Comunicat de presă: Grand Cinema & More întâmpină sărbătorile cu îndrăgitele piese de teatru pentru copii

TOTUL DESPRE MAME
scris pe

Grand Cinema & More întâmpină sărbătorile de iarnă cu îndrăgitele piese de teatru pentru copii, puse în scenă de Teatrul de Animație Țăndărică

Micul Prinț”, „Ursul Păcălit de Vulpe”, „Capra cu trei iezi” și „Ridichea Uriașă” continuă seria spectacolelor la Grand Cinema & More în luna decembrie

Grand Cinema & More întâmpină perioada sărbătorilor de iarnă cu unele dintre cele mai îndrăgite piese de teatru pentru copii, în continuarea parteneriatului exclusiv cu Teatrul de Animație Țăndărică, cu ajutorul căruia cei mici pot pătrunde în lumea magică a poveștilor. Astfel, luna decembrie debutează cu „Micul Prinț” pe 5 decembrie, „Capra cu trei iezi” pe 6 decembrie, „Ursul păcălit de vulpe” pe 12 decembrie și „Ridichea Uriasă” pe 13 decembrie.

Adaptare după celebra carte a lui Antoine de Saint-Exupéry, “Micul Prinț” prezintă aventurile eroului unei povești nemuritoare și extrem de iubite. Micul Prinț este deja un personaj legendar, simbolul unei umanități responsabile și generoase, care aduce un mesaj de speranță și fraternitate.

În regia lui Paul Ionescu, „Ursul păcălit de vulpe” este un spectacol de teatru dinamic, interactiv, în care cei mici vor putea urmări povestea vulpii viclene care încearcă să facă rost de mâncare fără bătaie de cap. Povestea și firul epic ale uneia dintre cele mai îndrăgite povești atrag atenția publicului, iar succesiunea întâmplărilor aduc o notă educativ – instructivă demnă de luat în considerare la orice vârstă.

Piesa „Capra cu trei iezi”, un spectacol antrenant ce aduce pe scenă povestea plină de morală scrisă de Ion Creangă, dar și frumusețea veșmintelor tradiționale românești, se va juca duminică, 6 decembrie. Tot în regia lui Paul Ionescu, spectacolul Ridichea Uriașă” este unul interactiv, vesel, colorat, inventiv și ar putea avea ca subtitlu: “Unde-i unul nu-i putere, unde-s mulţi puterea creşte”. Acesta este un basm rusesc care încântă prin acțiunea și personajele sale.

Parteneriatul Grand Cinema & More cu Teatrul de Animație Țăndărică vine ca o continuare firească a colaborărilor anterioare, care s-au bucurat de un mare succes în rândul copiilor și al părinților, dar și din dorința de a oferi un plus de valoare și divertisment educativ celor care vizitează cinematograful.

În stagiunea culturală 2016-2015 de la Grand Cinema & More, întreaga familie s-a bucurat în fiecare săptămână de spectacolele Teatrului de Animație Țăndărică. În luna decembrie, spectacolele au loc în fiecare sâmbătă și duminică de la ora 11:00, până pe data de 13 decembrie, iar din luna ianuarie 2016 doar sâmbăta, la aceeași oră. Programul complet al pieselor de teatru pentru copii poate fi găsit pe site-ul www.grandentertainment.ro. Biletele sunt deja disponibile online și la casa de bilete, la prețul de 23 de lei.

Grand Cinema & More este mai mult decât un cinematograf. Pe lângă filmele de calitate și tehnologia audio-video de ultimă generație, cinematograful din Băneasa Shopping City este primul din România care a dezvoltat o stagiune de evenimente culturale, ce cuprinde spectacole de teatru și teatru pentru copii, transmisiuni directe ale spectacolelor de opera si balet de pe marile scene ale lumii, spectacole de improvizație și evenimente speciale.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa