Din toată lumea asta mare, un singur loc e doar al tău. Un singur loc te reprezintă în totalitate și te încarcă zi de zi. Casa ta. Cuibul în care se întâmplă cele mai importante minuni ale tale.
Cum să faci din casă… cuib? Am văzut multe case în care, din secunda în care intri, simți energia locului și ai senzația că spațiul îi pictează pe cei ai casei, îi reprezintă. Sunt tocmai casele care nu seamănă a catalog de mobilă sau a show-room, ci casele cu personalitatea celor care le locuiesc.
Picturi murale vs. pereți impecabili
În casele- cuib, pereții îți povestesc despre zugrăveala peste care s-au așternut picturile copilului de trei ani. Pe tocul ușii, se întâmplă să vezi ritmul în care s-a înălțat copilul mare. Masa din bucătărie are urme de lipici pe ea, iar canapeaua din living stă martor că sucul de morcovi e pe meniul familiei. Toate detaliile astea mărunte dau viață casei tale și o fac să fie unică, să aibă de spus povestea ei. Mai mult decât orice covor sau mobilă scumpă! Sunt casele în care intri cu drag și pleci cu dor să revii pentru că nu ți-e teamă că prezența ta va da peste cap ordinea, ci te adaptezi, pur și simplu, la vibrația spațiului respectiv.
Copiii învie casa
Sunt dependentă de haosul dulce al unei case cu copii în ea. Îmi place să fac slalom printre jucării aruncate pe podea, să evit o pereche de role când intru în debara, să văd haine de ploaie mici, umbrele cu zâne și supereroi printre umbrele mari, de adult. Chiar și durerea pe care ți-o provoacă o piesă lego sub picior, când umbli fără papuci, dimineața. Îmi place și ea! E mai revigorantă decât o cafea aburindă. Copiii aduc cu ei, în casă, miros de bebeluș, de loțiuni de corp suave, aduc gălăgie și dezordine, aduc viață din plin. De aceea, când vin în vizită oameni fără copii, nu-mi vine să ascund imperfecțiunile cuibului mele. Cui nu-i place să calce pe piese lego, să poarte papuci!
Culoare de copilărie
Tot odată cu copilul, casa noastră s-a scăldat în culori. O mie de culori! De la boluri cu desene la așternuturi cu eroi. Perdele în culoarea curcubeului și, în general, culori care nu par să se mai supună atât de tare regulilor de design interior. Pentru că, în general, copiii adoră culorile. Au nevoie de ele ca de un cântec vizual care să exprime toate stările lor interioare. Casele cu copii sunt pestrițe și impertinente, chiar și când le compari cu flamboaiantele interioare pop-art. Cine mai stă să calculeze care sunt nuanțele neutre și ce tușă de culoare ar da viață încăperii? Orice merge cu orice, atâta vreme cât cuibul nostru are de dat socoteală numai în fața celor care îl locuiesc.
În cuibul nostru e pace
Desigur, o pace interioară și o împăcare sufletească cu toate cele din jur. Pentru că vria unei case cu copil în ea numai zen nu inspiră. Cu toate că mi-a luat ceva să mă prind că nu trebuie să mă opun. Am strâns tone de jucării, le-am sortat, am făcut concursuri de-a cine strânge mai repede mașinuțele doar în speranța că va învăța copilul să le pună la loc. Am căutat sisteme de depozitare cât mai deștepte, am încercat să ținem livingul pentru noi, cei mari. Toate s-au dus pe apa sâmbetei și bine au făcut! Liniștea a venit abia după ce m-am împăcat cu ideea că spațiul din jur nu contează el, ca atare. Contează ce face pentru noi, cei care-l locuim. Ne oglindește și da, suntem o familie de oameni veseli, cu idei și personalități diferite, care au nevoie să-și pună amprenta pe cuibul lor. Pentru mine, amprenta înseamnă tot felul de accesorii feminine. Pentru soțul meu, amprenta sunt boxele și clăparii care ocupă un raft întreg din dulap. Pentru copil, amprenta înseamnă fix asta. Mâini înmuiate în culoare și apoi așezate pe pereți. Plus trotinetă, ghiozdan, cățel, mingi, jucării, încărcătoare, pixuri, magneți, colecție de pietre etc.
Îndemnul meu este să-ți lași casa să fie cuib! Să vorbească despre voi, iar cine are urechi să audă!
