Vocea ta. Cum am trăit lăuzia cu bebelușul lipit de mine 24 de ore din 24

Sanda Watt
Cum am trait lauzia Totul despre mame

Lăuzia: cea mai frumoasă perioadă a maternității și o vacanță perfectă

Vara de anul acesta n-a fost cea mai reușită pentru familia mea. Da, ne-am bucurat de temperaturile tolerabile comparativ cu anii anteriori, de plimbări lungi în aer liber, de „timp de calitate” în trei. Însă cele două ieșiri din oraș, pe care am vrut să le numim vacanță, au fost, din varii motive, mai degrabă dezastruoase. Ce mai, abia așteptam să mă revăd acasă. Odată reîntoarsă, primele persoane pe care le-am întâlnit au fost câteva burtici dragi, pe finele ultimului trimestru de sarcină. Primul impuls a fost să dau mai departe aceleași sfaturi pe care le-am primit și eu: „Ah, profită acum de ultimele clipe de libertate!”, „Odihnește-te cât mai mult, pentru că o să ai nevoie de toată energia din lume!” Și am ținut-o așa, până când o altă mamă prezentă a exprimat o percepție care a reușit să mă scuture de toate aceste politețuri. „Bucură-te acum, în luna a noua, de cea mai frumoasă perioadă a maternității”, a spus ea. Și cred ca abia atunci mi-am dat seama că era o mare discordanță între ceea ce spun, adică între imaginea lăuziei așa cum mi s-a înrădăcinat, și modul în care am trăit eu însămi primele luni de după naștere.

Sunt multe simptome de lăuzie cu care mă speriaseră, înainte să nasc, articolele de specialitate: de la probleme emoționale și depresie post-partum, la dereglări hormonale și tulburări tiroidiene. Ceea ce nu prea luasem în calcul era că este posibil să sufăr doar de unul sau de niciunul dintre acestea, dar în nici un caz de toate. Se pare, însă, că am fost atât de norocoasă încât să resimt acut doar sindromul de tunel carpian, definit ca „neuropatie compresivă a nervului median la încheietura mâinii” și manifestat, pe pielea mea, prin insensibilitatea temporară a mâinilor și degetelor. Dar nici acesta nu a fost chiar așa de rău, pentru că amorțeala asta a ajuns să definească la modul cel mai plăcut primele mele luni ca mamă.

Ce ne imaginăm că se întâmplă și ce se întâmplă de fapt

Modul în care îmi amintesc eu acea perioadă nu are decât valoare personală, este o experiență unică, așa cum are fiecare mamă, nu este contrapusă niciunui grafic și nici nu vine să răstoarne ipotezele științifice, deși mi-ar plăcea să creeze așteptări ceva mai pozitive printre viitoarele mame.

Primele luni după nașterea copilei mele pot fi cel mai bine descrise ca un zbor diafan într-un balon de săpun. Eu și bebelușa mea, formând încă un tot foarte concret, nu numai metaforic, lipite una de cealaltă aproape douăzeci și patru de ore pe zi, uitate pe canapea alăptând cu orele, ba moțăind, ba explorându-ne intens una pe cealaltă, ba pierdute în visare, ba luptându-ne cu gazele care nu se lăsau eliminate nici pe o parte, nici pe cealaltă. Restul lumii, foarte departe și numai noi două, plutind ușor, învățând una ritmul celeilalte, în somn sincron, în dușuri comune și uneori în plâns inexplicabil la unison. Ba chiar în stabilirea acelui „ritm fiziologic comun” prin care specialiștii încearcă să explice reflexul de ejecție a laptelui așa-zis telepatic, manifestat atunci când mama simte intensa inervare a țesutului mamar cu exact câteva minute înainte ca puiul să se trezească pentru alăptat – da, din când în când prezentam și numere de magie pentru întreaga familie, când anunțam uneori, din senin li se părea lor, că trebuie să mă retrag, pentru că din clipă în clipă mi se trezește pruncuța, pentru ca apoi să o auzim cu toții prin sistemul de monitorizare cum își cere laptele de drept.

„Lăuzia a fost vacanța mea perfectă pe care nu mi-o poate strica nimeni și nimic.”

Nu am trăit în niciun alt moment al existenței mele clipa prezentă cu atâta intensitate, acuratețe, deplinătate și dăruire, atât de indiferentă la trecut, la viitor, ba chiar la orice factor exterior balonului nostru de săpun, străină de facturi, inflație, schimbări politice, evenimente familiale, apeluri telefonice sau mesaje pe e-mail. Nu mă pricep foarte bine, dar presupun că este ceea ce practicile alternative numesc „mindfulness”, stare de grație sau, în limbaj urban, „zen, frățioare!” Niciun concediu nu a reușit vreodată să îmi ofere o asemenea deconectare de la cotidian și, de aceea, primele mele luni de maternitate au devenit un fel de vacanță sau refugiu mental. Când viața se complică un pic, când ritmul devine amețitor, când mă simt acum depășită de caruselul de toane ale copilei mele, mă retrag în amintirea acelor zile, de unde mă întorc împrospătată. Este vacanța mea perfectă pe care nu mi-o poate strica nimeni și nimic. Păstrez cu sfințenie în telefon câteva fotografii din acea perioadă și nimic nu mă remontează mai bine decât zâmbetul tâmp de lăuză ultra-hormonată pe care îl regăsesc pe chipul meu de proaspătă mamă.

Ca și nașterea, lăuzia este un drum anevoios, dar dulce

Desigur, au fost nopți nedormite, momente de nesiguranță, sfaturi nesolicitate, proba cântarului, inutila pompă de sân, plânsul interminabil și inexplicabil al bebelușei: poate colici, poate nu se satură, poate e apa de baie prea fierbinte, poate o mie de năpaste. Toate acestea le-am uitat cel mai ușor, pentru că au lăsat o amprentă insesizabilă asupra întâlnirii dintre mine și copila mea. Desigur, toată înclinația mea și a fiicei mele pentru călătorii în baloane de săpun ar fi fost complet zdruncinată fără susținerea absolută și necondiționată a tatălui ei, ultra-hiper-super înțelegător și dispus să se ocupe de majoritatea aspectelor practice și logistice din existența noastră post-naștere, în ciuda celor două servicii la care era angajat în momentul respectiv.

Cât mai puține așteptări…

Este important ca viitorii părinți să aibă cât mai puține așteptări de la copilul lor în primele luni de viață și să fie realiști: bebelușul poate dormi bine de la început sau poate plânge toată noaptea – ambele fiind la fel de normale pentru un nou-născut. Este important să nu uite că, în timpul lăuziei, femeile sunt extrem de vulnerabile din punct de vedere fizic și emoțional, că trec prin modificări fiziologice și hormonale care au nevoie de cea mai mare înțelegere și susținere. Nașterea unui copil este un moment frumos, dar dificil pentru orice cuplu și, cu toate acestea, îmi place să îmi imaginez că, dacă nu au fost probleme grave de familie sau de sănătate, multe dintre mame au simțit măcar un pic gustul acestei călătorii într-un balon de săpun. Oricât de fugitiv și poate chiar ușor depresiv, acel sentiment trebuie să fi fost prezent, suprapunându-se în amintire peste nopțile nedormite și crizele de colici.

Iar viitoarelor mame le doresc să se bucure din plin de ceea ce a fost pentru mine cea mai frumoasă perioadă a maternității, dar și o vacanță perfectă.

Iar aici puteți citi o poveste la fel de frumoasă despre drumul uneori dificil al transformării unei femei în mamă.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa