O companie din Bristol acordă concediu de menstruație

Adriana Moscu
scris pe
menstruatie totul despre mame
Bex Baxter în mijlocul angajatelor de la Coexist

Jumătate din populația globului este afectată lunar de această problemă, și totuși, menstruația continuă să fie un subiect tabu. O companie din Bristol, Marea Britanie, introduce un regim special de lucru pentru angajatele de sex feminin aflate la menstruație.

Îmi amintesc stânjeneala pe care o resimțeam în școală, când trebuia să mă scuz în fața profesorului de sport în perioada menstruală, dar și aceea de mai târziu, când devenisem deja angajată, și mă întrebam în ce măsură mă cred șefii pe cuvânt atunci când le spun că nu performez într-o anumită zi pentru că sunt în acea perioadă delicată din lună.

Și chiar așa mă exprimam: „perioadă delicată”, întrucât cuvintele „ciclu” sau „menstruație” încă sunt tabu în conversațiile protocolare, de la job.

Ei bine, dar iată că se poate și altfel. O companie din Bristol își dorește să introducă un regim special, preferențial, pentru angajatele de sex feminin aflate la menstruație. Așa cum, de altfel, ar trebui să facă toți angajatorii din lume!

Un mediu de lucru mai vesel și mai sănătos

Compania britanică, pe numele său Coexist, cu sediul în Bristol, plănuiește să țină cont de problemele menstruale ale angajatelor sale de sex feminin, pentru a crea un mediu mai vesel, mai prietenos și mai sănătos, după cum ne informează publicația Bristol Post. Un mare număr din angajații companiei sunt femei, iar acesta este modul prin care fondatorii își doresc să tragă un semnal de alarmă asupra neglijării sistematice a problemelor menstruale ale angajatelor.

Bex Baxter, unul dintre directorii Coexist, a observat cu câtă greutate fac față unele angajate sarcinilor de serviciu, din cauza durerilor abdominale și a disconfortului general din perioada menstruală. Cu toate acestea, ele nu pot merge acasă pentru că sistemul nu recunoaște perioada menstruală ca o afecțiune pentru care îți trebuie repaos sau îngrijire medicală.

„E nedrept ce se întâmplă. Aici, la Coexist, credem că un angajat care nu se simte bine sau are dureri fizice ar trebui încurajat să meargă acasă. Vrem să introducem un regim special de muncă pentru aceste anngajate. Nu credem că productivitatea va avea de suferit, pur și simplu trebuie să adaptăm programul de lucru la stările naturale prin care trece organismul femeii”, spune doamna Baxter. Tot ea consideră că o astfel de politică va spori rezultatele pozitive înregistrate de companie, dar și eficiența angajaților la locul de muncă.

„Să valorificăm ciclul menstrual la locul de muncă”

Politica ciclului menstrual va fi concepută ca făcând parte dintr-un program de pionierat mai amplu, intitulat „Să valorificăm ciclul menstrual la locul de muncă” – astfel s-a gândit doamna Baxter să numească programul pe care plănuiește să-l implementeze. Ea a comparat fazele ciclului menstrual cu anotimpurile. „În perioada menstruală, femeile se află în plină iarnă – simt nevoia de căldură, repaos și grijă sporită față de propriul corp. Însă imediat după ce mentruația a trecut, studiile au dovedit că femeile își sporesc de trei ori productivitatea în muncă – aceasta este numită primăvara ciclului menstrual.”

Doamna Baxter vrea să implementeze ceea ce ea numește „triunghiul încrederii, iubirii și jocului”, astfel încât fiecare angajat de la Coexist să respecte compania în care lucrează și să performeze peste 100%. Tot ea spune că aceste politici nu trebuie urmate de toate angajatele, ci doar de cele care au cu adevărat nevoie de repaos în perioada ciclului menstrual.

Sensibilizarea opiniei publice vizavi de ciclul menstrual a început în Australia

Nu numai Marea Britanie este un stat pionier în această direcție. Condus de australianca Alexandra Pope, programul intitulat „Politica de pionierat a ciclului menstrual: să valorificăm menstruația la locul de muncă” își dorește de ani buni să educe, să faciliteze și să inspire organizațiile să exporeze problemele pe care femeile le au la serviciu în fiecare lună. „Ciclul menstrual este un motiv de stres care poate fi folosit și transformat pentru a veni în întâmpinarea productivității muncii. Secole întregi, femeile s-au confruntat cu emoții precum rușinea, teama de ridicol și jena și nu de puține ori au trebuit să renunțe la educație sau la funcții din cauza ciclului menstrual. Scopul acestui program este de a crea o abordare pozitivă vizavi de menstruație, atât în rândul angajaților, cât și al angajatorilor, astfel încât atât femeile, cât și bărbații, să participe la bunăstarea companiei în care lucrează”, explică Alexandra Pope.

Sunteți sau nu de acord cu aceste inițiative?

Pentru că tot am vorbit despre menstruație, citiți și acest articol extrem de util: Tratamente naturiste pentru menstruația dureroasă

Foto: Adam Gray SWNS.com

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa