Aburul, una din cele mai sănătoase metode de preparare a alimentelor

TOTUL DESPRE MAME

Gătitul la abur este o metodă întâlnită din cele mai vechi timpuri, în întreaga lume. Această tehnică reprezintă una dintre cele mai delicate modalităţi de preparare a mâncării, şi asta pentru că păstrează culoarea ingredientelor, textura, savoarea şi nutrienţii pe care acestea îi conţin.

 Aburul este considerat nu doar una dintre primele metode de gătire din lume, ci şi una dintre cele mai delicate, având un rol important în bucătăria modernă. Această tehnică foarte veche poate fi folosită pentru a crea reţete delicioase, de la plăcinte, pește, carne, până la desert sau legume, sporind semnificativ savoarea preparatelor.

Specialiştii de la Clinica de Nutriţie Kilostop avertizează că trebuie evitate prăjelile sau rântaşurile, fiind indicate alte modalităţi de preparare a mâncării, precum gătitul la abur.1

„În primul rând, ar trebui să ştii că, prin prăjire, alimentele îşi dublează numărul de calorii, uleiul fiind cel mai caloric aliment (…). Iar dacă vrei să slăbeşti sau să te menţii, această modalitate de a prepara alimentele te sabotează încă de la bun început. (…) În al doilea rând, gătirea alimentelor este o armă cu două tăişuri: distruge microbii, dar şi nutrienţii; conferă culoare, savoare şi aromă, dar o metodă greşită de preparare poate produce toxine periculoase pentru organism”, a explicat dr. Laura Ene, de la Clinica de Nutriţie Kilostop.2

În general, o serie de vitamine şi minerale din alimente se pierd în momentul prăjirii sau fierberii. „Vitamina C este nutrientul cel mai vulnerabil la gătit. Circa 30% din vitamina C din frunzele verzi este distrusă prin fierbere (şi asta dacă apa de gătit este consumată şi ea că o supă). Alţi nutrienţi degradați de căldură sunt acidul folic, alte vitamine B şi antioxidanţii fenolici. Mineralele şi vitaminele liposolubile (A, D, E şi K) sunt mai stabile la tratamentul termic3”, a explicat medicul Cristian Panaite de la Kilostop.4

În schimb, prepararea la abur păstrează textura naturală, culoarea, nutrienţii şi savoarea tuturor ingredientelor. Vitaminele solubile în apă, precum B1 sau C, se vor păstra, iar preparatele astfel rezultate vor conţine un număr mic de calorii. Un studiu privind prepararea la abur a legumelor, comparativ cu alte metode, arată faptul că în cazul gătirii la abur, nivelul flavonoizilor din broccoli, de exemplu, scade cu doar 11%, în timp ce prin fierbere, acesta este diminuat cu 66%. Iar prin prepararea la cuptorul cu microunde, cu 97%.5

S-a constatat că, cu cât timpul de gătire este mai mic în cazul legumelor verzi, cu atât acestea sunt mai nutritive. Iar dacă le prepari la abur, adaugă la final şi câteva crucifere crude (varză, ruccola, broccoli), a mai explicat dr. Cristian Panaite.6

 Electrolux te ajută să adaugi #aburînbucate, pentru preparate perfect rumenite

Electrolux are o perspectiva unică asupra cerinţelor unora dintre cele mai exigente bucătării din lume, fiind în poziţia de a transforma echipamentele profesionale de talie mondială, în electrocasnice de calitate superioară, adaptate pentru orice pasionat de gastronomie. Grija pentru cele mai bune rezultate în bucătărie a dus la realizarea cuptorului care să gătească perfect orice preparat, adăugând abur.

Cuptoarele cu abur din gama PlusSteam, CombiSteam sau SousVide de la Electrolux utilizează căldura la fel ca un cuptor obişnuit, însă adaugă cantitatea necesară de abur în timpul gătirii, aceasta reprezentând cea mai bună metodă pentru a obţine preparate cu interior fraged şi crustă crocantă. Şi pentru că Electrolux încurajează un stil de viaţă sănătos, a creat platforma online Aburînbucate.ro, prin intermediul căreia poţi descoperi tehnici noi de gătit cu ajutorul cuptorului cu abur, pentru rezultate de excepţie în bucătărie. Site-ul găzduieşte o serie de sesiuni live de cooking şi îţi pune la dispoziţie informaţii utile despre ingrediente, preparate, inclusiv modalităţi de utilizare a echipamentelor de gătit.

Pentru mai multe informaţii despre produsele Electrolux, poţi accesa site-ul oficial http://www.electrolux.ro.

Electrolux este unul dintre liderii globali pe piaţă electrocasnicelor, dezvoltând soluţii inovatoare, concepute cu grijă şi bazate pe cercetarea aprofundată a consumului, care îndeplinesc nevoile actuale ale consumatorilor casnici şi profesionişti. Produsele Electrolux includ frigidere, maşini de spălat vase, maşini de spălat rufe, aragazuri, aspiratoare, sisteme de aer condiţionat şi electrocasnice mici. Având în portofoliu branduri respectate, precum Electrolux, AEG, Zanussi şi Frigidaire, grupul vinde anual peste 60 de milioane de produse în mai mult de 150 de ţări. În 2015, Electrolux a înregistrat vânzări de 124 miliarde de coroane suedeze, având aproximativ 58.000 de angajaţi. Pentru informaţii suplimentare, accesaţi: http://www.electroluxgroup.com.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa