Comunicat de presă: Atelier gratuit de creativitate literară pentru copii și adolescenți

Evenimentele care marchează Ziua Copilului continuă și în acest weekend. Centrul de Terapie si Consiliere Sense4  din București  organizează, pe 4 iunie, de la ora 11.00, un atelier de lectură și creativitate literară, susținut de Ioana Balaș.

Ioana este o prezență constantă la acțiuni de voluntariat, unde aduce cărți de proză și poezie, și le prezintă acestora fascinanta lume a lecturii.

În cadrul atelierului pe care Ioana îl va susține la centrul Sense4, curiozitatea copiilor pentru proză și poezie va fi stimulată printr-o manieră inedită de abordare a lecturii, chiar și a unor texte clasice. Copiii vor afla care sunt marile povești ale celor mai renumiți scriitori și, totodată, vor afla aspecte mai puțin cunoscute din viețile acestora.

Abordarea diferită de rigorile orelor de curs, relaxată și, adesea amuzantă, îi va face pe cei care vor participa la acest atelier nu doar să se relaxeze într-un mediu diferit, ci să acumuleze informații mai ușor și cu plăcere.

Atelierul dedicat grupei de vârstă 6 – 10 ani va începe la ora 11.00, în timp ce atelierul dedicat adolescenților va fi susținut începând cu ora 12.30.

Participarea va fi gratuită, pe bază de înscrie la [email protected] sau la numărul de telefon 0770 390 767.

 

 

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()