Pe vremea când nu aveam copii ni se părea absolut nebunesc să pleci în concediu, la drum lung, cu niște creaturi plângăcioase care distrug relaxarea părinților. Ne uitam chiorâș la familiile care făceau asta și ni se îi catalogam drept masochiști. Ni se păreau niște povești din vacanță foarte romanțate și aveam impresia că cosmetizează ei adevărul ca să nu pară că nu le-a fost bine pe-acolo.
Timpul a trecut și am devenit și noi părinți. La început a fost o fetiță cu care am plecat timid în primul concediu la marea noastră, ca mai apoi să ne aventurăm pe alte meleaguri, dar cu bunicii la pachet. Cumva, eram tot temători.
După vreo 6 ani s-a născut și prâslea și când avea 9 luni ne-am deplasat la peste 1000 de kilometri de casă să vedem marea altora. Și de data asta am ales să plecăm cu bunici, nași, fini și toată gașca. Era și distracție cu mai mulți în jur, dar ne simțeam și în siguranță. Vorba ceea: când mama și tata nu pot împăca bebelușul, e acolo bunica să îl răsfețe.
Deodată, am prins curaj și am hotărât să plecăm singuri în concediu. Am considerat că deja avem experință și nu o să o luăm chiar razna. La vremea respectivă băiețelul avea 1 an și 11 luni și fetița 7 ani și 4 luni. Am ales să mergem cu mașina în Muntenegru pentru două săptămâni. Ori la bal, ori la spital!
Povești din vacanță. Destinația finală: Muntenegru
Am făcut planurile cu mult înainte de a pleca. Rezervările le-am făcut pe un site specializat, atât pentru destinația finală, cât și pentru oprirea pe care urma să o facem la jumătatea drumului. Până să alegem am citit forumuri, bloguri, grupuri de Facebook. Nimeni din anturajul nostru nu mai fusese în Muntenegru, așa că a trebuit să facem documentarea foarte minuțios. A durat câteva luni bune. Cum mai prindeam câte un moment liber mai citeam câte ceva despre experiențele altora, despre obiective turistice, despre prețuri. Cu cât se apropia mai mult momentul, cu atât eram mai emoționați și mai convinși că totul o să fie foarte bine.
O altă parte importantă au fost bagajele. Pe lângă haine, am luat medicamente (de toate felurile—de la analgezice la antibiotice de ziceai că am o farmacie în portbagaj), multe scutece, căruciorul băiatului, mâncare pentru drum, jucării și cam atât.
La categoria documentare, am avut o agendă unde am notat tot ce era de notat, mai ales că marea majoritate a timpului urma să fie petrecută în țări non-UE, deci no-roaming: numere de la ambasada și consulatele țările pe unde urma să trecem, o enumerare a orașelor pe unde aveam traseu și imprimarea hărții în cazul în care se strica GPS-ul, o listă cu obiectivele unde doream să mergem, atracțiile de acolo, prețuri, orare. Practic, nu avea ce să ne ia pe nepregătite. Cel puțin așa credeam.
Povești din vacanță. Drum lung, experiențe multe
Am plecat la jumătatea lui august, într-o dimineață pe la 4. De cu seara pregătisem totul în mașină, urmând să plecăm fără să îi trezim chiar de tot. Dar ne-au simțit emoțiile și au stat ca niște bufnițe cu ochii pe geam, deși era încă întuneric și autostrada A1 o știau prea bine. Planul era să ieșim din România pe la Calafat, să parcurgem vreo 60 de km prin Bulgaria, urmând să intrăm în Serbia unde să ne oprim la Zlatibor peste noapte.
Cea mai mare teamă a noastră era răul de mașină al băiatului. În rest, certurile între copii le consideram ca parte din program. I-am pregătit oricum de-a lungul timpului, explicându-le cât de lung este drumul, ce o să facem acolo. De asemenea, le-am tot spus cât de important este ca șoferul să poată fi atent la drum ca să ajungem în siguranță și la timp. Practic ei știau dacă ei stau cuminți, noi ajungem mai repede la marea mult visată.
