i-a asortat un plic Christian Louboutin în aceeaşi culoare cu rochia şi nişte bijuterii Lorraine Schwartz.

Viola Davis | Totul despre mame
Viola Davis, in Donna Karan Atelier

11. Viola Davis a strălucit într-o rochie Donna Karan Atelier ornată în zona bustului cu zeci de aplicaţii din cristale. Nişte pantofi Stuart Weitzman, un plic argintiu Rauwolf şi nişte bijuterii Fred Leighton cu diamante au întregit ţinuta actriţei.

Anna Faris | Totul despre mame
Anna Faris, in Reem Acra

12. Anna Faris a completat plutonul doamnelor în bej prin rochia să Reem Acra. La capitolul accesorii, actriţa a ales un plic Judith Leiber, o pereche de sandale Jimmy Choo şi nişte bijuterii Lorraine Schwartz.

Renee Russo | Totul despre mame
Renne Russo, in J Mendel

13. La cei 60 de ani ai săi, actriţa Renee Russo, vedeta din Nightcrawler, a arătat mai bine ca niciodată, ieşind în evidenţă cu ajutorul unei rochii J Mendel şi a bijuteriilor Cathy Waterman.

Jenna Dewan | Totul despre mame
Jenna Dewan, in Carolina Herrera

14. Jenna Dewan Tatum a îmbrăcat o rochie galbenă Carolina Herrera, căreia i-a asortat un plic Jimmy Choo, o pereche de sandale Stuart şi nişte bijuterii Lorraine Schwartz.

Catherine Zeta Jones | Totul despre mame
Catherine Zeta Jones, in Angel Sanchez

15. Catherine Zeta Jones, o prezenţă destul de rară la evenimente, a ales să îmbrace o rochie roşie Angel Sanchez, accesorizată cu nişte cercei voluminoşi cu diamant.

Foto: hawtcelebs.com, usmagazine.com.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()