Rame decorative care îți înveselesc locuința. 4 sfaturi de design

rame decorative femeie care pune o fotografie pe perete
Prin intermediul unor rame decorative poți schimba radical aspectul unei camere. Iată câteva sfaturi ca să îți aranjezi locuința cu mult bun gust.

Rame decorative. Prin intermediul fotografiilor poţi schimba aspectul unei camere.  Una dintre camerele casei tale poate fi scoasă din anonimat dacă pe unul dintre pereţii acesteia agăţi câteva rame decorative în care să pui fotografiile din vacanţele trecute sau fotografiile care te binedispun instant când le priveşti.

Cele mai frumoase amintiri, captate în imagini

Vrei să-ţi faci locuinţa să fie un spaţiu mai cald şi mai personal? Primul pas care trebuie pus în practică este să mergi la cumpărături pentru a găsi niște rame decorative potrivite stilului pe care vrei să-l adopţi în locuinţa ta. Este bine de ştiut că pentru un aspect glam poţi să foloseşti rame decorative în tonuri de argintiu sau auriu. Iată sfaturile noastre pentru că decorarea să fie impecabilă!

4 sfaturi pentru a folosi rame decorative foto în locuința ta

1. Alege un colţ cât mai aerisit din cameră pentru a evita o aglomerare de prea multe obiecte şi ornamente şi, în funcţie de suprafața pe care te gândeşti să o decorezi, gândeşte-te la câte rame decorative vei folosi şi la cât de mari sunt acestea. Ai mână liberă, în schimb, la aspectul sau la forma ramelor. Lasă prejudecăţile la o parte şi alege rame decorative în nuanţe variate, de diferite forme şi dimensiuni. Ce mai poţi să faci pentru un efect surprinzător de interesant este să alternezi ramele decorative cu oglinzi de dimensiuni diferite.

2. Cele mai frumoase poze care stăteau bine la păstrare în album sau chiar în vreun sertar pot fi acum scoase la suprafaţă. Înrămându-le, bifezi două lucruri: faci ca locuinţa să arate modern, iar prietenii care te vor vizita vor avea ocazia să vadă imaginile frumoase din vacanţele tale sau pe cele care captează bucuriile importante ale vieţii tale de familie.

3. Nu ştii exact care să fie pozele pe care să le înrămezi? Atunci poţi alege să înrămezi o serie de alte lucruri: câteva schiţe în creion făcute de un prieten apropiat, imagini din copilărie, poze cu familia extinsă, câteva imagini cu reclamele care te-au impresionat odinioară sau citate care te inspiră şi care te motivează în fiecare zi. Alege ce-ţi place ţie şi ce te inspiră, mai ales că locuinţa este colţul tău de lume care trebuie să te reprezinte complet.

4. Amplasează rame decorative în nuanţe de auriu şi argintiu pe un perete vopsit într-o culoare puternică, gen negru, albastru cobalt, turquoise sau fuchsia. Dacă vrei să obţii un aspect minimalist,  alege pe un perete alb rame albe sau negre de aceeaşi dimensiune, iar pentru un aspect eclectic optează pentru rame statement în nuanţe aurii şi argintii, pe care să le agăţi aparent la întâmplare.

Apartamentul tău se poate bucura de o schimbare impresionantă cu un buget redus, care cu siguranță te va binedispune. Iti urăm mult[ inspirație si nu te teme de creativitate atunci cand iti alegi rame decorative.

Irina Cucu/andreearaicu.ro

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()