Drumul până la Zlatibor a fost fără mari probleme. Noi considerăm că și traseul până la destinație ca fiind parte din concediu, așa că ne-am tot oprit să mâncăm, să facem poze, să ne dezmorțim. În consecință după 11 ore de mers eram la stațiunea montană din Serbia unde ne aștepta o gazdă foarte ospitalieră.
După ce ne-am cazat am plecat să vizităm stațiunea și să căutăm un loc unde să mâncăm. Pentru că cei mici au dormit foarte multe ore, ne-am oprit la un loc de joacă cu tot felul de castele gonflabile pentru a le consuma energia.
Povești din vacanță. Nimic nu ne poate strica pofta de relaxare
Planul era să ne culcăm devreme și să ne trezim în zori pentru a doua zi ne aștepta un drum la fel de lung și, mai ales, foarte greu. Provocarea cea mai mare mi se părea să găsim ceva de mâncare și pentru bebelușul nostru, pentru că era încă la această categorie de vârstă. Nu am plecat de acasă cu borcănașe speciale pentru el, considerând că un piure sau pilaf și niște carne pe grătar găsim oriunde. Și așa a și fost. Am ales cel mai plin restaurant din zonă și am reușit să ne hrănim toți onorabil.
Pentru masa de dimineață am cumpărat de un supermarket niște iaurturi și banane, urmând să ne oprim pe drum să mai mâncăm ceva mai serios. Am fost foarte relaxați și cred că de aceea și lucrurile au mers bine.
Situația a devenit un pic stresantă când, dimineața, în Serbia, am constatat că telefonul meu nu mai mergea deloc (întoarsă acasă am aflat că i s-a ars memoria), iar telefonul soțului nu avea roamingul pornit. Practic, eram chiar singuri.
Povești din vacanță. Cum ne-am rătăcit prin munți
Motiv pentru care ne-am și rătăcit după ce am trecut de canionul Tara, prin munții din Muntenegru. GPS-ul mergea, dar la un moment dat a pierdut semnalul și noi am greșit direcția. Am intrat pe un platou muntos unde peisajul era superb, dar pustiu. Apoi, am intrat pe niște serpentine unde nu încăpea decât o singură mașină. În stânga era muntele de pe care cădeau pietre, unele destul de mari, în dreapta era prăpastie. Pentru că tot urcam și mașina făcea un efort considerabil, la un moment dat, a început s-au auzit niște scârțâieturi pe la roți. Nu am putut decât să ne rugăm că o să ajungem la o șosea principală în scurt timp. Nu s-a întâmplat. Am intrat totuși într-un soi de cătun, care avea pe stânga câteva case și pe dreapta o poieniță și un râu.
Ne-am oprit să ne tragem un pic sufletul și să lăsăm și mașina să se odihnească. A fost cel mai bun prânz pe care l-am luat vreodată, cu mâncare din portbagajul mașinii și copiii alergând după fluturi și gâze, bucurându-se de apa râului, iar pe noi mângâindu-ne un soare blând ce trecerea printre crengile pline de frunze și fructe ale pomilor ce străjuiau drumul.
După vreo 70 de km de mers pe serpentine am ajuns la drumul principal, iar de-aici lucrurile au intrat în normal. În scurt timp, ne cazam la pensiunea unde făcusem rezervare din Ulcinj și căutam o terasă unde să mâncăm de seara.
Toata vacanța a fost așa cum ne-am închipuit-o. Programul ni l-am făcut în funcție de copilul cel mic, deși nu am cred că am fi ratat somnul de prânz nici dacă eram doar noi cei mari. Am mers pe toate plajele pe care le-am avut în plan, și cu pietre și cu nisip, am vizitat tot ce era pe listă, am colindat stațiunea în fiecare seară, am stat până spre miezul nopții de vorbă noi adulții după ce adormeau copii, am simțit cu adevărat că suntem în vacanță.
