Drum bun și viață pe îndelete!

Planuri, destinații, pregătiri

Rulota, imediat după renovare

Pentru plecare era totul era pus la punct: “psihicul nostru e gata 100%, rulota 95%, mașina 98%, iar copiii 200%.” “Nu e o vacanță, e un stil de viață.” Nicol și Bogdan mi-au povestit despre familii care și-au crescut copiii călătorind, ba chiar au dat de înțeles că, după acest an, e foarte posibil să mai urmeze altul. Nu se știe. Nici traseul nu l-au bătut în cuie. L-au schițat doar. Au ținut cont de vreme, de diferite evenimente, festivaluri, spectacole care vor avea loc în anumite țări, de harta prietenilor răspândiți peste hotare și de preferințe. Nicoletei îi place foarte mult Franța, iar Bogdan e înnebunit după Spania. Acolo vor sta cel mai mult, dar până la aceste destinații vor merge încet, pe îndelete, prin Ungaria, Slovacia, Cehia, Germania și tot așa… Lilu, băiețelul cel mare, vrea să vadă dinozauri, Tesa vrea să meargă la Lego Land, iar Bebe e de acord cu tot, ba chiar e foarte fericit, sau poate poveștile părinților lui și întrebările mele erau atât de amuzante încât nu se putea abține să nu zâmbească cu gura până la urechi. În orice caz, Nicol și Bogdan s-au pregătit temeinic, au căutat și alți oameni care călătoresc cu rulota, au făcut o hartă a campingurilor și a locurilor prietenoase cu călătorii asemenea lor și au fost surprinși să descopere oameni care i-au invitat la masă sau le-au oferit cazare de-a lungul traseului. Pe îndelete!

Copiii sunt încântați de plecare. Vă întrebați cum vor rezista cinci oameni într-o rulotă prin Europa, timp de un an? Așa i-au întrebat bunicii atunci când i-au anunțat că vor să plece, să adopte acest stil de viață. “Prima dată nu ne-au luat în serios”, dar după ce au văzut că sunt cât se poate de serioși, au venit cu alte întrebări: ce fac dacă se îmbolnăvesc copiii sau cât de tare îi poate afecta pe copii mersul în mașină atâta drum? Dar Bogdan și Nicol s-au gândit la toate. Au asigurări medicale complete, și spitale se găsesc și în alte țări. Oricum, România nu e raiul sistemelor medicale. Cât despre mersul în mașină prea mult timp nici nu se pune problema. Vor merge cel mult 300 de kilometri pe zi, dacă vor merge, pentru că vor fi perioade și locuri în care vor zăbovi mai mult.

 

Școală, muncă și călătorii 

Au mai avut parte și de comentarii răutăcioase. Cineva se întreba cum de nu anunță nimeni autoritățile statului? Cum se poate să țină copiii un an de zile fără baie, că vor fi chinuiți fără nicio condiție (bineînțeles, rulota are baie). Altcineva era îngrijorat de scoaterea copiilor din sistem un an de zile, că viitorul este școala și fără școală nu poți face nimic în viață. “De parcă faptul că vizitezi și le arăți la fața locului tot felul de lucruri nu înseamnă nimic, unii cred că nu poți să înveți nimic în viață dacă nu ești la școală!”

Pe Nicol și pe Bogdan tocmai faptul că îi scot din sistem îi mulțumește. Nu sunt mulțumiți de sistemul românesc de învățământ. În plus, copiii vor fi mult mai fericiți să stea numai cu părinții, decât să meargă la grădiniță sau în clasa 0. Când se vor întoarce Lilu va merge direct la școală, iar Tesa la grădi. Iar Bebe va fi încă tot în sistemul “mami”.

Nicol și Bogdan nu vor fi în vacanță. Ei au de gând să facă treaba din mers, pe îndelete. Nicol și-a rezervat un dulăpior în rulotă pentru atelierul ei de bentițe, face dulcețuri și ciocolată de casă (excelentă). N-are de gând să renunțe la nimic. Le vor arăta strănilor un pic de România și le vor da ocazia să și cumpere, dacă le place ce văd. Își propun să ia cu ei obiecte de artă și port popular, rețete culinare, articole vestimentare și obiecte decorative care să readucă în prim plan lucrul manual, unicat. Pleacă la drum și cu obiecte vestimentare de la studioul de creație românesc Mândra Chic, vor mai primi prin poștă bunătăți de la Naive, au creat o aplicație de iPad pentru copiii între 3-7 ani, “Alfabetul pe îndelete“. E clar, se vor descurca.

 

Calcule “pe îndelete”

“Ne-am făcut un calcul și ne costă mai mult să stăm acasă”, spune Nicol. “Aici plătesc două grădinițe particulare, aici fac risipă de bani pe mâncare pentru că e loc de depozitare și mâncarea stă confortabil să se strice ca să sfârșească la coș”, iar priveliștea e în fiecare zi aceeași. Nici plecarea n-a fost gratis, dar nici exagerat de scumpă. Rulota au cumpărat-o cu 2000 de euro din România. Ar fi ieșit mai ieftin dacă o aduceau din Marea Britanie sau din Olanda, dar bătaia de cap îi costa mai mult. Au mai cheltuit 150 de euro pentru materialele pe care le-au folosit pentru “redecorarea” ei, acțiune care a fost plăcerea lor. Au schimbat mocheta cu parchet, tapetul vechi cu unul nou, au vopsit mobilierul în alb.

Au făcut un calcul și au realizat că tot ce au în casă, au și în rulotă. Baie au și în casă, și în rulotă. Bucătărie au și în casă, și în rulotă, la fel și pat, și dulapuri. Rezultatul acestui calcul i-a făcut să realizeze că, de fapt, ai nevoie de atât de puține lucruri ca să trăiești! Oamenii aleargă zi de zi pentru te miri ce și niciodată nu au timp pentru ei. Nicol și Bogdan s-au oprit din alergat ca să călătorească pe îndelete. Acum e timpul lor.

Dacă vreți să îi încurajați, vă rugăm să nu folosiți expresiile “vacanță sau călătorie plăcută”, ci “viață frumoasă și pe îndelete!”

 

Ne bucurăm că i-am prins pe Bogdan și pe Nicol chiar înainte de plecare și i-am rugat să ne povestească mai multe, pe îndelete, despre viață și călătorii, în emisiunea Totul despre mame din 21 martie

1
2
DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()