Vacanța de iarnă. 4 idei de petrecere a timpului în familie

Vacanța de iarnă în familie
Vacanţa de iarnă înseamnă Crăciun, zăpadă, multă zăpadă, cozonaci pufoşi şi cadouri împachetate cu dichis, dar şi mult mai mult timp petrecut în familie!

Numărătoarea inversă până la vacanţa de iarnă a început!

Vacanța de iarnă în familie
Vacanţa de iarnă în familie va fi prilej de distracție pentru toată lumea!

Vacanţa de iarnă înseamnă Crăciun, zăpadă, multă zăpadă, cozonaci pufoşi şi cadouri împachetate cu dichis, dar şi mult mai mult timp petrecut în familie, alături de cele mai importante persoane din viaţa noastră. Chiar dacă unii dintre voi apreciaţi cel mai mult la sezonul hibernal sporturile de iarnă care se pot practica acum sau poate că vă doriţi ca în vacanţa de iarnă să staţi doar cu un pahar de vin fiert pe o prispă, uitându-va la copilaşii voştri care se plimbă cu săniuţa pe o uliţă de ţară, o ieşire cu întreaga familie în afară localităţii în care trăiţi vă va face sigur bine la moral. Iată câteva sugestii pentru vacanţa de iarnă prin ţară, alături de copii!

4 idei pentru vacanța de iarnă

Idei pentru vacanța de iarnă – 1. Munte, munte şi iar munte

Muntele este by default destinaţia de vacanţă în sezonul de iarnă. E locul în care se găseşte peste tot zăpadă: au naturel, oriunde îţi îndrepţi ochii, sau doar pe pârtii, artificială, numai bună pentru schiat. Este, totodată, şi locul în care colindele merg ascultate şi după ce a trecut Crăciunul, locul în care timpul pare să stea în loc pentru o vreme şi unde atât copiii, cât şi adulţii se simt grozav de bine. În afara faptului că aici se pot practica câteva sporturi de iarnă (schi, patinaj şi coborârea vertiginoasă pe derdeluş cu sania, placa sau punga), oamenii de zăpadă stau mai ţanţoşi un timp mai îndelungat, copiii adorm mai repede seara, din pricina aerului tare şi sănătos, iar voi puteţi să vă răsfăţaţi cu ţuică fiartă sau vin fiert, cu moderaţie, bineînţeles. Zone recomandate: clasica Valea Prahovei, Rânca, în judeţul Gorj, Straja din Hunedoara, Păltiniş în Sibiu sau Voineasa, staţiune aflată în judeţul Vâlcea.

Idei pentru vacanța de iarnă – 2. Incursiune în Bucovina

Când te gândeşti la Bucovina, nu te gândeşti doar la pleiada de mănăstiri care au făcut-o faimoasă în lume, ci şi la săniile trase de cai împodobiţi cu tot felul de canafi coloraţi, obiceiuri de sărbători care s-au păstrat mai abitir ca în alte zone ale ţării, zăpadă densă, foc de tabără şi ospitalitate la cote maxime. Iar dacă nu v-am convins, aflaţi că în această parte a României bucatele sunt ca-n poveşti, gustoase şi sănătoase, iar multe pensiuni reuşesc să-şi atragă turiştii tocmai printr-o oferta culinară homemade, care ne aduce aminte multora de gustul copilăriei. Ce se poate mânca în Bucovina? Tochitură moldovenească, sarmale făcute după reţete locale, tocinei, răcituri de casă (adică piftie, mai pe înţelesul muntenilor), chişcă, balmoş la ceaun şi cozonac cu mai multe feluri de umplutură.

Idei pentru vacanța de iarnă – 3. Vizită în Maramureş

Cu o ţâpurătură şi o horincă, maramureşenii sunt gata să vă primească să le fiţi oaspeţi în perioada vacanţei de iarnă. Pentru cei care stau în sudul ţării această destinaţie nu este una tocmai facil de atins, la fel ca Bucovina, dar nici imposibilă nu este. Ba chiar am putea spune că efortul de a ajunge până aici va fi răsplătit fără doar şi poate de farmecul zonei, obiceiurile tradiţionale care fac deliciul copiilor şi al adulţilor, specialităţile culinare locale şi sunetul de talangă care pluteşte peste întregul Maramureş, în perioada sărbătorilor. Un punct suplimentar de atracţie este Mocăniţa, care pleacă de la Vişeul de Sus şi care îi va duce pe călători într-o lume de poveste, peste care stă un abur aromat de vin fiert.

Idei pentru vacanța de iarnă – 4. Târguri de Crăciun locale

Inspirate din fastuoasele târguri similare din străinătate, plasate în mod special în oraşe celebre ale Europei precum Viena, Praga, Strasbourg, Koln sau Nürnberg, târgurile de Crăciun din ţara noastră au început şi ele de câţiva ani să-şi facă simţită prezenţa, atrăgând o mulţime de vizitatori. Cel mai popular este Târgul de Crăciun de la Sibiu, târg care ar putea să fie inlcus cu lejeritate în topul celor mai frumoase târguri de profil de pe bătrânul continent. Puternic din urmă vine Târgul de Crăciun din Bucureşti, care are loc în zona Pieţei Universităţii, dar nu sunt de ocolit nici evenimentele organzate de sărbători în Cluj, Braşov sau Timişoara. Cum este posibil ca toate marile oraşe să organizeze mici târguri în ton cu sezonul sărbătorilor de iarnă, nu strică să căutaţi informaţii despre un posibil eveniment de acest gen după data de 6 decembrie, pentru că atunci sunt programate să se inaugureze majoritatea acţiunilor de Crăciun în ţara noastră.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()