Sun Talks: seminarii gratuite cu Tedy Necula și Adelina Toncean

Tedy Necula și Adelina Toncean îți vorbesc în această primăvară despre inspirație, despre motivație și despre curajul de a fi tu însuți.
Seminariile „Sun Talks” au ajuns la a unsprezecea ediție, sunt gratuite și se desfășoară în Sun Plaza.

Tema din această primăvară – „Dezvoltă-te un pic altfelse referă la capacitatea noastră de a ne autodepăși, a îndrăzni să ne ducem visurile până la capăt, astfel încât să fim o sursă de inspirație pentru cei din jur.

Vei învăța de la unul dintre cei mai buni speakeri motivaționali cum să depășești toate obstacolele din viață. “Fii mai deschis, mai conectat, mai empatic!. Asta ne învață Tedy Necula în cadrul workshopului “Inspiră-te din poveștile care ne aduc împreună din 30 martie, ora 11:00. Vino și află cum îi poți inspira pe cei din jurul tău, fie în viața personală, fie în cea profesională!

Îi provoc pe oameni să fie deschiși, să se arate așa cum sunt, să mai lase fricile deoparte pentru că ele ne trag în jos. Este foarte important să te asculți și pe tine, nu doar pe alții și să vezi care e propriul tău film, este de părere Tedy Necula, regizorul primului film inspirațional românesc “Coborâm la prima” și speaker motivațional.

Tedy Necula a creat peste 40 de filme documentare care vizează proiecte și cauze sociale în Europa. Filozofia sa îl determină să caute inspirație în orice subiect sau brand, chiar și în locuri unde alții descoperă doar drame. A rămas orfan de mamă la vârsta de 5 ani, suferă de o formă de paralizie care îi afectează mâinile și picioarele, dar a reușit să se ridice după fiecare lovitură pe care i-a dat-o viața și acum motivează milioane de oameni prin poveștile lui inspiraționale.

„Iubirea vindecă, iar lipsa ei creează suferință!“, spune un om cu suflet uriaș, de la care avem cu toții atât de multe de învățat. Toată lumea o numește un înger pentru copiii care au venit pe lume cu diferite afecțiuni medicale și care sunt părăsiți de părinți în spital. Cum să faci asta și să fii „Mai motivat, mai curajos, mai puternic!” învățăm de la Adelina Toncean la „Repornește-ți optimismulpe 6 aprilie, ora 11:00. Haide să afli cum poți transforma neputința în putință având curajul de a fi diferit.

Eu cred că sunt un încărcător care ia energia din priză și o duce acolo unde e nevoie de ea. Așa-i că știi cum e să stai cu bateria descărcată în fața prizei și să nu o poți folosi? Eu nu sunt sursa de energie, sunt instrument, un instrument bun pentru că, atunci când îți asumi un așa rol, trebuie să o faci bine. Trebuie să fiu încărcător universal și de maximă viteză.”, spune Adelina Toncean.

Adelina Toncean a adoptat 2 copii cu afecțiuni medicale grave, este inițiatoarea programului ”Niciun copil singur în spital”, iar în cea mai mare a timpului o poți găsi la spitalul Marie Curie, din București, acolo unde alege, în fiecare zi, să fie mamă pentru toți copiii abandonați de femeile care le dau viață și apoi pleacă. Adelina a fost consilier în Cabinetul Ministrului Muncii, Dragoș Pîslaru, unde a contribuit la eforturile de îmbunătățire a legislației în domeniul protecției copilului. Derulează în prezent proiecte dedicate copiilor cu afecțiuni medicale grave și a primit Premiul “Inimi de români” din partea Televiziunii Române pentru implicarea continuă în sprijinirea grupurilor vulnerabile.

Ambele seminarii au loc de la ora 11.00 la 13.00, în Sun Plaza, la etajul 1, în fața restaurantului Marty. Intrarea este gratuită, dar trebuie să te înscrii completând formularul de aici, pentru fiecare seminar în parte: https://www.sun-plaza.ro/sun-talks/.

Cele două seminarii vor fi transmise live pe Facebook.

Mai multe detalii pe Facebook  și website.

Dacă te înscrii la seminar, te rugăm să ajungi cu 10-15 minute înainte de ora începerii seminarului (11.00), pentru a te putea înregistra.

Sun Talks sunt seminarii create, organizate și găzduite de Sun Plaza. Temele de discuție sunt alese de clienții Sun Plaza și au fost, de-a lungul vremii de la nutriție la astrologie, de la beauty la fashion și chiar organizare de nunți. Printre speakeri s-au numărat până acum Ioana Macoveiciuc, Melania Medeleanu, Mirela Vescan, Mihaela Bilic, Ligia Pop, Lena Criveanu, Ovidiu Buta, Ana Morodan, Adela Pârvu, Răzvan Pascu, Simona Tivadar, Andrei Roșu, Dan Cristea și Otilia Mantelers.


Pentru că știm că ești în căutarea unor cadouri autentice și valoroase pentru mămicile și tăticii din viața ta, în perioada sărbătorilor am redus prețurile la pachetele speciale de cărți de parenting. Alege pachetul care se potrivește cu momentul în care te afli tu sau cei dragi în viața de părinte și bucură-te de reduceri de până la 35%!

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()