Povești din vacanță. Plajă și obiective turistice
Am vizitat orașul Kotor unde ne-am plimbat cu o barcă ce imita un submarin prin golf, am trecut prin toate stațiunile de pe coasta muntenegreană, ne-am plimbat în fiecare seară prin cetate și pe aleile înguste și ticsite de oameni din Ulcinj.
Copiii au mâncat câtă înghețată au vrut, uneori la prânz doar pizza sau cartofi prăjiți, au mâncat banane și iaurt pe plajă la micul dejun, dar au fost fericiți. Iar noi, cei mari, am fost relaxați.
Evident că au fost și momente când ne-am întrebat cine naiba ne-a pus să plecăm atâtea zile de-acasă cu doi copii mici. Ele veneau mai ales la masă. Muntenegrenii au obiceiul de-a aduce la masă pâine cu mult înaintea preparatelor comandate, chiar dacă tu îi rogi să nu mai facă asta. Ce să facă doi copii care se plictisesc? Mai întâi mănâncă până se satură și apoi încep să se joace cu miezul și cojile rămase. Cum nici telefoane sau tablete funcționale nu aveam cu noi, iar resursele noastre de jocuri se terminau repede, sfârșeam de multe ori alergând pe lângă restaurant după un băiețel de aproape 2 ani.
Uneori îl lăsam să se joace pe sub masă, alteori îl convingeam să se joace cu ce aduceam după noi, alteori îl plimbam pe stradă până venea mâncarea, dar nu reușeam mereu să găsim echilibrul între dorința noastră de relaxare și cheful lui de a explora. Cu toate astea am reușit să luăm și o cină mai selectă cu vin roșu și mușchi de vită la lumina lumânărilor.
Povești din vacanță. Drumul de întoarcere, o necunoscută totală
A fost atât de bine, încât la întoarcere ne-a trecut prin cap ideea să facem aventura și mai mare. Nu am mai vrut să ne întoarcem pe traseul inițial și am ales să mergem prin Albania, Kosovo, Macedionia, Bulgaria, România.
Cu o minimă documentare am plecat la drum. Cum am intrat în Albania, într-un sat ca vai de el, în dreptul unei case unde era o nuntă și toată lumea era la poartă și dansa, copilul mic s-a hotărât să vomite. Câteva sute de kilometri mai încolo, pe o șosea cu regim de autostradă din Bulgaria, la lăsarea întunericului, a luat aceeași decizie. Așa am rămas fără huse pe bancheta din spate a mașinii.
Nu zic că este ușor cu copiii în vacanță. În orice caz, nu e ca atunci când mergi în doi. Totuși, cu puțină organizare toată lumea se poate simți bine. Noi ne-am împărțit sarcinile pentru că în concediu am plecat amândoi.
Eu sunt responsabilă cu echiparea copiilor, hrănirea, culcatul lor. El se ocupă de ei pe plajă și în apă, îi distrează, îi învață să înoate, îi duce în tot felul de expediții. În timpul ăsta eu savurez un frappe pe șezlong, cu ochii privind în gol, fără să mă gândesc la prea multe. Las aerul sărat al mării să intre în mine, soarele să mă încălzească. Nu zic că nu mă ridic de-acolo. Mă joc și eu cu copiii, dar nu la fel de mult ca tatăl lor.
Cred că dacă pleci cu ideea că nimic nu îți poate strica vacanța, chiar așa se va întâmpla. Nici tantrumurile, nici drumurile lungi, nici cazările mai puțin bune și nici măcar o revoluție cu tancuri și soldați adevărați cum am prins în Turcia câțiva ani mai târziu după drumul în Muntenegru.
Vă așteptăm cu povești de vacanță din locuri potrivite pentru familii cu copii pe adresa [email protected]. Nu contează dacă este vorba despre munte sau despre mare, despre ocean sau despre orașe aglomerate. Vacanță cu copiii să fie. Dacă aveți și fotografii din locurile prin care ați trecut, cu atât mai bine.